Ford va încheia sponsorizarea UEFA Champions League

Publicat marţi, 11.03.2014 15:29 de Sebastian Toma

Cea mai importantă competiţie inter-cluburi din lume va pierde sponsorul său numărul unu din ultimii 21 de ani, Ford. Compania americană a decis să-şi reorienteze fondurile în alte direcţii.

Ford a anunţat că va încheia sponsorizarea Champions League după finala derulată la Lisabona, în luna mai a anului curent. Cei de la Ford au decis să "urmeze o nouă direcţie" după 21 de ani de sponsorizare, timp în care au lansat mai multe modele în cadrul promovării prin cel mai important campionat european de fotbal inter-cluburi. Analiştii din industrie consideră că Ford renunţă la această sponsorizare ca parte a măsurilor de austeritate derulate pe piaţa din Europa, nefiind singura marcă afectată de scăderea vânzărilor pe Bătrânul Continent. În contrast, berarii de la Heineken au continuat sponsorizarea Champions League, aplicând o prelungire a contractului până în 2018.

FEATURE: Mărcile auto şi implicarea lor în fotbalul european

Primul produs Ford promovat în cadrul colaborării cu Champions League a fost Mondeo, lansat în sezonul 1992-1993. Ulterior, Ford a lansat modelele S-Max, Kuga, B-Max, Fiesta, Focus şi alte noi generaţii ale lui Mondeo. Ultimul model Ford care va fi lansat în cadrul parteneriatului cu Champions League este Mustang.

Ford Mustang este ultimul model pe care americanii îl vor lansa în calitate de sponsori ai UEFA CHAMPIONS LEAGUE.

POVEŞTI AUTO: Ford Mustang - 50 de ani de legendă

"Cu sosirea noului Mustang în Europa, încheiem lungul nostru parteneriat cu UEFA Champions League pe o notă înaltă. Atât Ford, cât şi UEFA au avut de beneficiat de pe urma acestei colaborări, aşa că a venit vremea ca Ford să avanseze într-o nouă direcţie, pe măsură ce ne pregătim să lansăm noi modele în Europa, având pregătite peste 25 de noutăţi în următorii cinci ani", a declarat Stephen Odell, Preşedinte Ford of Europe.

Via AutomotiveNews (înreg.) | UEFA

  • pacpac, marţi, 11.03.2014 18:16

    Pleaca fordu da las'' ca vinee gazpromu nu e problema

  • antonny, marţi, 11.03.2014 21:34

    vine HYUNDAI