Bucureşti-Braşov-Bucureşti: 300 de kilometri de test la consum cu Renault Clio 1.2 TCe de 120 CP

După testul de consum cu BMW 520d xDrive din noiembrie anul trecut, echipa Automarket a revenit cu nervii întinşi la maximum pe traseul Bucureşti-Braşov şi retur cu alte două maşini şi acelaşi obiectiv: cel mai mic consum posibil. Filmul evenimentului este derulat mai jos.

Anul trecut, "#batelpedavid", a urmărit depăşirea consumului uimitor realizat de Claudiu David cu câteva săptămâni în urmă cu aceeaşi maşină şi l-a pus pe Bogdan la o probă de răbdare pe 300 de kilometri, în timp ce fotograful nostru, Ciprian, încerca să capteze momentele cheie ale excursiei. Eu i-am însoţit cu o altă maşină, fiert de nervi pentru că a trebuit să merg atât de încet pe 300 de kilometri. Vara asta, rolurile s-au inversat şi eu am devenit cel care făcea testul de consum, iar Bogdan şi Ciprian m-au însoţit cu o altă maşină de asistenţă, în acelaşi scop.

Obiectiv: depăşirea consumului oficial

Am ales acelaşi traseu pentru că este unul complex, care simulează întreaga plajă de şosele existente în România. Diverse forme de relief, secţiuni virajate, secţiuni drepte, urcări pe serpentine şi coborâri aşişderea. Spre deosebire de alte teste de consum, nu am vrut să îmi tai niciun element de pe lista de confort, pentru că provocarea este oricum dificilă Aşadar, acest test de consum avea ca obiectiv să atingă şi să depăşească valorile oficiale anunţate de modelul testat, oricare ar fi fost el, în cadrul ciclului standard NEDC fără a-mi lipsi nicio dotare de confort sau de siguranţă. Tocmai de aceea, fie că mi-a fost cald sau frig, am avut aerul condiţionat reglat pe modul automat şi pus în funcţiune pe întreg parcursul traseului, la fel cum a fost şi cu sistemul audio şi instalaţia de iluminare.

Cu câteva minute înainte să plecăm la drum.

Traseul nostru a avut punctul de start la o benzinărie din Otopeni, la câteva minute de mers de la ieşirea din Bucureşti. Am mers apoi pe DN1, fără să intru pe autostradă, urcând pe Valea Prahovei prin toate staţiunile. Am trecut prin oraşul Sinaia (nu pe centura acestuia la urcare) şi plănuiam să mă opresc în Braşov, dar oprirea fix lângă indicatorul care anunţă intrarea în Braşov nu era posibilă, aşa că am mers până la primul sens giratoriu din oraşul respectiv pentru a putea întoarce. La retur am ales să merg pe centura oraşului Sinaia şi am coborât mai departe pe DN1 fără să intru pe autostrada A3. Finalul traseului a venit tot într-o benzinărie, situată înainte de oraşul Otopeni.

Maşina testată

Acelaşi Renault Clio 1.2 TCe EDC, tot Sebastian la volan, alt anotimp.

Întâmplarea a făcut să ni se ofere la test o maşină despre care scrisesem deja un material, un Renault Clio 1.2 TCe EDC. Valorile oficiale anunţate de Renault pentru această maşină sunt 5.2 litri la sută consum mixt, 6.6 litri la sută consum urban şi 4.4 litri la sută consum extraurban. Foarte bune, dar sunt atinse, la fel ca în cazul fiecărei maşini evaluate în ciclul NEDC, pe un banc special de probă. Testul respectiv implică oprirea tuturor consumatorilor, cum ar fi sistemul de climatizare, sistemul audio şi chiar luminile, şi se face "în laborator", pe o distanţă cumulată de aproape 12 kilometri. Testul se realizează la temperatură constantă. Fiindcă toate maşinile sunt testate în aceleaşi condiţii, rezultatele sunt relevante în comparaţie directă, chiar dacă cei mai mulţi şoferi au descoperit că valorile obţinute sunt greu de replicat. Dar asta nu înseamnă că este imposibil.

