Japonez extrem: acesta este noul Honda Civic Type-R. 320 CP și roți motrice față
Honda a prezentat astăzi la Salonul Auto de la Geneva noua generație a lui Civic Type-R, versiunea sportivă a compactei sale. Modelul primește 10 CP în plus față de generația anterioară.
După ce anul trecut am văzut în premieră mondială cea de-a zecea generație a lui Civic - pe care Automarket a și testat-o între timp, cel mai vândut model din gama Honda, Salonul Auto de la Geneva ne rezervă prima întâlnire cu versiunea radicală a acestuia. Mult-așteptat de întreaga armată de fani a mărcii japoneze, noul Civic Type-R oferă una dintre cele mai sculpturale expoziții de design din zona Hot Hatch-urilor compacte și păstrează astfel caracterul generației anterioare, care atrăgea privirile oriunde se afla.
Honda Civic Type-R: date esențiale
● Noul Honda Civic Type-R păstrează configurația cu roți motrice față a vechiului model. Civic nu trece astfel pentru încă cel puțin o generație la "moda integrală", din ce în ce mai populară în zona mașinilor de peste 300 de cai putere din acest segment.
● Civic Type-R oferă același motor 2.0 Turbo de pe generația anterioară. Acesta este însă reglat la nivel software pentru a dezvolta 320 CP (+10) la 6500 rpm. Cuplul motor rămâne neschimbat: 400 Nm.
● Transmisia rămâne una manuală cu 6 trepte, iar clienții nu vor avea nici măcar pe lista de opționale o transmisie automată. Strategie puristă valabilă și pe piața din SUA, unde Type-R va fi prezentat în formulă identică.
● Va fi primul Type-R care va fi vândut implicit în SUA. Pentru a fi pe gusturile ambelor continente, Honda promite un comportament ceva mai puțin radical la nivel de tren de rulare, știut fiind faptul că americanii preferă mai degrabă confortul decât sportivitatea radicală.
● Hideki Kinekuma, project managerul Civic Type-R: "Vom încerca să echilibrăm cele două aspecte. Unii rivali se concentrează pe performanță extremă, în timp ce alții se orientează spre confort. Obiectivul nostru este de a ne poziționa între cele două abordări".
● Evident, noua filosofie nu va atenta la performanțele mașinii. Chiar dacă Honda susține că noul Type-R va fi ceva mai agreabil la condusul în viața de zi cu zi, Honda anunță că masa proprie a modelului este similară cu cea a vechii generații. Asta înseamnă că cele 5.7 secunde ale anteriorului Type-R vor fi bătute de noul model. Honda nu oferă încă cifre oficiale de performanță.
● Civic Type-R va încerca să bată recordul de tur pe Nurburgring pentru mașini cu roți motrice față. Anterioara generație a avut cel mai bun timp, însă a fost depășită controversat de VW Golf GTI Clubsport S, o variantă radicală, preparată pentru circuit și fără banchetă spate a lui Golf GTI. Diferența dintre cele două modele a fost de doar 1.4 secunde.
● La nivel de dimensiuni, Type-R este puțin mai lung, însă vine cu un centru de greutate coborât cu 3.4 centimetri față de vechea generație. Rigiditatea torsională, care se ridica oricum la cote înalte, crește cu 39%.
● Suspensie multibraț rigidizată pe față. Suspensia MacPherson spate a fost reconfigurată, noua geometrie fiind concepută pentru un nivel cât mai redus al fenomenului torque steer. La bază stă un diferențial autoblocant despre care Honda nu oferă detalii.
● Șoferul va avea la dispoziție trei moduri de configurare a suspensiei. Modul Comfort va fi, spun cei de la Honda, asemănător cu ceea ce oferă Civicul de serie.
● Deși pare încărcat cu apendice aerodinamice cu rol estetic, Honda susține, ca în cazul generației anterioare, că fiecare element are rol deportant, lipind mașina de șosea la viteze înalte.
● Producția lui Civic Type-R va începe în această vară la fabrica Honda din Swindon, Marea Britanie. În showroom-uri, noul model va putea fi admirat din această toamnă. Prețul său nu e încă public, însă va fi probabil ușor mai ridicat decât cel al generației anterioare.
Manga. Ceea ce nu e neaparat un lucru bun.