La şcoală pe două roţi: de ce ai nevoie de un curs de conducere defensivă după ce-ţi iei permisul moto
Motocicletele ne-au atras mereu, dar pana cum ceva vreme am pastrat această atracţie la nivel pur admirativ. Între timp, doi dintre redactorii Automarket au devenit şi motociclişti, iar invitaţia BMW Motorrad România de a participa la cursurile unei şcoli defensive moto a venit la ţanc.
Jumătate din echipa editorială Automarket s-a întors la şcoală.
Suntem pasionaţi de automobile, dar asta nu înseamnă nu ne plac motocicletele. De fapt, orice are motor şi poate fi condus este o atracţie pentru orice pasionat de automobile. În redacţia noastră au existat mereu două facţiuni: cea dură, pasionată doar de automobile, şi latura mai liberală, a celor care au fost atraşi de fenomenul moto. De-a lungul ultimilor ani, trei membri Automarket au devenit motociclişti.
Primul care a făcut pasul a fost Sebastian, cel mai pasionat de acest fenomen dintre noi. În 2012 îşi trecea categoria A pe permis şi a schimbat deja de atunci două motociclete şi mulţi kilometri în şaua lor.
Petre, omul pe care nu-l vedeţi semnând materiale din simplul fapt că are în grijă baza de date a site-ului, fiind responsabil de secţiunea de Maşini Noi, a rezolvat şi el problema în toamna anului trecut.
În sfârşit, Dragoş a făcut pasul abia anul trecut, la 35 de ani şi după multe ezitări. A amânat de multe ori înscrierea la şcoala moto, dar în cele din urmă a cedat curiozităţii. Cu categoria A pe permis, experienţa lui pe două roţi este însă minimă. Şcoala moto l-a învăţat elementele de bază, a experimentat câteva motociclete de diverse capacităţi cilindrice şi a ieşit în trafic cât să se simt relativ confortabil la proba de traseu. Dar cam atât, restul se învaţă pe şosea în România. Şi ştim cu toţii cât de periculoase sunt şoselele la noi chiar şi pentru patru roţi, darămite pentru două.
De aceea, atunci când BMW Motorrad România şi Şcoala de pilotaj defensiv moto RideX ne-au invitat în Baloteşti pentru a experimenta câteva cursuri teoretice şi practice, am răspuns afirmativ. BMW Motorrad România este importatorul oficial pentru motocicletele BMW, iar şcoala RideX este cea mai nouă instituţie de acest gen de la noi din ţară.
Parteneriat între BMW Motorrad România şi RideX
RideX este o şcoală de training moto pentru începători şi avansaţi înfiinţată de către Matei Albulescu. Matei este un nume cunoscut atât în industria auto, cât şi în cea moto. Timp de mai bine de 20 de ani a activat ca brand manager al mărcilor Volkswagen şi Audi în România, în cadrul Porsche România. Acum mai bine de un an a părăsit corporaţia şi s-a dedicat pasiunii sale: motociclismul.
Cu zeci de mii de kilometri parcurşi pe numeroase motociclete, Matei Albulescu este printre dintre cei mai experimentaţi motociclişti de la noi din ţară, fiind printre puţinii care au absolvit cursurile California Superbike School şi BMW Motorrad, două repere în domeniu. Iar experienţa sa este acum transmisă către elevii şcolii RideX.
RideX este partener oficial pentru BMW Motorrad România, iar ca primă acţiune rezultată în urma acestei colaborări, BMW Motorrad a decis să ofere 100 de cursuri gratuite la şcoala RideX pentru a susţine siguranţa rutieră.
"În România, piaţa de motociclete este în formare şi problema siguranţei rutiere este una importantă. Suntem de părere că trebuie acordată o atenţie specială perfecţionării şi educării motocicliştilor, mai ales că programul de pregătire pentru obţinerea carnetului de conducere se dovedeşte adesea insuficient. De aici am decis să dezvoltăm şi să susţinem o reţea de şcoli acreditate BMW Motorrad care beneficiază de experienţa internaţională a mărcii în astfel de programe. În plus, în proiectul pe care l-am demarat cu RideX, vrem să efectuăm mai multe acţiuni concrete care sperăm că aducă în prim plan problema pregătirii rutiere", a explicat Ionuţ Bâtu, manager BMW Motorrad pentru România şi Bulgaria.
Pentru unul dintre cele 100 de training-uri gratuite se poate înscrie orice posesor de motocicletă, indiferent de marcă, prin completarea unui formular de pe site-ul RideX. Pentru înscriere trebuie menţionată data de participare dorită din programul de sesiuni, alături de datele relevante ale cursantului. BMW Motorrad România va sprijini 10 sesiuni gratuite în perioada 19 mai -19 iunie. Pe parcursul acestor cursuri, participanţii vor putea acumula experienţă pentru un condus în siguranţă în exerciţii precum deplasarea la viteză redusă, frânarea de urgenţă, evitări de obstacole, slalom-uri, "opturi", întoarceri în cercuri strânse şi multe altele.
