RETROSPECTIVA 2013: luna ianuarie în lumea auto
Anul se apropie de final şi este vremea să trecem în revistă cele mai importante evenimente auto din acest an dificil pentru industria auto. Începem cu ianuarie, o lună plină de modele noi şi rezultate sportive.
Suntem la final de an, sărbătorile bat la uşă şi asta înseamnă un singur lucru. Este timpul pentru retrospectiva anului ce tocmai se pregăteşte să se încheie. Pentru lumea auto nu a fost un an prea bun, pieţele continuând să scadă, sau în cel mai bun caz, să se menţină la un nivel scăzut al vânzărilor. Anul s-a încheiat însă extrem de prost prin decizia General Motors de a retrage marca Chevrolet din Europa după mai puţin de zece ani de existenţă.
Până atunci, să ne întoarcem în luna ianuarie a acestui an. 2013 debuta cu ştirea conform căreia Mercedes-Benz îşi anunţa intenţiile de a redeveni numărului 1 mondial până în anul 2020. Anunţul era făcut prin vocea lui Dieter Zetsche, directorul Daimler. Într-o altă notă, aflam că în Franţa 1.200 de automobile au fost incendiate în noaptea de Revelion în ceea ce a devenit un fel de "tradiţie" tristă în Hexagon.
Primul model nou care îşi făcea apariţia în 2013 a fost Bentley Continental GT Speed Convertible, cel mai rapid automobil cabrio cu patru locuri. Bentley anunţa noul model chiar pe 2 ianuarie. Audi anunţa că renunţă la planurile de a crea un succesor pentru modelul A2, iar Chevrolet să mândrea cu faptul că Volt şi-a triplat vânzările în 2012 reuşind să să găsească 23.500 de proprietari.
Pe 4 ianuarie puteam vedea şi primele imagini cu faceliftul aplicat modelelor Mercedes-Benz E-Klasse Coupe şi Cabrio, iar câteva zile mai târziu Peugeot prezenta oficial noul model 2008, un rival pentru Opel Mokka şi Nissan Juke. Pe 8 ianuarie era rândul celor de la Renault să prezinte prima imagine cu crossoverul de clasă mică, ulterior prezentat oficial sub numele Captur. Mercedes plusa la rândul său cu setul complet cu noul şi performantul E63 AMG facelift, iar Lexus ridica cortina de pe noul model IS. Rivalii de la Infiniti cu puteau rămâne în urmă, aşa că au dat publicităţii imaginile cu noul model Q50, urmaşul sedanului G. Jeep anunţa un facelift pentru marele Grand Cherokee, iar Mercedes-Benz fura din nou toată atenţia presei pe 14 ianuarie prin prezentarea modelului CLA, un sedan coupe compact. Salonul Auto de la Detroit ne mai aducea o noutate impresionantă: Audi RS7.
Luna ianuarie marca şi începutul unei controverse legate de tipul de freon folosit în sistemul de climatizare al automobilelor produse de către concernele VW şi Daimler, iar luna se încheia cu anunţarea unui nou director general pentru marca Opel: Karl-Thomas Neumann.
Motorsport
Ca în fiecare an, luna ianuarie înseamnă şi tradiţionalul start al rally-raidului Dakar. Desfăşurat din nou în America de Sud, ediţia 2013 nu a mai avut echipaje româneşti la start, însă fanii au putut vedea în competiţie două modele Renault Duster înscrise de către Renault Argentina. În Europa, cehul Jan Kopecky câştiga prima etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), disputată în Austria. Ianuarie însemnă şi Monte-Carlo Rallye, raliu câştigat fără probleme de Sebastien Loeb, aflat la prima apariţie din ultimul său sezon în WRC.
Victoria în Dakar îi revenea lui Stephane Peterhansel la clasa auto, francezul obţinând a 11-a victorie în acest rally-raid, în timp ce în clasamentul moto termina victorios Cyril Despres. Pentru a ne reaminti acest Dakar, iată un set de imagini spectaculoase de la ediţia 2013.
Tot în luna ianuarie, Automarket a participat la cursa de 24 de ore de la Dubai de unde am prezentat două fotoreportaje spectaculoase: 1, 2. Am început şi o serie de poveşti din lumea Formulei 1 povestite de specialistul nostru, Daniel Popescu. Episoadele din luna ianuarie au fost: Ceasurile lui Ayrton Senna, Rouen-Les-Essarts, circuitul pierdut al Franţei şi Toto Wolff, pilotul transformat în proprietar de echipă.
Poveşti auto
Din colecţia noastră de materiale de colecţie în luna ianuarie am publicat povestea mărcii Aston Martin la 100 de ani de existenţă.
Teste auto
TESTELE LUNII IANUARIE | |
Dacia Sandero 0.9 TCe - Fără prejudecăţi | BMW 525d Touring - Test lung episodul 1 |
Skoda Octavia 1.2 TSI - Implant pentru succes | Mazda6 2.2 CD - Caravela estică |
BMW 525d Touring - Test lung episodul 2 | Volvo V40 D3 - iCar |
Peugeot 208 1.6 e-HDI - Declaraţie de stil |