Dodge lansează trei versiuni de adio pentru Viper
Dodge a prezentat trei ediţii limitate ale supercarului Viper, dedicate dealerilor săi cu cele mai bune rezultate. Constructorul american va produce doar 50 de unităţi ale ediţiilor limitate, individualizate de culorile caroseriei.
Producţia supercarului iconic Dodge Viper se apropie de final, iar constructorul american promite o surpriză plăcută dealerilor cu cele mai bune rezultate. Dodge a anunţat oficial că va crea trei ediţii speciale ale modelului sportiv, câte una pentru dealerii din SUA care au vândut cele mai multe exemplare Viper de-a lungul timpului.
Subsidiarul Chrysler va produce cele trei ediţii limitate în doar 50 de exemplare, un număr care va asigura un caracter exclusivist supercarului în curs de pensionare. Producţia lui Viper va însuma aproximativ 500 de unităţi anul acesta, sfârşitul lui 2010 urmând să aducă oprirea completă a procesului de asamblare, dar nu şi un nou înlocuitor.
Cele trei versiuni speciale se individualizează în primul rând prin culoarea în care a fost finisată caroseria. Versiunea SRT10 ACR Roadster vine cu o combinaţie de negru şi galben, Reverse SRT10 ACR adoptă negru şi un verde iar coupe-ul Black SRT10 păstrează aceeaşi nuanţă de negru, asortată însă cu o dungă vişinie pe capotă.
via | autoblog
unde vedeti voi visiniu fratilor???pe SRT 10 ?