FEATURE: Cât de aproape suntem de automobilul care se conduce singur?
Viitorul bate la uşă. Maşiniile devin din ce în mai inteligente, sistemele electronice de asistare a celui de la volan sunt din ce în ce mai multe. Iată ce ne aşteaptă în viitorul apropiat.
Automobilul evoluează la fel de repede ca telefonul mobil sau computerul. În doar o sută de ani, am ajuns de la primele încercări rudimentare de transport personal la automobile complexe şi extrem de inteligente. Elementul principal, cel de a conduce automobilul practic a rămas la fel. Însă azi, cel de la volan este asistat de numeroase sisteme electronice care îl veghează şi au grijă să îi corecteze greşelile. Totul în numele siguranţei şi al confortului persoanal. Dar încet, încet, cel de la volan este scos din peisaj. Oare în câţiva zeci de ani vom fi toţi pasageri la bordul unui automobil. Va dispărea volanul? Va fi suficientă o singură comandă vocală şi apoi vom citi ziarul până pe drumul până la birou sau acasa?
Încercăm să citim în globul de cristal şi să prezicem un pic de viitor în domeniul auto. Totul bazat pe tehnologii care există astăzi şi care sunt implementate deja pe automobilele pe care le conducem sau care sunt în diverse faze de cercetare.
Maşina viitorului, aşa cum ne-o închipuim, nu va apărea brusc într-o singură încarnare. Maşina care nu va mai avea nevoie de şofer va veni, dar treptat. Tehnologiile necesare sunt studiate şi testate de mai multe companii. Unele nu au nici o legătură cu lumea auto, ca Google, de exemplu. Automobilul lor fără şofer este testat chiar acum şi a fost în atenţia presei datorită câtorva incidente. Dar, tehnologia nu este gata încă. La început, automobilele fără şofer vor apărea doar în anumite medii. Cum ar fi autostrăzile, de exemplu. Sunt un mediu mai uşor de controlat şi programat decât o aglomerare urbană. Principalul atu care motivează această tehnologie nu este confortul celui de la volan, ci siguranţa acestuia şi a pasagerilor din automobil. Peste 30.000 de persoane mor în fiecare an din cauza accidentelor rutiere. Majoritatea accidentelor sunt cauzate de erori umane. Nici computerele nu sunt perfecte, dar sunt mai bune decât creierul uman în majoritatea situaţiilor. Dar oare cât mai avem de aşteptat până la prima maşină autonomă? Nu foarte mult timp, se pare.
Sistemele care fac automobilele semi-autonome au început deja să îşi facă loc pe maşinile prezentului. Pe unele nici nu le mai considerăm intruzive, le-am acceptat deja ca fiind parte din normalitate. Toate au apărut ca sisteme de siguranţă. Sunt sistemele care ne corectează greşelile pe care le facem în situaţii limită. Iată câteva dintre ele:
- Controlul electronic al stabilităţii sau ESP. Este sistemul care ne ajută să ţinem maşina sub control în cazul unei manevre bruşte de evitare a unui obstacol.
- Avertizarea în cazul unei coliziuni iminente. Un radar amplasat în partea din faţă a automobilului detectează automobilele din faţă şi în cazul unei coliziuni iminente îl avertizează pe cel de la volan sau chiar intervine asupra frânelor.
- Pilot automat activ. Acelaşi radar frontal măsoară permanent distanţa faţă de maşinile din faţă în timpul mersului şi ajustează în consecinţă acceleraţia automobilului în funcţie de viteza setată. Folosind acest tip de cruise control, cel de la volan are grijă doar de volan. Au apărut şi variante mai avansate ale acestui sistem care funţionează acum şi la viteze mici de trafic urban.
- Detectarea pietonilor. Volvo a dezvoltat un sistem care detectează pietonii şi care frânează automat automobilului dacă un pieton sare în faţa maşinii. Foarte util pentru mediul urban.
- Virare automată. Multe sisteme de cruise control automat au şi această funcţie folosită împreună cu sistemul de păstrare a benzii de rulare. Honda, Infiniti şi Mercedes sunt doar cateva mărci care folosesc această tehnologie. În caz că sistemul detectează părăsirea benzii de rulare, acesta acţionează asupra volanului încercând să aducă automobilul pe drumul cel bun. Mai nou au apărut sisteme de parcare automate pe care le găsim la Ford şi Range Rover. Sistemul detectează un loc de parcare şi apoi controlează volanul în timpul manevrei de parcare. Cel de la volan trebuie doar să acţioneze pedalele şi schimbătorul de viteze. Eficient, dar foarte ciudat pentru cel de la volan.
