Audi a anulat succesorul lui A2
Surse din cadrul companiei Audi susţin că versiunea de serie a conceptului care prefigura un succesor al lui A2 a fost anulată. Acest model era aşteptat să debuteze în 2015.
Audi a decis să renunţe la versiunea de serie a modelului A2, anunţă englezii de la Autocar citând surse din cadrul mărcii germane. Conceptul care prefigura noul A2 a fost prezentat în 2011 şi era un model electric, care urma să primească şi o versiune hibridă plug-in. La fel ca primul Audi A2, modelul urma să aibă un şasiu din aluminiu, pentru a asigura o masă redusă. Noul A2 ar fi fost un rival al viitorului BMW i3, model pregătit deja pentru debut. Cei de la Audi spun că vor aplica pe alte modele cunoştinţele dobândite în cadrul proiectului A2.
Cel mai probabil, cei de la Audi răspund la actualele tendinţe de pe piaţa auto privind vehiculele electrice, care nu au atins încă valorile de vânzări preconizate. În forma prezentată în 2011, A2 ar fi necesitat o investiţie serioasă din partea mărcii germane, care nu ar fi fost recuperată apoi sub forma unor unităţi vândute. Cei de la Audi încearcă să-i detroneze pe rivalii de la BMW la nivel global în materie de vânzări, de unde şi necesitatea unor modele care să obţină volume atunci când sunt lansate pe piaţă.
Conceptul Audi A2 era gândit ca un model electric şi avea o podea cu o construcţie specială, care permitea o modularitate ridicată a unor componente. Modelul electric prezentat în 2011 sub formă de concept avea un motor de 114 CP şi 270 Nm, capabil să asigure o autonomie de 200 kilometri. Preţul său de pornire estimat era apropiat de 40.000 de euro, ceea ce ar fi putut ridica probleme serioase celor de la departamentul de marketing.
Via Autocar
Pacat, era mult mai fain decat rivalul de la BMW, i3.