Kia sustine tenisul romanesc
Coreenii de la Kia au inceput sa fie cunoscuti in lumea auto in special prin asocierea cu unele competitii importante din domeniul tenisului, cum sunt Cupa Davis si Australian Open. Semnarea unui acord cu Federatia Romana de Tenis reprezinta, astfel, un pas logic facut de Kia.
Kia Romauto, importatorul oficial in Romania al marcii coreene, a anuntat ieri semnarea unui acord cu Federatia Romana de Tenis. Astfel, pentru urmatorii trei ani, Kia va fi masina oficiala si partenerul FRT.
Aceasta asociere pare logica, mai ales avand invedere faptul ca producatorul coreean este implicat de mult timp in tenisul profesionist, fiind sponsorul principal al Cupei Davis si al Openului Australian. La semnarea acordului au participat Dan Chitaru, directorul general al Kia Romauto, si Ilie Nastase, presedintele Federatiei Romane de Tenis (foto).
“Parteneriatul Kia cu FRT trebuie interpretat ca o aliniere a strategiei noastre de marketing la linia europeana si o initiativa sincera de sustinere a tenisului, sport cu performante si traditie in Romania” a declarat Dan Chitaru, completat de Ilie Nastase: “Suntem multumiti ca marca asiatica a decis sa se asocieze cu tenisul si in Romania. Kia reprezinta un partener important si sunt convins ca vom avea o relatie plina de succese”.