Putere de la Prodrive
Subaru a lansat pachetul oficial de tuning pentru Impreza 2.5 WRX, WRX STi si Forester 2.5 XT
Ca si cum nu ar fi fost suficient renumele sau, Subaru a mai aruncat o tentatie pentru impatimitii mitului Impreza. Prodrive, tuner-ul de casa al producatorului japonez, ofera cateva pachete care vor face din ultimele modele lansate pe piata de adevarate bombe pe roti. Pentru aproximativ 2.500 de euro, un Subaru Impreza 2.5 WRX primeste un boost de 40 CP, ajungand la o putere maxima de 270 CP. Cuplul creste si el cu 74 Nm, pana la 310 Nm. Acceleratia de la 0 la 100 km/h se face in doar 5,3 secunde.
In plus, varianta de top, 2.5 WRX STi, va fi pompat cu inca 39 CP, pana la 320 CP, iar cuplul va atinge valoarea de 332 Nm. Sunt necesare doar 4,8 secunde pana la 100 km/h, iar restul e dementa! Modelul Forester 2.5 XT poate beneficia si el de pachetul Prodrive, ajungand astfel la 260 CP si 300 Nm cuplu maxim. Surprinzator, acceleratia este la fel de buna ca cea a modelului Impreza WRX: 5,3 secunde pana la suta.
In linii mari, pachetul de tuning Prodrive include reprogamarea unitatii centrale de comanda electronica (ECU), inlocuirea catalizatorului si a tobei finale cu modele sport si bineinteles dotarea cu o noua pompa de combustibil cu debit marit. Este de remarcat faptul ca montarea acestui pachet pe masina nu afecteaza in nici un fel garantia oferita de Subaru si mai mult, aceasta operatiune se poate face la orice dealer autorizat.