VW Sedric Concept este primul "robo-taxi" din lume: așa arată alternativa autonomă și electrică Volkswagen la transportul în comun
În viitorii 10 ani, Volkswagen te va invita să iei loc într-un vehicul care te va transporta la destinație fără a avea nevoie de șofer. Numele său este Sedric și stă la baza unor modele de serie autonome pe care le vor dezvolta mărcile din Grupul VW.
După izbucnirea scandalului Dieselgate, Volkswagen a decis să treacă la măsuri radicale și începe să-și facă ordine în mod serios prin gamă și prin filosofia pe care o adoptă constructorul german. Așa s-a născut seria de concepte I.D. din care va ieși o linie de modele full-electrice începând cu anul 2020 și așa s-a născut MOIA, serviciul pe care germanii vor să-l promoveze ca o alternativă modernă la transportul în comun. Mai multe detalii despre MOIA puteți citi aici.
Ei bine, Volkswagen aduce în acest an la Salonul Auto de la Geneva conceptul Sedric, un mijloc de transport complet autonom care poate găzdui până la patru pasageri și care reprezintă prima imagine a vehiculelor auto-pilotate pe care germanii vor să le scoată pe străzi în deceniul următor cu scopul de a lua locul taxiurilor și al transportului în comun obișnuit. Altfel spus, un "robo-taxi" care amestecă conceptul taximetriei cu cel al autobuzelor.
Sedric este un acronim derivat din "Self-Driving Car" și ne oferă imaginea unui monovolum fără volan și pedale care va sta la baza unor viitoare concepte în spatele cărora va sta dezvoltarea ideii de mobilitate în cadrul Grupului Volkswagen. Germanii susțin că noul Sedric Concept este "părintele a numeroase concepte viitoare" și că va avea "copii și nepoți" în gamele mărcilor de bază ale conglomeratului german. Altfel spus, așteptați-vă la concepte asemănătoare semnate de Skoda, Seat, Audi și chiar bentley și Bugatti.
Conform comunicatului Volkswagen, Sedric a fost imaginat ca un vehicul care atinge gradul 5 de automatizare, ceea ce înseamnă că nu are nevoie de șofer pentru a-și transporta pasagerii de la locul de origine la cel de destinație. Pentru a putea să facă asta, mașina este dotată cu cinci radare laser (LIDAR) individuale care colaborează cu o armată de șapte camere și de senzori suplimentari pentru a orinta corect și fără incidente mașina pe străzi și șosele.
Evident, Volkswagen nu putea să rateze ocazia de a-și promova viitoarea tehnologie electrică la care va recurge odată cu lansările modelelor din gama dedicată. Astfel, aflăm că Volkswagen Sedric este ajutat de un motor electric de 136 de cai putere alimentat de un pachet de baterii Litiu-Ion. Autonomia maximă a pachetului este de 400 de kilometri.