REPORTAJ: Întâlnire cu noile anvelope pentru mașini electrice Hankook iON

Publicat sâmbătă, 05.11.2022 12:49 de Constantin Ciobanu, Foto: Hankook

Am călătorit în Austria pentru a vedea și a testa noile anvelope Hankook iON. Pneurile vor echipa noile monoposturi din Formula E și au dat naștere unei game dedicate mașinilor electrice.

Pe undeva pot da vina pe lipsa mea de cultură auto de la acea vreme, pe de altă parte nu pot spune că acum 15-20 de ani, Hankook era un brand de pneuri care să fie ”tatuat” pe tricouri, șepci sau pe zidurile marilor circuite. Îmi aduc aminte că atunci când m-am întâlnit prima dată cu un model echipat cu pneuri Hankook, m-am străduit să pronunț numele acestui brand.

CUM A CRESCUT HANKOOK PRECUM PRÂSLEA

Hankook ori este un fel de Prâslea cel Voinic, ori un fel de super erou asemănător personajului cu nume similar, jucat de Will Smith: Hancock. Hai să vă introducem în poveste: Hankook este un producător coreean de pneuri, în acest moment al șaptelea ca mărime, la nivel mondial. Și vorbim și de tradiție, fiind o companie fondată în 1941. Chosun Tire Company – nume inițial, este schimbat cu Hankook Tire Manufacturing în 1968. Prin urmare, pe undeva și lipsa mea de cultură auto contribuia la reacțiile de copil nătâng acum 20 de ani.

Personal, am început să privesc mai atent spre producătorul coreean în clipa în care am văzut că este furnizorul de pneuri pentru DTM, iar acest lucru se întâmplă din 2011. Hankook este un nume care a apărut tot mai des în ultimii ani în motorsport, fie că vorbim despre IRC – Intercontinental Rally Challenge, Formula Drift, Formula 3 sau competițiile de anduranță.

Motorsportul este și cred că va rămâne principalul creuzet al evoluției automobilului, fie că vorbim despre sisteme de propulsie sau, în acest caz, despre anvelope.

ÎNCĂ O COMPETIȚIE ÎN PALMARES

Ce urmează pentru Hankook? Păi, printre altele, Automarket a fost prezent la semnarea simbolică a parteneriatului dintre Hankook și Formula E. Da, este oficial: Michelin s-a retras din Formula E, iar noul furnizor de pneuri pentru monoposturile electrice va fi Hankook. Un nou trofeu în vitrina de care aminteam mai sus.

Și cum nimic nu se întâmplă peste noapte, cu ocazia evenimentului la care am participat, am aflat că acest nou parteneriat este în lucru de mai bine de doi ani și jumătate, moment în care producătorul coreean de anvelope a început dezvoltarea noilor pneuri pentru Formula E.

Așadar, din următorul sezon, Hankook va fi partener tehnic și furnizor oficial de pneuri pentru ABB FIA Formula E World Championship. Semnarea simbolică a acestui parteneriat a fost găzduită de Swarovski Crystal Worlds în Austria. O să trec peste poleiala și sclipirile din muzeul Swarovski și o să vă povestesc puțin despre ce caiet de sarcini a primit Hankook în clipa în care a pornit pe acest drum.

O SINGURĂ ANVELOPĂ PENTRU FORMULA E

Hankook are de oferit un singur pneu pentru ABB FIA Formula E World Championship. Da, nu mai vorbim despre hard-uri, soft-uri, pneuri de ploaie, intermediare. Campionatul va folosi de acum o singură anvelopă, una care să ofere performanțe pe circuite extrem de diferite: Diriyah, Arabia Saudită (o cursă desfășurată în răcoarea nopții în deșert), Berlin (în aprilie poate fi răcoros și ploios) sau Roma (în iulie, poate fi un adevărat cuptor de pizza). Următorul sezon are programate 17 etape, prima cursă fiind găzduită de Mexico City în 14 ianuarie.