În timp ce acronimul "TCe" din denumirea modelului testat semnifică un motor turbo alimentat cu benzină, denumirea "EDC" îi revine transmisiei cu două ambreiaje şi şase trepte a concernului francez. Adică nu vorbim despre o automată convenţională, o transmisie manuală pilotată sau o transmisie CVT, ci despre o transmisie cu două ambreiaje, echivalentul francezilor al DSG-urilor, spre exemplu. Pe lângă modul manual de schimbare a treptelor şi funcţionarea obişnuită în modul automat, transmisia are şi o funcţie ECO, care implică schimbări atât la răspunsul la acceleraţie, cât şi la felul în care transmisia schimbă treptele. Evident, am rulat în acest mod pe tot parcursul testului de consum. Modul manual l-am folosit ocazional, preferând să rulez majoritatea traseului în D, iar o altă funcţie utilă a fost limitatorul de viteză, pe care l-am aplicat în toate localităţile de pe DN1 care aveau viteza maximă permisă de 70 km/h.

Levierul selectorului de trepte al transmisiei EDC.

Pregătirea

Testul meu de consum a fost planificat cu câteva zile înainte, dar am avut două săptămâni să mă pregătesc. Nu am mers pe traseu cu maşina ca să văd ce rezultat obţin, pentru că nu m-ar fi ţinut nervii să fac de două ori chestia asta şi aş fi putut să mă descurajez la a doua încercare, cea "pe bune", dacă nu aş fi avut valori la fel de bune ca la prima. Aşa că am încercat să obţin un consum cât mai bun prin oraş, ca să mă acomodez cu maşina în regim de conducere economică şi să-mi calibrez piciorul drept pentru a apăsa acceleraţia exact cât trebuie pentru a pleca de pe loc într-un mod cât mai eficient, fără să fiu însă claxonat de toţi şoferii de la semafor. Rezultatele mele erau promiţătoare, aşa că tot ce a trebuit să mai fac a fost să spăl maşina şi să mă asigur că anvelopele sunt umflate la presiunea recomandată de constructor - probabil cel mai important lucru pentru un consum optim.

Dacă nu aş fi comutat funcţia ECO, plecam degeaba.

Neiertătorul punctaj de economie

Rezultatele mele în materie de consum au fost evaluate atât cu ajutorul computerului de bord, cât şi cu aplicaţia de conducere ecologică a sistemului multimedia R-Link. Aceasta prezintă grafic o frunză care se umple pe măsură ce conduci ecologic, alături de două cadrane care arată cât de fin ai apăsat acceleraţia pe parcursul călătoriei şi cât de bine anticipezi frânările. Aceste aspecte schimbau punctajul, care varia de la 0 la 100. Altfel spus, pleci de la 100 la reset dacă rulezi constant şi lucrurile pot să meargă doar în jos dacă greşeşti. Depinde doar de tine cât de rău îţi scade punctajul.

Aşa arată afişajul după ce resetezi consumul şi mergi 100% economic pentru câţiva kilometri.

Ca să vă faceţi o idee despre cum merge treaba, la rularea prin Bucureşti fix în ritmul traficului, indicatorul respectiv afişa 70/100, dar nu am putut să depăşesc 80/100 în trafic normal, pentru că orice spaţiu liber în faţa unei maşini este exploatat imediat de alt şofer, iar asta înseamnă o apăsare a pedalei de frână în loc să încetineşti spre semafor doar în frână de motor şi cu pedala apăsată cât să se aprindă stopurile. Aveam să descopăr că fiecare greşeală e penalizată prin scăderea scorului. Vă spun, nu e nimic mai frustrant decât să scadă punctajul de la 100 la 96 doar fiindcă ai atins pedala de frână şi ai încetinit ceva mai sănătos. Am păţit asta în test imediat după ce am trecut de Ploieşti şi atunci am crezut că s-a terminat totul şi că am făcut o greşeală capitală pentru rezultatul final. Mă gândeam deja să renunţ şi nu ştiam cum să scot cămaşa până la capăt. Aşa că m-am încăpăţânat să fac tot ce pot să revin la 100/100. Nu am reuşit, dar am crescut punctajul la peste 96. Mi-a luat aproape 50 de kilometri.