Înapoi la şcoală prin ochiul începătorului
Într-o mult prea călduroasă dimineaţă de mai, ne-am prezentat într-o parcare părăsită din Baloteşti, în apropierea Bucureştiului. Aici ne aştepta Matei Albulescu şi reprezentanţii BMW Motorrad România. Inaugurarea parteneriatului dintre Ride X şi BMW Motorrad România s-a făcut în faţa reprezentanţilor presei auto-moto din ţara noastră. La eveniment au mai participat şi Cabral Ibacka, imaginea BMW Motorrad în România, şi Cătălin Cazacu, campion naţional în cursele de viteză pe circuit ROSBK şi pilot BMW Motorrad. Îi dăm legătura lui Dragoş.
După o scurtă prezentare a şcolii RideX, am trecut la treabă. Am experimentat pe scurt trainingul de o zi din modului Street Experience. Accentul se pune pe controlul motocicletei la viteze mici, esenţial în traficul urban şi nu numai. După câteva noţiuni de teorie am trecut în şa şi am început să transpirăm. Nu doar pentru că afară erau aproape 30 de grade, ci pentru că exerciţiile la care ne-a supus Matei nu au fost uşoare.
Am început prin a învăţa mersul la pas cu motocicleta controlând-o din acceleraţie, ambreiaj şi frână spate. Un exerciţiu pentru care e nevoie de antrenament pentru că, cel puţin pentru mine, este dificil să controlez extrem de sensibila acceleraţie ride-by-wire (comandă electronică, nu mecanică) a motocicletelor BMW.
Dacă la mersul drept la pas m-am descurcat, a urmat apoi aplicarea acestei tehnici într-un cerc cu diametrul de opt metri. Aici, controlul meu defectuos asupra acceleraţie m-a făcut să cad. Prima mea căzătură cu motocicleta s-a datorat faptului că nu am controlat suficient de bine turaţia motorului în combinaţie cu ambreiajul. Am calat motorul cu motocicleta înclinată, roata spate s-a blocat şi am căzut. Dar mai bine că s-a întâmplat aici, într-un mediu controlat, şi nu pe stradă, între automobile şi autobuze. Am învăţat unde este limita şi de aceea acest gen de training este util oricărui motociclist indiferent de experienţa acumulată.
M-am scuturat de praf şi am trecut la următorul exerciţiu: un slalom la viteză redusă. Apoi am transpirat încercând să strecor motocicleta BMW F800R printre câteva jaloane amplasate mai larg, pentru a recrea o serie de viraje la 180 de grade. După o serie de repetări şi multe jaloane dărâmate, începi să înţelegi cât de important este priveşti către locul înspre care vrei să îndrepţi motocicleta.
Am mai învăţat să frânăm în caz de urgenţă şi cât de important este să fii delicat cu frâna faţă, iar Matei a organizat la final un circuit complex care a înglobat toate exerciţiile învăţate într-o după-amiază. Nu a fost uşor, ne-am chinuit să ne depăşim limitele, am transpirat enorm, dar am plecat acasă mulţumiţi că am învăţat lucuri noi. În plus, ce am făcut noi la şcoala RideX într-o jumătate de zi este doar o fracţiune a cursului. Eu, cel puţin, vreau să revin la şcoală pentru un training complet.
Să vedem ce are de spus Sebastian.
Ce poate să mai înveţe un motociclist cu experienţă?
Cu toate că sunt flatat de descrierea lui Dragoş şi am o porţie rezonabilă de kilometri în şa, nu mă consider un motociclist cu experienţă. Nu în sensul în care mi-aş dori, cel puţin. Vestea bună este că experienţa se poate face cât timp eşti viu şi mai poţi merge pe motor, dar nu doar experienţa te face un rider mai bun. Să înveţi să mergi pe motocicletă nu este cu atât de diferit faţă de momentul în care înveţi să conduci maşina, doar că ai câteva variabile suplimentare. În ambele cazuri, însă, nu se naşte nimeni învăţat, doar poate cu un dram de talent în plus. Iar procesul de învăţare, fie că vorbim despre conducerea unei maşini sau a unei motociclete, n-ar trebui să se oprească niciodată.
Încerc să învăţ câte ceva din fiecare plimbare. Din fiecare interacţiune cu ceilalţi participanţi la trafic. Îmi trec într-o agendă mentală greşelile, manevrele pe care le-am făcut bine şi observ greşelile celor din jur. După nenumărate momente de atenţie la trafic, dezvolţi şi apoi cultivi o capacitate de anticipare. Aceasta din urmă îţi poate salva pielea şi te va ajuta să reacţionezi cu sânge rece, fără să clipeşti sau să te gândeşti măcar, când se întâmplă ceva neprevăzut şi trebuie să faci ceva.