Cei de la Hankook au lucrat îndeaproape cu inginerii care au dezvoltat noul monopost, de generația a treia, pentru Formula E. Este și cel pe care am avut ocazia să-l admirăm în cadrul acestui eveniment. A fost o premieră și pentru fanii competiției, fiind pentru prima dată când noul monopost GEN3 a fost expus public.

CEL MAI RAPID MONOPOST ELECTRIC DIN ISTORIA FORMULA E

Noul model aduce provocări suplimentare pentru pneuri. Vorbim despre un monopost care are, în premieră, ambele punți motorizate. Pe puntea spate avem un motor electric de 350 kWh/470 CP, iar pe puntea față avem un motor electric de 250 kWh/335 CP. Pentru regenerare vor fi folosite ambele motoare, rezultând o capacitate de regenerare de 600 kWh. Vechiul monopost avea o putere regenerativă de 250 kWh. Peste 40% din energia utilizată în cursă va proveni din regenerare, iar o altă premieră, monopostul nu va mai avea sistem de frânare hidraulic pe puntea spate.

Un alt detaliu de care au trebuit să țină cont inginerii Hankook: vorbim și de cel mai rapid monopost electric din istorie, viteza maximă fiind de 322 km/h. Vechea generație ajungea doar la 280 km/h. Deci, provocări diferite pentru Hankook, la viteze mai mari.

Personal găsesc impresionantă provocarea de a realiza o singură anvelopă care să corespundă nevoilor piloților, indiferent de condițiile de rulare. Aproape 30% din compoziția noului pneu de competiție este reprezentată de materiale reciclate. Ca parte a programului de sustenabilitate asumat de Hankook, după fiecare etapă, pneurile utilizate vor fi reciclate de producător.

Sooil Lee, Președinte și CEO Hankook Tire & Technology: „Cu trei ani în urmă, noi, cei de la Hankook, am decis să devenim partener tehnic oficial și furnizor de anvelope a ceea ce este, fără îndoială, cea mai progresivă, modernă și durabilă serie de curse din lume. Filosofia mărcii Hankook și orientarea noastră strategică către un viitor din ce în ce mai durabil reflectă, de asemenea, spiritul și ADN-ul Formulei E. Împreună, vom avansa și vom influența semnificativ dezvoltarea sportului cu motor în următorii ani.”

CEO Formula E, Jamie Reigle: „Suntem încântați să urăm bun venit Hankook în ABB FIA Formula E World Championship. Suntem mândri să colaborăm cu un jucător global recunoscut ca un producător de anvelope de top care trăiește și respiră sportul cu motor ca un aspect fundamental al filozofiei sale. Vasta experiență cu echipe de curse pe circuite din întreaga lume, inovația sa și angajamentul față de sustenabilitate îl fac o potrivire perfectă pentru campionat și noua noastră mașină Gen3.”

CE S-A NĂSCUT DIN COLABORAREA CU FORMULA E

Pentru că cei aproape trei ani de dezvoltare a pneului de competiție au însemnat acumularea unui bagaj uriaș de experiență, totul trebuia să se traducă și într-un produs de serie. Așa că acum asistăm la debutul pe piață a gamei Hankook iON, anvelopă destinată vehiculelor electrice. Acest transfer de experiență din motorsport către utilizarea civilă, se traduce pe drumurile publice în Hankook iON evo și Hankook iON Winter. Da, vorbim despre o anvelopă de iarnă, specifică mașinilor cu zero emisii.

ANVELOPA DE IARNĂ HANKOOK ION

La debut, anvelopa va fi disponibilă în dimensiuni care pornesc de la 18 inch și ajung până la 22 inch. O anvelopă de iarnă pentru un vehicul electric este o provocare mult mai mare, comparând cu una pentru un automobil convențional.

Diferența este că ea trebuie să ofere rezistență scăzută la înaintare, pentru a contribui, pe cât posibil, la un comportament eficient al mașinii. Nu sunt puține cazurile în care autonomia oficială a unei electrice depinde și de anvelope.

În același timp, anvelopa de iarnă pentru mașini electrice trebuie să ofere performanțe foarte bune la frânare, mai ales când vorbim despre automobile cu o masă sensibil mai mare.