Când mergi la consum, devii prieten bun cu banda unu.

Dacă vorbim despre consumul afişat de computerul de bord, la zece minute de la plecare am parcurs 10.5 kilometri şi aveam un consum de 3.8 litri la sută. În cele zece minute de mers am consumat doar 0.4 litri de carburant.

Lecţia de anticipare

Traficul românesc este haotic. Deşi sunt multe maşini pe şosele care au tempomat şi limitator de viteză, românii circulă în continuare după piciorul drept. Conceptul de frână de motor este o noţiune aproape abstractă, iar mulţi şoferi habar n-au că ridicarea piciorului de pe aceeleraţie este cea mai de bază frână de motor. Asta am făcut eu pe tot traseul, reuşind să merg din Băneasa până în Comarnic fără să fiu nevoit să pun frână măcar odată. Cu o singură excepţie - momentul în care a urcat la bord Ciprian, fotograful nostru, la Ploieşti şi a tras câteva cadre, ca apoi să opresc rapid să coboare şi să urce în maşina de asistenţă.

Aşa m-au văzut Ciprian şi Bogdan aproape tot drumul.

Am reuşit chiar să evit un şir de maşini accidentate în Băneşti, toate staţionate într-un viraj, pe banda unu, la urcare. Nu pot să descriu cât de greu mi-a fost să mă abţin să nu frânez tare şi să aştept cu semnalizarea cuplată şi ochii mutaţi frenetic între oglindă şi parbriz pentru a mă încadra pe banda doi, la urcare, ca să evit toată târăşenia. A fost foarte greu, dar am reuşit. Genunchiul drept mă durea deja încă de la prima jumătate de oră a traseului, iar evenimentul de mai sus se petrecea cu bine peste o oră de la începerea testului.

În planul îndepărtat îl vedeţi pe Bogdan cu un Peugeot 308, maşina noastră de asistenţă în ziua respectivă. Eu eram relaxat aici, pornisem la drum de mai puţin de o oră.

Încep serpentinele şi văd cum mă depăşesc celelalte maşini, în timp ce mă chinui să urc dealul cu acceleraţia apăsată cât mai puţin, dar constant, ca apoi să încerc să-mi conserv viteza pentru următoarea urcare, totul în condiţiile în care evitam frânarea cât de mult posibil. Totul devenise un fel de joc de-a şoarecele şi pisica, în care încercam să păstrez o distanţă de siguranţă faţă de celelalte maşini şi să-mi conserv inerţia de la o urcare la alta, cu micile coborâri care vin între. Şi asta este ceva foarte greu în circulaţie deschisă, pentru că niciodată nu ştii când frânează cel din faţă sau cât de tare vine cel din spate.

Am păstrat ecranul care afişează economia de carburant pe întreg traseul. Între ceasurile de bord, am ales să-mi fie afişat consumul instant.

Experienţa de până acum, cunoştinţele de conducere economică şi conducere defensivă şi-au spus cuvântul şi am reuşit ceva mare. Pusesem frână doar de trei ori din Băneasa până în Sinaia, dar niciodată nu a fost vorba de o frână bruscă, ci doar o apăsare mai fermă decât micile atingeri făcute pentru a aprinde becurile ca să arăt că încetinesc. Culmea, niciuna dintre ele nu mi-a redus scorul de anticipare. Am reuşit să trec şi de un semafor din Sinaia fără să îmi stric scorul, dar lucrurile au devenit mult mai grele în Buşteni. Era coloană. Miercuri după-amiază. Iar când tu faci un test de consum şi mergi în coloană, eşti în cărţi să pierzi. Cumva, după ce am trecut de semafoarele din oraş, am văzut că mi-am păstrat scorul, dar consumasem mai mult carburant (în litri, mă refer) decât îmi doream la plecare. Vroiam să obţin o valoare ridicolă, de 2-3-4 litri până la Braşov. Nu mi-a ieşit, dar am putut să ţin consumul sub control.

Durerea trece, consumul rămâne

Serpentinele s-au scurs frumos în ploaie pe măsură ce mă apropiam de Braşov, iar consumul meu era unul foarte bun. Am ajuns în judeţul Braşov la doar două ore şi 29 de minute de la plecarea din Bucureşti, cu tot cu opririle din Buşteni. Au mai trecut 11 minute până când am trecut de indicatorul de oraş şi am continuat până la primul sens giratoriu, unde am întors înapoi spre Bucureşti. 

