Joc si joaca
Suzuki a colorat orasul prin lansarea unui model mini cu spatiu suficient pentru orice nevoie. Este vorba de Splash.
Epoca mini se afla in plin avant. Problemele legate de pretul petrolului in lume au facut ca foarte multi dintre cei care se indreptau pana ieri spre masini de gabarit mediu si mare sa isi indrepte atentia spre modelel mici si mini. Logica este, bineinteles, elementul economic. Insa la o trecere atat de brusca de la un SUV compact, de exemplu, la un model mini de oras, socul este foarte puternic si este direct proportional cu spatiul lipsa de care ajungi sa dispui.
Aici intra in joc hibrizii. Si nu vorbim de hibrizi din punctul de vedere al motorizarii, ci din cel al constructiei caroseriei.
Suzuki a avut, pana nu demult, Wagon R. Un mini monovolum, un concurent pentru Matiz. Un model care a plecat la fel cum a si venit, vanzarile fiind slabe in segmentul modelelor importate tocmai pentru ca Matizul isi facea treaba excelent, era ieftin si era facut la Craiova. Nu a contat foarte mult (tipic romanesc, daca ma intrebati pe mine) faptul ca Wagon R era parte a unei strategii, ca avea un frate de sange in persoana lui Opel Agila, ca modelul avea o logica si o calitate ridicata a executiei. La noi trona Matizul. Acea epoca s-a incheiat insa de ceva vreme, iar Matizurile noi au devenit rare la vedere, dupa ce Daewoo Craiova s-a indreptat spre General Motors iar GM a scos pe piata urmasul Matizului, Chevrolet Spark. In acest context Suzuki si Opel s-au reorientat si au lansat, de curand, generatiile noi ale micro-monovolumelor lor. Daca Opel s-a gandit sa mentina denumirea Agila, Suzuki s-a temut de o eventuala nesiguranta in decriptarea mesajului (Ce o insemna "R"-ul din Wagon R?) si au apelat la o noua abordare onomastica. Astfel a aparut Splash, un model a carui filosofie se bazeaza pe ceea ce in cartile de limba romana numesc ludic si a carui logica este foarte simpla: colorarea orasului.
Care e avantajul unui astfel de model? Mic pe dinafara, mare inauntru. La propriu, nu la figurat. Spatiul interior din Splash te face sa te simti ca intr-o semicamera, plafonul asteptand undeva mult deasupra capului. Spre deosebire de alte modele din segmentul mini, in care ai mari sanse sa vopsesti cu gel intregul acoperis.
Prima senzatie in Splash: stai sus. Foarte sus. Iar daca ai ghinionul (trait personal) de a fi condus pana cu cateva minute inainte o sportiva pur-sange, ai impresia ca daca ar fi ceva mai lung Splash s-ar putea numi linistit microbuz. Senzatia face parte din urarile de bun-venit, dar trece dupa o perioada de acomodare. Mai ales ca, odata iesit in oras, iti dai seama logica acestui model. Este agil (numele fratelui de la Opel nu e deloc intamplator), e distractiv, atrage privirile prin culoarea verde fluorescenta si este extrem de usor de parcat datorita faptului ca spatele este taiat aproape vertical.
Daca te apropii de elementele interiorului, iti dai seama ca Splash nu este un model creat pentru a alimenta imaginea celui de la volan, materialele sunt simple, fara artificii tehnice de niciun fel. Cei pentru care plasticul reprezinta principalul inamic in ceea ce priveste materialele dintr-o masina ar face bine sa abordeze discret acest punct slab al lui Splash. Suzuki a incercat sa o dreaga prin amplasarea unor culori foarte atractive in zone-cheie, cum ar panourile usilor sau sezutul scaunelor, care atrag prin aceeasi nuanta aprinsa existenta la exterior.
Constructorul japonez reuseste sa recupereze enorm la capitolul dotari. Vorbim de un model care are doua airbag-uri, aer conditionat sau ABS+EBD inca din dotarea standard a motorizarii de 1000 cmc, iar daca va incordati putin puteti ajunge la sase airbag-uri, gaeamuri electrice, ESP si alte gadgeturi care iti fac usoara viata la bord prin oras.
Automarket a testat Splash pe benzina (1.2 litri GS cu transmisie manuala cu cinci trepte). Desi motorul se comporta foarte bine si nu ai probleme legate de cutia de viteze, optiunea mai oportuna pentru clientii care asteapta un Splash este cutia automata. Asta pentru ca orasul iti cere prea mult pentru a-ti pierde tipul cu schimbarea treptelor intr-un model care nu este facut pentru performante. Motorul testat – unul nou, dezvoltat 100% de constructorul japonez, reuseste sa scoata 86 de cai putere din patru cilindri cu 16 valve, suficient pentru ca Splash sa devina agitat in momentele in care ai nevoie de o abordare mai sustinuta pe strazi. Un avantaj in acest sens este si faptul ca masa masinii se opreste in buza unei tone. Plus sofer si, eventual, pasageri.
Normal, suspensiile lui Splash sunt relativ dure, asta si pentru ca motorul cere o sustinere frontala de nivel inalt. Si mai exista o explicatie: inaltimea ridicata a modelului ar avea efecte negative asupra comportamentului sau dinamic in prezenta unor amortizoare moi. Efectul principal este legat de faptul ca sinele de tramvai si gropile unui Bucuresti aflat in constructie se resimt ceva mai apasat, fara ca sentimentul sa fie insa unul deranjant.
Per total, Splash ramane un aliat al notiunii de model citadin. Si pana la urma, cel mai important element care conteaza in acest segment este un nivel cat mai inalt de dotari standard in pretul de baza. Iar Splash reuseste sa se achite acceptabil de aceasta sarcina.