REPORTAJ: Am văzut pe viu cum se filmează ”The italian job”

Automarket a mers la Napoli pentru a asista la nașterea unui simbol american în fieful italienilor. Acțiunea îl are în prim plan pe micul Jeep Renegade.

Două faruri rotunde care încadrează grila dreptunghiulară a radiatorului. Așa îmi zâmbește Jeep de la înălțimea unui banner întins între doi stâlpi pe DN1. Îl zăresc prin ochii împăienjeniți de somnul dulce al dimineții, într-un taxi care oftează greu la fiecare denivelare. Avionul german, decolează după un orar german, cu un personal german, răsfoind o revistă germană.

Vocea răgușită a bătrânelului din fața mea, la patru ace, scrobit și cu un Rolex atârnând ostentativ pe mâna pătată de pistrui, mă trimite într-unul din filmele copilăriei. ”The Godfather” derulează prin fața mea frânturi violente, cu un dialog în cel mai pur accent din sudul Italiei, împrumutat parcă de la colegul meu de avion. La Napoli, pe micul aeroport, toată lumea vorbește așa. Ești într-un film suspect, în care până și femeia de la curățenie, cu părul vâlvoi, pare să fi înghesuit în pubela sa un Colt Thompson încărcat și cu piedica trasă.

Pe domeniul Fiat, în vizită la un american

Șoferul care ne duce la Melfi, cu o eșarfă înfășurată bine în jurul gâtului, bombăne încontinuu despre vremea mohorâtă, iar la marginea orașului, în mijlocul câmpului, îmi sună în minte o replică celebră: ”Leave the gun. Take the canoli”. Huruitul dieselului mă trezește însă la realitate. Bordul colorat și fața lui Jeep îmi zâmbesc din nou. Napoli se pierde în zare prin fereastra unui Jeep Renegade.

Între orașul rău famat și Melfi sunt 160 de kilometri, adică timp suficient pentru ca filmul imaginar să treacă Oceanul, derulând în continuare scenariul lui Francis Ford Coppola și Mario Puzzo. La uzina din Melfi se deschid porțile către domeniul pe care Fiat a început să îl ridice la începutul anilor `90 din dorința de a dobândi supremația în domeniul subcompact european.

Polițiști înarmați veghează respectarea traseului către sala de conferință, unde italienii au pregătit zeci de cauciucuri pe care să luăm loc. Mirosul puternic al unui espresso scurs într-o ceașcă de plastic ascute simțurile și încordează mușchii. Nările se contractă și ele, sorbind cu nesaț aburul, în timp ce se pregătesc de primul asalt. Cel olfactiv.

Fiecare Jeep Renegade are nevoie de 3.5 litri de vopsea

În atelierul de vopsitorie al uzinei de la Melfi sunt 54 de roboți și doar șapte angajați. Mai întâi, tortura mecanizată presupune scufundarea caroseriei lui Renegade într-un bazin cu substanțe anticoroziune. E ca un bazin lung unde caroseria cu forme pătrățoase se scufundă și apoi iese la suprafață într-un ritm bine stabilit, asemeni unui înotător în stilul fluture.

Mai apoi, brațele mecanizate execută în doar 90 de secunde caroseria unui Jeep Renegade. Ați citit bine: doar un minut și jumătate este necesar pentru a aplica cele trei straturi de vopsea. De asemenea, roboții au nevoie de 3.5 litri de vopsea, adică mult mai puțin decât tradiționala cisternă cu ciment folosită în filme pentru a acoperi urmele dispariției lui Hoffa.

Cei 3.5 litri de vopsea pot fi Solar Yellow, Commando Green sau Omaha Beach, adică fix aceleași culori cu care au fost însemnate grupurile noastre la sosirea în fabrică. Execuția nu ține cont de naționalitate. După americanul Jeep Renegade, vine rândul unui italian, frate de platformă: Fiat 500X.

Ambele ”victime” merg apoi la cuptor. Nu sunt incinerate, așa cum am fost tentat să cred. Sunt lăsate vreme de 20 de minute la foc mic: doar 140 de grade Celsius. Adică suficient pentru ca vopseaua să se împerecheze cu caroseria.