Vă dați seama că această misiune este mult mai dificilă în cazul unei anvelope de iarnă, care se exprimă pe suprafețe cu aderență scăzută. Hankook a utilizat rășini naturale și un procent ridicat de silica în compoziția noului pneu iON Winter, pentru a spori aderența pe suprafețe ude.

Rezistența scăzută la înaintare s-a obținut prin utilizarea de uleiuri vegetale în compoziția anvelopei. Apoi, a fost nevoie ca anvelopa să aibă o structură și o compoziție rezistente la acumularea de căldură. Acest ultim deziderat s-a obținut prin realizarea unor blocuri ceva mai rigide în cazul profilului căii de rulare. Așadar, cu un desen special al profilului, cei de la Hankook au putut reduce rezistența la înaintare a anvelopei iON Winter.

AM TESTAT ANVELOPA DE IARNĂ ȘI DE VARĂ HANKOOK ION

Și pentru că jurnalistul auto este o specie care are o rezistență nativă vizavi de informațiile oferite în comunicatele de presă, a trebuit să urcăm la volanul unor modele electrice echipate cu noua anvelopă Hankook iON, pentru a ne convinge de cele comunicate de producătorul coreean.

Am extras dintr-o urnă, pur întâmplător, cheia unui Porsche Taycan, și am purces la drum. Este util să ai habar despre forma cheilor. te ajută în viață și îți poate oferi surprize plăcute în anumite momente. Și pentru a mă feri de riscul de a fi nevoit să împart kilometrii rezervați condusului cu un alt jurnalist, am reușit să invit alături de mine un oficial Hankook, și la drum.

Cum zona Tirol din Austria poate fi destul de călduță toamna, pe modelele avute la dispoziție am avut anvelope iON de vară. Prima constatare? Noua anvelopă Hankook iON evo este extrem de silențioasă. Pentru asta, anvelopele din gama iON dispun de tehnologia Hankook Sound Absorber. Apoi, nu am resimțit vreo afectarea a manevrabilității, anvelopa oferind o aderență foarte bună și, mai important, un feedback bun în momentul în care se apropie de limitele aderenței oferite.

Testul ne-a urcat apoi la volanul unui Tesla Model Y, echipat cu Hankook Ventus iON SX, o anvelopă de vară pentru SUV-uri electrice. Nimic anormal de raportat și în acest caz.

Cei de la Hankook ne-au pregătit și un atelier unde am putut compara perfomanțele la frânarea de urgență dintre viitoarea anvelopă Hankook Winter i*cept iON și două anvelope de iarnă de la producători concurenți, dar anvelope normale, nu special concepute pentru vehicule electrice. Totul s-a întâmplat pe o suprafață cu aderență scăzută, udată din abundență. Hankook a oferit performanțe identice cu cele ale unui pneu de la concurentul german și semnificativ mai bune decât cele ale unei anvelope italiene.

Gama Hankook iON este poziționată de producător în zona premium, urmând ca în curând să fie lansată și anvelopa all season Hankook iON evo AS. 

  • Mircea Badea, sâmbătă, 05.11.2022 22:52

    foarte performanta a devenit formula electrica. urmatorul monopost va lasa in praf formula 1, desi ar fi putut lasa de pe acum. anvelopele de iarna sunt poluare curata si inutila..daca vrei sa cauti zapada pe la munte iti iei all season, ca deh, legea e neactualizata la incalzirea globala.

  • Sorinn, duminică, 06.11.2022 03:51

    @mircea b. Depinde de cum si unde utilizezi masina. Stai in Timisoara, ca mine, si daca faci 15.000 km pe an, la ce clima este, allseason e f.ok. Anvelopele allseason sunt un compromis. Anvelopele polueaza la fel la reciclare. Dar, daca as fi un bucurestean care sa mearga la munte de revelion intr o iarna grea...n as pune allseason. Nokian iarna bate toti greii de la Michelin, Conti sau Goodyear Dunlop ...daca ninge..

  • Seriff, luni, 07.11.2022 09:12

    @mircea badea, formula electrica e moartea pasiunii, nici un om normal la cap nu se uita la plictiseala aia.