- Comunicare vehicul-vehicul. Majoritatea accidentelor se întâmplă din lipsa de comunicare. Şoferii au puţine modalităţi de comunicare între ei. "Putem comunica cu luminile de semnalizare, faruri, claxon şi degetul mijlociu", spunea un cercetător american. În epoca comunicării wireless, automobilele ar putea să îşi transmită viteza, informaţii de la sistemul de frânare şi direcţie iar automobilele din jur ar putea reacţiona automat în consecinţă. Acest sistem este cercetat de majoritatea autorităţilor de transport din ţările civilizate şi de către constructorii auto.
Ce urmează?
În viitorul automat, condusul asistat va fi voluntar. Cel de la volan va activa sistemul atunci când va dori în funcţie de situaţia din trafic şi de nivelul de confort personal pe care îl doreşte. Maşinile ce se conduc singure vor apărea întâi pe autostrăzi şi mai târziu pe drumurile naţionale şi în mediul urban.
Dar oare cum vor arăta automobilele viitorului?
Iată câteva ipoteze:
1. General Motors EN-V
Acest automobil în formă de ou este ideea celor de la General Motors despre automobilul viitorului. Pentru propulsie foloseşte un motor electric şi se deplasează doar pe două roţi folosind aceeaşi tehnică de echilibru ca cea utilizată de modelele Segway. Pentru manevrele de parcare recurge totuşi la patru roţi. Este conectat cu alte modele de acelaşi fel pentru a face schimb de informaţii şi este complet autonom. Adică vine şi te ia de la servici şi te duce acasă fără a avea nevoie de un şofer. Un fel de de taxi personal.
2. Hiriko
Un alt automobil experimental este Hiriko. Denumirea vine din limba bască şi înseamnă urban. Acest automobil a fost dezvoltat de Universitatea Tehnică din Massachusetts (MIT) împreună cu un consorţiu european de firme şi este gândit pentru a fi extrem de eficient în mediul urban. Automobilul se pliază atunci când este parcat pentru a ocupa un spaţiu cât mai mic. Accesul se face prin partea din faţă a automobilului. După încheierea perioadei de cercetare, primele automobile de acest gen vor fi folosite în cadrul unui program pilot din Regiunea Bască din nordul Spaniei.
3. Toyota IQ EV
IQ EV este viziunea japonezilor de la Toyota despre automobilul viitorului. Este mic şi este bazat pe actualul model IQ. Acesta se va transforma dintr-un automobil cu motor pe benzină într-un model electric plug-in cu o autonomie de aproximativ 80 km. Mai mult decât suficient pentru utilizarea zilnică în mediu urban. În viitor, Toyota vrea să creeze un sistem de închiriere al acestui tip de automobile în marile agolmerări urbane.
4. Car2Go
Poate că acesta este răspunsul pentru automobilul viitorului. Ideea de automobil personal va fi modificată. Nu vom mai deţine o maşină ci vom închiria una atunci când avem nevoie aşa cum facem azi cu bicicletele. Iar dacă aceste automobile se vor conduce singure am scăpat şi de stresul traficului urban.
Car2Go este un sistem pus la punct de Daimler în câteva oraşe din Europa şi America. Îţi faci abonament şi poţi folosi o maşină din parcul Car2Go oricând ai nevoie. Apoi o parchezi unde vrei în limita zonei de operare. Pe site-ul programului poţi vedea o hartă cu toate automobilele disponibile din oraşul respectiv, unde sunt parcate, număr de înmatriculare şi nivel de carburant sau energie electrică. În America şi Europa, serviciul foloseşte automobile Smart, electrice sau cu motor pe benzină. În oraşul Austin, Texas, programul are 21.000 de abonaţi ce împart 300 de automobile. În America, serviciul mai este disponibil în San Diego şi Washington DC, iar în Canada, în oraşul Vancouver. În Europa, te poţi abona dacă trăieşti în Amsterdam, Viena, Hamburg, Dusseldorf, Ulm sau Lyon.
Se pare că viitorul nu este chiar atât de departe, până la urmă.
Din punct de vedere legal, suntem departe de tot. Cine si cum va raspunde in caz ca un sistem nu functioneaza la parametrii optimi (si aici sursele de malfunctionare sunt multe si diverse) ? Ca aici e buba la ora actuala, nu ca nu ar fi existand tehnologia necesara :)