Urmează percheziția. Oameni în halate albe cheamă caroseriile într-o încăpere inundată de lumina a zeci de neoane. Cu unelte mici curăță orice imperfecțiune pentru a scoate la final mașini cu un cazier curat. Un cazier care este verificat de-a lungul liniei de producție de 1820 de ori. Unde există o eroare, linia se oprește.

Renegade devine acum un american cu o identitate zămislită în sudul Italiei. Caracterul se modelează tot aici, cu puțin accent napoletan, cu o mișcare lejeră și, din când în când, cu o pauză de ”dolce far niente”.

Locomotiva care îți cruță viața

Pe linia de asamblare lucrează aceleași voci grave, fie că vorbim despre tineri sau adulți cu părul cărunt. Cablurile sunt înșirate mecanizat. Însă nu de roboți. De mâini care se mișcă asemeni unor roboți. Sunt oamenii antrenați în Pilotino, un fel de sală de gimnastică, unde se exersează reflexele tuturor înainte de a fi trimiși în fabrică. Sunt kilometri întregi de cabluri, legate la un loc în artere groase sau răsfirate ca vasele capilare în corpul uman.

Disecția se închide la postul următor, unde totul se pansează cu ajutorul mochetelor și al elementelor din plastic pe care le găsim de obicei în portbagaj. Siguranța celor de pe locurile din față cade în grija unui italian de doi metri, cu o barbă căruntă și o privire ascuțită. El montează centurile de siguranță.

Un șuierat prelung, scos de o mini locomotivă galbenă care se îndreaptă spre picioarele mele îmi aduce aminte de scena unui prizonier legat fedeleș de șine. Din fericire, mini trenul de la picioarele mele are un senzor care îi permite să se oprească înainte de mă lovi. Se opresc și panourile ușilor și celelalte ornamente de bord pe care acesta le cară la următorul post de lucru. Cum eliberez șina, trasată cu o linie colorată pe podea, locomotiva galbenă își continuă traseul bine memorat către una din cele 2500 de faze dedicate asamblării.

Băieții, doamnele și domnii în bluze de trening albe montează scaunele pe care un om de marketing s-a gândit să deseneze curbe de nivel ca simbol al capacității off-road de care dă dovadă chiar și cel mai mic membru al gamei Jeep.

Nașterea și botezul lui Renegade

Linia ne conduce apoi către scări metalice. Mă țin strâs de balustrade aducându-mi aminte de căderi accidentale în gol. Aiurea. E doar rodul imaginației mele bogate, pentru că în uzină n-a mai avut loc un accident de mai bine de patru ani. Ba chiar îmi aduc aminte de un panou pe care scrie că apele sunt calme de peste 1500 de zile. Pe platforma suspendată, caroseria face cunoștință pentru prima dată cu șasiul.

Formele colțuroase ale actualului Renegade se așează ca o mânușă pe degetele complexe ale șasiului, înghițind astfel motorul și transmisia, lăsând să se vadă doar articulațiile.

Sute de pași mai încolo, la finalul unui culoar lung, o doamnă care vorbește repede saltă capota unui Renegade. De sus coboară tentacule prin care curge curent. Ele mușcă din bateria lui Renegade, în vreme ce femeia rotește cheia pentru prima dată. De fapt apasă butonul de pornire. Jeep-ul icnește de vreo câteva ori, sughiță și apoi toarce din ce în ce mai des. Motorul rămâne așa preț de un minut sau două. Tentaculele se ridică, doamna se urcă la volan, iar roțile lui Renegade scârțâie pentru prima dată pe podeaua vopsită a fabricii din Melfi.

Sunt câțiva metri până la tunelul în care cel mai mic SUV al gamei Jeep intră pentru prima baie. O scaldă sub presiune, care verifică etenșeitatea habitaclului. Un botez simplu ca toate celelalte 161.220 de botezuri cu prunci americani, consemnate la Melfi.

Uzina italiană devine, pentru prima dată în istoria sa, nașul unui model pur american. Roata se întoarce și ”The italian job” dă naștere unui produs american pur. Dovada că schimbul de identitate nu se produce doar în direcția migrației Peninsulă-Tărâmul Făgăduinței. Se întâmplă și invers.