Primul client al lui Audi R8 GT şi-a primit maşina
Un client din Marea Britanie a primit primul exemplar Audi R8 GT din lume. Modelul dezvoltă 560 CP, cântăreşte 1.525 kilograme şi a avut un preţ de pornire de 193.000 de euro.
La scurtă vreme de la debutul de la Salonul Auto de la Paris, cei de la Audi au anunţat că au rezervat toate exemplarele R8 GT pe care le vor produce. Toate cele 333 de unităţi au fost rezervate de clienţii Audi din Marea Britanie, Orientul Mijlociu, Statele Unite ale Americii şi anumite ţări din Europa. Modelul a fost oferit doar în 23 de ţări şi avea un preţ de 193.000 de euro în Germania.
Audi R8 GT este echipat cu un motor V10 de 560 CP. Graţie utilizării unor componente din fibră de carbon şi a şasiului special GFRP (fibră de sticlă întărită cu polimeri), modelul este cu 100 de kilograme mai uşor decât versiunea standard a lui Audi R8 5.2 FSI quattro. Versiunea GT a lui Audi R8 V10 este capabilă să accelereze de la 0 la 100 km/h în doar 3.6 secunde, în timp ce sprintul de la 0 la 200 km/h este realizat în 10.8 secunde. Caroseria acestui model este realizată din aluminiu şi are o masă de numai 210 kilograme, cât o motocicletă sport de 900 centimetri cubi.
Masa totală a lui Audi R8 V10 GT este de 1.525 kilograme, oferind-ui acestui model un raport putere/greutate de 2.72 kilograme pe cal putere. Motorul V10 a primit şi el câteva modificări, oferind 560 CP în loc de cei 540 CP standard. Sistemul de tracţiune integrală quattro a fost preluat fără modificări, iar modelul este oferit doar cu transmisia R Tronic. Viteza maximă a acestui model este de 320 km/h, în timp ce consumul mediu este de 13.9 litri la sută.
Via | Autoblog
Oare ce emisii are motoru asta,ca are feinstaubplakette verde?