Dar chestia cu experianţa e una relativă. La fel cum la şcoala de şoferi nu apuci să înveţi mare lucru în orele practice obligatorii, nici la şcoala moto nu se întâmplă vreun miracol. Când mi-am luat eu permisul, examenul practic era derulat în poligon, iar cursurile la fel. Nu aveam niciun metru parcurs cu motocicleta pe stradă, dar aveam permis moto. După cum au învăţat pe propria lor piele motocicliştii şi şoferii care au plecat dintre noi când încă aveau cerneala udă pe permis, nu este suficient să ai plasticul în mână, trebuie să şi înveţi să mergi bine.
Am avut norocul să merg la un curs de conducere defensivă a motocicletei, organizat de BMW Motorrad, la doar o lună după ce am obţinut permisul de conducere şi mi-am cumpărat prima mea motocicletă. Vorbesc despre pachetul Compact Training din paleta BMW Rider Training, derulat la vremea respectivă sub bagheta lui Zsolt Sarvary. Cursul acela mi-a salvat viaţa. Sunt sigur de asta, pentru că am repetat în trafic manevrele de evitare fix cum m-a învăţat Zsolt şi am mers mai departe cu bine. La cursul acela mi-a atras atenţia un motociclist experimentat asupra greşelilor mele de pilotaj, mi-a exemplificat echilibrul aproape miraculos al motocicletelor şi cât de uşor pot fi controlate dacă faci ce trebuie.
Trecem pe repede-înainte trei ani şi ajungem la cursul RideX. Pentru că m-am despărţit acum două luni de fosta mea motocicletă, am împrumutat de la BMW un R1200R de generaţie nouă. Saltul tehnologic de la bătrâna mea Honda din 2001 la o motocicletă modernă era deja şocant, dar nu contează câtă tehnologie ai sub tine dacă nu eşti atent la drum, nu conduci corect şi nu eşti cumpătat. Poţi să mori şi pe bicicletă, şi pe jos şi pe scuter, tot moarte este.
Cursul se concentrează pe sudarea legăturii dintre motocicletă şi rider şi pe întărirea aptitudinilor acestuia. E ca mersul la sală. Cu cât exersezi mai mult şi faci totul corect, cu cât vei progresa mai mult şi te vei simţi mai bine. M-am acumodat surprinzător de rapid cu cea mai puternică motocicletă pe care am mers vreodată şi am început cu o probă de mers încet. E mult mai greu decât sună. Poţi dresa o maimuţă să accelereze la maximum, dar să mergi încet cu motocicleta nu prea poţi să o înveţi. Şi când spun încet, mă refer "la pas", dar fără să pui picioarele jos.
Mi s-a părut că merg destul de încet, dar tot aveam senzaţia că lucrurile se mişcă repede, până când a venit Matei lângă mine, pe jos şi mi-a spus: "Hai, mergi pe lângă mine, la pas." Eu eram pe motocicletă, el pe jos. Mă privea în ochi, mergea înainte pe lângă jaloane şi nu părea că păşeşte grăbit. Cumva, am reuşit să fac acelaşi lucru pe motocicletă fără să mă gândesc prea mult la asta. A venit natural. La fel ca plimbatul în cerc descris de Dragoş mai sus.
De ce trebuie să mergi la un curs de conducere defensivă pentru motociclete?
Încă de când i-am cerut lui Mircea câteva zile libere ca să pot urma cursurile pentru şcoala moto, m-a avertizat că România nu-i ţara potrivită pentru mersul cu motocicleta. Mi-a dat dreptate că experienţa mersului pe motocicletă este frumoasă, dar ştiu, la fel cum ştiam şi atunci, că nu avem un nivel de civilizaţie şi respect încât să fim o ţară potrivită pentru mersul pe două roţi - fie că este pe bicicletă sau motocicletă.
Tocmai de aceea, noi, motocicliştii din România, trebuie să participăm activ la cât mai multe cursuri care să ne facă mai buni. Iar RideX este unul dintre acele cursuri care pot ajuta un motociclist să se perfecţioneze. Doar aşa putem supravieţui într-o lume în care şoferii stau cu ochii în smartphone şi nu la drum, în care drumurile au mai multe capcane decât are jungla amazoniană şi în care nivelul de instrucţie solicitat de autorităţi pentru a-ţi da permisul de conducere este foarte slab.
Fie că eşti începător sau ai câţiva ani în şa şi mii sau zeci de mii de kilometri parcurşi, trebuie să participi la un curs de conducere defensivă a motocicletei. Poţi să mergi şi la unul de conducere sportivă, există. Dar trebuie să înţelegi că nu ai fost instruit destul de bine la şcoala de şoferi şi că nu vei putea să te corectezi singur. Cum nu fac nici şoferii, şi de asta suntem pe primele poziţii la mortalitatea rutieră în Europa.
eu am doar B momentan. totusi mi-e teama ca daca ma va depasi vreun motociclist voi da peste el fiindca nu ma uit in spate, o masina nu ma poate depasi fiindca merg tare, iar la moto nu ma gandesc/astept ca ar putea fi.