DACIA 40 | Simbolul marcii: Dacia 1310
Dacia 1310 a fost produs timp de peste 20 de ani in diverse versiuni, continuand sa se bazeze pe vechiul Renault 12.
Dacia a continuat sa fabrice modelul 1300 pana in anul 1978, cand a expirat licenta jRenault 12 cumparata de la constructorul francez. Astfel, in 1979, a fost prezentat la Bucuresti prototipul noului model Dacia.
Este vorba de Dacia 1310, o versiune restilizata a modelului a carui licenta tocmai expirase. Noul model romanesc dispunea o noua grila frontala, de blocuri optice dreptunghiulare in fata si lampi de dimensiuni mai mari in partea din spate. De asemenea barele de protectie au fost modificate, insipirandu-se de la noua generatie a lui Renault 12, introdusa in 1975. Constructorul roman a efectuat o serie de imbunatatiri si la interiorului noului model 1310, prin implementarea plansei de bord redesenate si a noului volan.
Desi noul model Dacia nu se diferentia prea mult de Renault 12, romanii au beneficiat de libertatea in privinta unor modificari la partea tehnica. Astfel, au fost introduse o serie de imbunatatiri si la motorul vechiului 1300, iar noul Dacia 1310 a beneficiat de un noul carburator 32IRMA care permitea o economie de aproximativ 0.5 litri/100 km fata de vechea versiune de motorizare. Dacia 1310 a fost comercializat in urmatoarele variante de echipare: Standard, MS, MIS, S, TL, TX.
In anul 1983 si, apoi, pe parcursul anilor, modelul 1310 a fost restilizat, fiind dotat cu parasocuri cu spoiler integrat, o alta masca la radiator, cu patru faruri sau cu doua faruri rectangulare ce inglobau si semnalul de directie, eleron pe capacul portbagajului. De asemenea, s-au introdus si motoarele de 1.397 cmc, 1.185 cmc si cutia cu cinci viteze. Acestea aveau urmatoarele nivele de echipare: TLE, TX, TS, TLX. Modelul de virf avea in dotare: bord tip CN, faruri rectangulare, bare cu spoiler, jante cu ornament, interior capitonat, difuzoare in usi, vopsea metalizata, geamuri fumurii, pneuri mai late. Modelul motorizat de unitatea de 1.185 cmc s-a numit Dacia 1201 si a reprezentat versiunea mai economica a berlinei romanesti care a fost produsa pana in anul 1992.
Imediat dupa expirarea licentei, in 1979, a mai avut loc o alta premiera prin prezentarea prototipului Dacia Brasovia, care a stat la baza modelului Dacia Sport. Noua versiune sportiva era pregatita de Service-ul din Brasov si dispunea de doua usi, patru locuri si motor amplasat frontal si imbunatatit pana la 65 CP. Cum era de asteptat, noile performante aveau sa fie superioare versiunii clasice. Astfel, Dacia Sport putea ajunge pana la viteza maxima de 150 km/h si avea un consum mixt de 7.8 litri/100 km.
Dacia Sport a fost construita in doua variante, prima derivata din modelul 1310, cu usile normale, iar a doua a fost introdusa in 1984 si era derivata din modelul 1410, avind usile prelungite, pentru a permite accesul la scaunele din spate. Modelul se baza pe tipul berlina, avind caroseria remodelata tip coupe cu doua usi, partea din spate fiind mai scurta cu 200 mm fata de modelul de baza. Ambele variante aveau elemente aerodinamice: spoiler si deflector pe capota portbagajului. Motorul avea 4 cilindri, 1397 cmc, 65 CP la 5250 rpm. Dupa 1989, productia a incetat datorita cererii scazute si orientarii firmei spre autoutilitare.
In anul 1983 a intrat fabricatia de serie autocamioneta 1304, inlocuind vechea autoutilitara 1302. Aceasta era de tipul 4x2, cu tractiune pe rotile din spate. Caroseria era tip pick-up, sudata pe un cadru rigid. Acest model este construit in diverse variante: pick-up, platforma, platforma cu obloane, cu doua sau patru usi, cisterna sau carosata.
Dacia a prezentat si alte prototipuri bazate pe modelul 1310 in timpul regimului comunist si dupa incetarea colaborarii cu Renault din 1978. Dintre acestea amintim Dacia 1310 Break cu tractiune 4x4 si roti de dimensiuni mari pentru teren accidentat care a fost conceput pentru dotarea armatei si a fost produs intr-o serie limitata, precum si prototipul 1310 TDE care dispunea de motor diesel de 1.580 cmc de 52 CP si era echipat cu transmise in cinci trepte. Motorul era de provenienta Volkswagen si avea un consum de 5.8 litri/100 km.
Dacia 1310 a fost singurul model romanesc care a rezistat pe piata mai mult de 20 de ani prin mai multe versiuni: TLX (1979 – 1990), LX (1990 – 1994), L (1994 – 1999), CL Break (1994 – 1999), CLi Break (2000 – 2004), Li (2000 – 2004). De asemenea, 1310 este simbolul marcii Dacia din 1979 si pana astazi. Ultima versiune disponibila, Dacia 1310 Li, care a fost comercializata pana in 2004, beneficia de un motor de 1.4 litri cu injectie monopunct Bosch cu ajutorul careia dezvolta 62 CP si putea atinge viteza maxima de 143 km/h.
Asadar, chiar daca licenta cumparata de constructorul roman la debutul sau in industria auto a expirat in 1978, Dacia a continuat sa produca modele bazate pe modelul 1310 pana dupa caderea regimului comunist, bantuind parca producatorul francez. Insa, nici Renault nu a disparut din peisajul mirotic si din istoria marcii romanesti, iar in 1999 a achizitionat pachetul majoritar de actiuni al uzinei de la Mioveni.