De aici începe coada de pe Valea Prahovei în weekend. Eu am avut noroc şi a început mult mai târziu.

Până în Braşov, când m-am întors spre Bucureşti, am consumat 6.4 litri, ceea ce înseamnă că cifrele consumului mediu erau de 4.3 litri la sută.

Mă simţeam destul de obosit, condusesem aproape trei ore doar la consum şi încă o oră ca să ajung până în Băneasa, aşa că îmi găsisem încă de pe drum un loc potrivit pentru o oprire. Am ales o benzinărie de la ieşirea din Braşov, unde am făcut o pauză rapidă pentru un sandwich şi o cafea. Am mâncat în picioare şi m-am plimbat prin zona restaurantului din staţia de alimentare ca să-mi mai dezmorţesc genunchii. Am făcut puţin stretching şi m-am gândit serios dacă să continui cu tenişii în picioare sau dacă să conduc desculţ. Am încercat în parcare să văd care ar fi senzaţia, dar nu m-am simţit confortabil, deşi glezna mea şi o parte din talpă îmi spuneau că trebuie să renunţ cu totul la testul de consum. M-am încălţat la loc şi m-am pus din nou în mişcare. 

Este greu de descris cât de frustrant este să urci un deal atunci când mergi la consum.

Am continuat până când am reuşit să trec de serpentinele inverse şi m-am reîntâlnit cu colegii pentru o nouă pauză, tot într-o benzinărie, dar de data aceasta la ieşirea din Sinaia. De acolo, am plecat cu toţii pe DN1 în continuare şi ne-am făcut loc prin ploaie. Timpul se scurgea mai lent ca picăturile de apă la 70 şi ceva de kilometri pe oră pe caroseria maşinii. Dar eram motivat. Consumul scădea şi scorul meu de economie era extrem de bun. Urcase la 98/100 şi se fixase la această valoare. La momentul respectiv, consumul mediu afişat era de 4.3 litri la sută şi consumasem 8.8 litri de carburant.

37 de minute mai târziu, afişajul îmi arăta că am consumat 10 litri de carburant şi consumul mediu a scăzut din nou, la 4.2 litri.

Vroiam, totuşi, mai mult. După ce am trecut de Ploieşti, adică la întoarcere, aveam un consum afişat de 4.1 litri la sută. Pentru amatorii de statistică, viteza medie afişată la momentul respectiv a fost de 53.5 km/h şi consumasem în total 10.2 litri după ce am parcurs 242 kilometri.

Am avansat încet prin oraşele care au urmat şi în afara acestora. Cele trei sensuri giratorii care mi-au apărut în cale au fost o provocare serioasă, aproape la fel de complicată ca serpentinele. Pe de o parte, vroiam să îmi conserv energia, dar nu mai ieşea niciun test de consum dacă loveam maşina de un alt vehicul care circula regulamentar în sensul giratoriu. Am încetinit la fiecare cât de mult am putut cât să nu mă opresc şi am plecat mai departe. Ochii îmi fugeau între drum, oglinzi şi vitezometru.

Şi e şi mai greu să-ţi conservi viteza fără să te aproprii prea tare de vehiculul din faţă.

Una dintre provocările acestui test a fost transmisia. Trebuia să o păcălesc să îmi cupleze treapta a şasea cât mai repede, dar electronica nu mă lăsa să fac asta sub 57 km/h la mers constant sau la 56 km/h cu acceleraţia apăsată puţin mai tare decât atingerea de fulg aplicată uzual. Periodic, treceam pe modul manual pentru a verifica faptul că sunt cu adevărat în treapta a şasea, deoarece transmisia afişa doar "D", nu şi în ce treaptă rulăm exact, cum este la alte automate. 

Ploaia de pe drumul de întoarcere a fost scurtă şi puternică, dar nu a afectat în vreun fel consumul meu general.

