POVEŞTI AUTO: Anvelopa de iarnă împlineşte 80 de ani

Publicat marţi, 11.03.2014 14:25 de Dragoș Băltățeanu

Anvelopa de iarnă nu mai este de mult un moft sau o opţiune. A devenit o necesitate şi folosirea ei este impusă prin lege. Acest tip de anvelope au contribuit enorm la siguranţa şofatului pe timp de iarnă, iar un mare aport îl are compania Nokian, cea care a creat prima anvelopă de iarnă acum 80 de ani.

La fiecare trecere între sezonul cald şi cel rece, orice automobilist s-a obişnuit cu deja clasicul schimb de anvelope. Pneurile de iarnă merg la hibernat şi intră în acţiune cele de iarnă. Este o activitate relativ nouă pentru noi, cei obişnuiţi cu democraţia din ultimele două decenii. Înaintea epocii moderne nu prea exista noţiunea de anvelopă de iarnă, singura armă împotriva şoselelor înzăpezite fiind lanţurile. Tehnologia ne-a dat însă mai mult de atât. Pneurile de iarnă sunt o mică minune, deşi ne-am obişnuit atât de mult cu ele încât, le considerăm ceva normal. Totuşi, sunt anvelope de cauciuc care ne permit să controlăm şi rulăm cu maşina pe drumuri acoperite cu zăpadă, dar şi cu zloată sau zăpadă topită. 

Am putea crede că anvelopele de iarnă sunt un lucru nou, inventat acum 10-20 de ani de mofturile unor constructori. Istoria lor este însă mai lungă decât am putea crede şi începe - unde altundeva? - în ţările nordice. Mai precis în Finlanda. Acolo unde zăpezile sunt mult mai prezente decât în restul Europei, iar localnicii s-au adaptat la traiul într-un tărâm alb. Şi pentru că maşinile aveau şi ele nevoie de adaptare în acest mediu, nişte finlandezi din oraşul Nokia au inventat în 1934 prima anvelopă de iarnă. 

Nokia Kelirengas

Nokia Kelirengas - prima anvelopă pe iarnă produsă în Finlanda.

Acesta este numele primei anvelope gândită special pentru adrenţă pe zăpadă. În traducere liberă, Kelirengas înseamnă anvelopă pentru intemperii, iar numele companiei era dat de oraşul cu acelaşi nume. Pentru majoritatea dintre noi, Nokia este numele care era la modă în industria telefoanelor mobile până nu demult. Explicaţia stă în faptul că producătorul de anvelope şi producătorul de telefoane mobile au origini comune - oraşul finlandez Nokia este baza amândurora - iar fabricile celor două companii stau faţă în faţă. Ba chiar au făcut parte din acelaşi grup de firme, Nokia Corporation deţinând Nokian Tyres până în 2005, când cel mai mare acţionar al companiei de anvelope din Finlanda a devenit Bridgestone. Şi că să lămurim de la bun început şi diferenţa de nume, trebuie spus că Nokian înseamnă în traducere adaptată "Din oraşul Nokia", adică un soi de "Bucureştean". Deci, indiferent dacă citiţi Nokia sau Nokian pe anvelopă, ele provin din acelaşi loc: Finlanda. 


Dar să revenim la anvelopele noastre. Kelirengas, primul pneu de iarnă gândit pentru camioane. Anvelopa din 1934 oferea o tracţiune superioară în zăpadă datorită profilului cu caneluri adânci. Graţie acestei anvelope, şoferii de camion din nord puteau parcurge chiar şi şoselele înzăpezite din regiunile deluroase. Înainte de apariţia ei, erau nevoiţi să oprească înainte de urcarea în pantă pentru a monta lanţuri pe anvelopele normale. Însă Kelirengas se baza doar pe profil pentru aderenţă, iar cauciucul folosit pentru fabricare era identic cu cel al anvelopelor de vară. Aceasta este un cauciuc care se rigidizează atunci când temperaturile scad, iar din acest motiv anvelopele de iarnă moderne folosesc un amestec de cauciuc natural şi sintetic pentru a oferi maleabilitate şi atunci când temperaturiile sunt mult sub limita îngheţului.

Nokian Hakkapeliitta

Hakkapeliitta - prima anvelopă de iarnă pentru automobile, produsă în 1936.


Anvelopa de iarnă pentru camioane nu avea să rămână prea mult singură. În 1936, finalandezii aveau să creeze o variantă pentru automobile numită Hakkapeliitta, un nume care este folosit şi astăzi pentru a desemna pneurile de iarnă Nokian. Primul pneu Hakkapeliitta avea un profil subţire, cu mai multe unghiuri de aderenţă. Astăzi, anvelopele Nokian Hakkapeliitta sunt cosiderate a fi printre cele mai bune din segment, finalndezii creând mereu evenimente de marketing pentru a susţine acest lucru. De exemplu, Nokian deţine recordul de viteză pe gheaţă cu 335.713 km/oră, record omologat Guinness.

Finlanda şi raliurile

Nu mai este un secret că cei mai mulţi piloţi de raliuri vin din ţările nordice. Finlanda, mai ales, este o pepinieră pentru cei care practică acest sport. Iar până nu de mult erau şi aproape imbatabili pe probleme speciale din Scandinavia. Între timp au apărut piloţii francezi de calibrul lui Loeb sau Ogier şi lucrurile s-au dat peste cap. Însă istoria este plină de campioni din Finlanda, iar de multe ori aceştia au avut un aliat şi în ceea ce priveşte anvelopele.

Nokian a participat şi câştigat cel mai faimos dintre raliuri, cel de la Monte Carlo. Este un raliu desfăşurat în mod tradiţional la începutul anului, iar zăpada şi gheaţa au făcut mereu parte din tabloul acestei competiţii. În anii '60, Raliul Monte Carlo a fost câştigat de echipaje ce foloseau anvelope Nokian Hakkapeliitta cu crampoane. Acest tip de anvelope au început să apară în anii '50, fiind dezvoltat pentru pieţele nordice. Traficul se intensifica şi din ce în ce mai multe automobile îşi făceau apariţia în ţările nordice, aşa că Nokian a inventat soluţia cea mai bună pentru rularea pe zăpadă sau chiar gheaţă: anvelopele de iarnă cu crampoane metalice. Acest tip de pneu oferă aderanţa maximă în condiţii dificile şi sunt în continuare folosite în Scandinavia pe timp de iarnă, atunci când şoselele sunt îngheţate. 

  • Loleck, marţi, 11.03.2014 14:45

    Nokian sunt nr.1 la anvelope de iarna. In plus, sunt in top si la anvelope de vara.

  • mishazaitev, marţi, 11.03.2014 15:23

    Cand te gandesti ca anvelopele de iarna au fost inventate inainte de al doilea razboi mondial, iar la noi sunt ghertoi care nu le folosesc nici in ziua de azi desi conduc masini de multe mii de euro, te apuca groaza.

  • LPH, vineri, 14.03.2014 00:27

    "Pneurile de iarnă merg la hibernat şi intră în acţiune cele de iarnă" !! Warning !! Mistake, mistake! !! Warning !!