Mazda anunţă o nouă generaţie de motoare rotative
Departamentul de PR al celor de la Mazda a anunţat pe Twitter că inginerii lucrează la noua generaţie de motoare rotative, care va integra tehnologiile Sky Activ.
După ce au lansat o ediţie de adio a lui RX-8 şi toate circumstanţele duceau la moartea motoarelor rotative, cei de la Mazda au anunţat că lucrează „cu spor la noi modele care să poarte noua generaţie de motoare rotative”. Vestea vine în contradicţie cu declaraţiile lui Kiyoshi Fujiwara, şeful departamentului de planificare şi dezvoltare de produs, care a declarat că vor sista dezvoltarea motoarelor rotative din cauza crizei economice. Între timp, preşedintele Mazda a declarat că motoarele rotative vor face parte în continuare din spiritul mărcii şi că vor face tot posibilul să le readucă în producţia de serie.
Unele zvonuri sugerează o eventuală alianţă cu Audi pentru producţia şi dezvoltarea de motoare rotative. Cei de la Audi au prezentat anul trecut conceptul unui A1 echipat cu un motor rotativ, care încărca bateriile necesare propulsiei în regim electric. Până în prezent, nici oficialii Audi şi nici oficialii Mazda nu au comentat respectivele informaţii.
Fanii Mazda speră ca succesorul lui RX-8 să fie bazat pe conceptul Shinari. Acesta prezenta un model de clasă medie, cu aspect sportiv, echipat cu un motor Wankel. Până în prezent, oficialii companiei japoneze nu au dat detalii despre viitoarele modele care vor fi echipate cu motoare rotative, producţia lui RX-8 urmând să fie sistată în iulie 2012.
Cat de mult imi plac inginerii de la Mazda cu inovatiilor lor in materie de motoare, total impotriva curentului european!