Trecuseră aproape cinci ore de condus în testul meu de consum şi durerea începuse să mă macine. Mă dureau genunchiul drept, călcâiul şi talpa. În apropiere de Ciolpani, s-a întâmplat ceva ce mi s-a părut incredibil pe moment. Mi-a scăzut din nou consumul, de data asta la 4.0 litri la sută. Reuşisem o valoare cu 10% mai bună decât cea declarată în regim extraurban, deşi eu rulasem şi prin localităţi, pe timp de zi, cu climatizare şi radio şi, evident, prin cozile aferente staţiunilor de pe Valea Prahovei. Ştiam că tot ce trebuie să fac este să nu accelerez mai tare şi să nu frânez brusc şi consumul va rămâne neschimbat. O convorbire telefonică mai târziu stabilisem cu colegii momentul opririi şi eram pregătit de recompensa psihologică a ridicării poverii unui test de consum de pe umeri.

Această oprire a marcat sfârşitul testului de consum.

Am oprit cât de lin am putut în benzinăria de la care am plecat, iar Ciprian a venit să pozeze maşina şi afişajul computerului de bord. Reuşisem. Eficienţă 98% şi consum de 4.0 litri la sută după cinci ore şi 12 minute de condus şi 288.1 km parcurşi, cu doar 11.8 litri consumaţi efectiv.

Rezultatul afişat de computerul de bord.

Cumva, toată strădania de mai devreme mă motivase şi mai tare. Nu mai aveam nicio presiune să mai scad consumul, aşa că am continuat să rulez spre casă în acelaşi regim economic. Am păstrat nivelul de eficienţă la 98% şi consumul la 4.0 litri după ce am cumulat 309.5 kilometri şi cinci ore şi 49 de minute de condus economic. Am mers şchiopătat până în casă, am urcat scările ţinându-mă de balustradă şi m-am întins pe canapea.

Ce să faci pentru un consum excelent

În primul rând, o maşină nu poate să obţină consumul din cartea tehnică sau unul mai bun decât acesta decât dacă funcţionează în parametri optimi. Ştim cu toţii că defectarea sau dereglarea unor componente duce la creşterea consumul de carburant, dar nu contează cât de bine conduci dacă ai filtrul de aer îmbâcsit sau alte consumabile neschimbate la timp. Eu nu a trebuit să fac asta deoarece conduceam o maşină de test aproape nouă, cu toate verificările şi schimburile la zi. Al doilea lucru important este umflarea pneurilor la nivelul recomandat de constructorul vehiculului, lucru pe care l-am făcut în ziua plecării. Dacă toate acestea sunt în ordine, e timpul să te gândeşti la ce ai tu de făcut. Traseul trebuie planificat din timp şi gândit, nu merge să te opreşti brusc la benzinărie şi să pui frână cu putere sau să faci opriri bruşte inutile.

Dacă nu stai cum trebuie la volan, nu eşti comod, odihnit şi calm, nu vei reuşi să obţii un consum bun.

Mai departe de atât, totul ţine de cum anticipezi mişcările celorlalţi şoferi, fiind esenţial ca întâi să iei piciorul de pe acceleraţie şi abia apoi să frânezi doar dacă e nevoie. Nu încercaţi asta oriunde şi nu vă încăpăţânaţi: economia de carburant rezultată nu justifică un accident auto. Siguranţa este primordială, economia vine ca un beneficiu suplimentar. Tocmai de aceea este esenţial să urmaţi şi cursurile unei şcoli de conducere defensivă sau chiar de pilotaj, vă vor ajuta nespus la aceste demersuri. Nu uitaţi în niciun moment că anticiparea ajută şi la evitarea accidentelor, nu doar la reducerea consumului de carburant.

Vor fi mulţi şoferi care te vor claxona când mergi la consum şi se chinuie să te depăşească. Încearcă să nu îi încurci şi să nu te enervezi nici tu. Pe mine nu m-a claxonat niciunul, de data aceasta.

Cât despre lucrurile pe care trebuie să le evitaţi, reţineţi că orice maşină consumă mai mult atunci când rulează la punctul mort fără acceleraţie decât atunci când este în frână de motor, iar farurile trebuie să fie aprinse în afara localităţii în permanenţă şi pe timpul zilei, deci nu merită să faceţi rabat la aceste lucruri.

