FEATURE: Vopseaua metalizată - cum se produce şi de ce costă mai mult?
Vopseaua metalică este de obicei o opţiune pentru care trebuie să plătim în momentul în care configurăm o maşină nouă. De ce?
De cele mai multe ori, constructorii auto oferă două sau trei culori de bază non-metalice din care poţi alege în standard dacă nu vrei să plăteşti mai mult. Şi de cele mai multe ori aceste culori sunt alb, galben, roşu sau albastru. Dacă îţi doreşti în schimb vopsea metalizată, trebuie să plăteşti de la câteva sute de euro pâna la peste o mie de euro. Se justifică acest preţ? Sau este doar un artificiu de marketing folosit de constructorii de automobile?
CE ESTE VOPSEAUA METALIZATĂ?
Mai este numită şi vopsea mica sau vopsea policromatică. În principiu, este vopsea normală în care au fost adăugate particule de aluminiu sau alt metal pentru a primi un luciu metalic atunci când este aplicată. Adaugă un plus de efect 3D suprafeţelor unui automobil deoarece scoate în evidenţă conturul caroseriei.
Un reprezentant al companiei BASF, unul din producătorii de top de vopsele auto şi nu numai, spune că diferenţele de preţ nu ar trebui să fie atât de mari între vopseaua normală şi cea metalizată. Vopseaua metalizată este de fapt vopsea normală în care au fost adăugate particule de aluminiu polişat pentru a căpăta un luciu special. Diferenţa de preţ s-ar justifica doar prin faptul că durează mai mult procesul de aplicare al vopselei metalizate decât al celei simple. În cazul vopselei metalice trebuie adăugat un strat de lac protector la final, pentru că, altfel, vopseaua se mătuieşte.
Pe unele pieţe, constructorii nu cer bani în plus pentru vopseaua metalizată. Subaru, Lexus şi Mazda au practicat o vreme acest bun obicei pe piaţa australiană, de exemplu. Mazda şi Subaru Australia au ales această politică pentru a atrage clienţi. "Adaugă un plus de valoare mărcii noastre şi clienţii primesc un avantaj. Ştim cât costă vopseaua metalizată, dar am luat această decizie din punct de vedere comercial", spuneau reprezentanţi australieni ai mărcilor japoneze.
Totuşi, preţul cerut pentru a avea vopsea metalică pe caroseria maşinii nu reflectă mereu costul real al vopselei. Există nuanţe speciale scumpe, dar anumiţi constructori cer acelaşi preţ ca pentru o nuanţă normală. Mărcile premium folosesc de multe ori o tactică confuză în domeniul vopselelor metalice sau perlate. În aceeaşi piaţă australiană, Audi, BMW sau Porsche pot cere până la 2.000 dolari pentru această opţiune. Dar pe anumite modele ale acestor mărci, vopseaua metalică poate fi inclusă în dotările standard.
VOPSEAUA METALIZATĂ ÎN ROMÂNIA
În România, preţurile pentru vopsea metalizată variază mult în funcţie de marcă şi chiar de model. Să luam marca naţională: Dacia. Dacă optăm pentru modelul Logan şi vrem o culoare metalizată, trebuie să mai adăugăm 1.188 lei la preţul maşinii. Aceeaşi culoare la modelul Duster costă 1.320 lei, iar pentru noul venit Lodgy costă 1.540 lei. Adică, în funcţie de model, Dacia cere între 275 şi 350 euro pentru opţiunea vopsea metalizată.
Ca să ne facem o idee mai generală despre preţurile acestui opţiuni în ţara noastră, am trecut prin câteva din fişele de dotări ale maşinilor pe care le-am avut în teste.
La Chevrolet, vopseaua metalizată pentru un Aveo cu cinci uşi costă 265 euro, iar la Ford variază între 200 şi 400 euro. La Toyota, vopseaua cu particule din aluminiu costă 330 euro pentru modelul Yaris. Kia are cel mai mic preţ pe care l-am gasit. Pentru noul model Rio, opţiunea costă doar 75 euro. La Hyundai, preţul variază în funcţie de model. Pentru Veloster, vopseaua metalizată costă 235 euro, iar pentru noul i40 costă 270 euro. La Renault Twingo facelift, vopseaua metalizată sau specială are preţuri ce variază între 125 şi 300 euro. În partea superioară, pe teritoriul mărcilor premium, situaţia este un pic paradoxală. Vopseaua metalizată ori costă foarte mult (688 euro pentru un BMW X1) ori nu costă nimic (Mercedes-Benz C-Klasse Coupe sau Porsche 911 Carrera).
Interesant articolul, dar este total aiurea ca la o marca premium ( dupa ce ca platesti o gramada pt acea sigla ) sa platesti mai mult pentru optiune deja ...normala