Instalaţia de aer condiţionat poate fi folosită după nevoi, dar notaţi că obţineţi un consum mai mic fără ea. Iar sistemul audio nu face o diferenţă atât de mare încât să merite oprirea sa. Dacă totul funcţionează bine la maşină şi motorul este cald, orice oprire mai lungă de 10 secunde este motiv bun de oprire a propulsorului. Evitaţi să faceţi asta în coloană dacă nu aveţi Start-Stop, pentru că aceste vehicule au alţi acumulatori şi alte demaroare şi puteţi să accentuaţi uzura componentelor respective la o maşină obişnuită dacă abordaţi frecvent această practică fără dotarea mecanică aferentă.

Motorizarea 1.2 TCe este compatibilă cu un sistem Start-Stop, dar nu este oferită în această configuraţie alături de transmisia EDC. Păcat.

Maşina noastră de test nu avea Start-Stop, aşa că nu am apelat la această practică decât în mediul urban, la semafoarele unde tocmai mă oprisem la culoarea roşie şi stiam că am peste un minut de staţionare. În orice caz, este important să nu săriţi calul, lucrurile nu ies întotdeauna de la prima încercare şi dacă nu aveţi pregătire şi cunoştinţe în acest sens puteţi face mai mult rău decât bine. Dar există un lucru pe care îl pot aplica toţi şoferii din România fără probleme: apăsarea uşoară şi atentă a acceleraţiei la plecarea de pe loc şi respectarea vitezelor maxime impuse pe drumurile publice. Fără cele două lucruri nu veţi obţine un consum bun sub nicio formă.

Clio 1.2 TCE EDC în Bucureşti

După cum vă spuneam mai sus, am condus modelul de test aproximativ două săptămâni prin oraş înainte de a pleca spre Braşov pentru testul de consum relatat mai sus. Am vrut să văd ce consum pot obţine în Capitală cu o subcompactă cu motor 1.2 benzină turbo şi cu transmisie automată. Am avut nevoie de 300 de kilometri în Bucureşti ca să-i învăţ capriciile. Cel mai bun rezultat a fost de 7.4 litri la sută pe 199.9 kilometri în şapte ore şi 37 minute de condus. Eficienţa mea în conducere a fost notată cu 73 din 100 de sistemul maşinii, iar aerul condiţionat a fost pornit doar când geamul lateral nu mai oferea suficientă răcoare la bord. Pentru amatorii de statistici, am avut o viteză medie de 23.1 km/h şi am consumat 14.8 litri.

Fără presiunea testului de consum

Clio 1.2 TCe EDC m-a însoţit şi în vacanţă.

Întâmplarea a făcut să plec într-o vacanţă scurtă alături de exemplarul testat, aşa că am avut un nou prilej de test de consum, de data aceasta fără fotograf, dar cu trei pasageri şi bagajele acestora la bord. Am circulat în ritmul traficului, am prins o coadă colosală pe DN1 şi pe DN1A, dar am reuşit să obţint un consum mixt de 5.3 litri la sută pe 790.3 kilometri. Am parcurs respectivul traseu în 17 ore şi 10 minute, timp în care maşina a consumat 42.5 litri şi a înregistrat o viteză medie de 44.9 km/h. Eficienţa mea în conducere a fost notată cu 84 din 100, în contextul în care aici intră şi manevre de parcare, rularea în coloană pentru mai mult de zece kilometri şi urcări şi coborâri nenumărate prin munţii României, călătoria mea având traseul Bucureşti - Covasna - Praid - Covasna - Bucureşti. După cum bănuiaţi, am parcurs cei 790 de kilometri în trei zile, dar au fost mai uşori decât cei aproape 300 care au reprezentat testul de consum care face subiectul acestui articol. Chiar şi cu pasageri, bagaje la bord şi cozi pe şosele de sărbători, am avut un consum mixt cu 0.1 litri la sută mai mare decât rezultatul obţinut de testul standard de consum, iar această valoare mi se pare mai mult decât încântătoare în condiţiile respective.

Aşa arăta ecranul computerului de bord la finalul traseului meu de vacanţă.