Automarket a testat Nissan Navara

Publicat vineri, 05.09.2008 07:44 de Mircea Meșter

Ne-am obisnut cu greu cu dimensiunile lui Navara, insa am reusit sa vizitam locuri care pana acum pareau inaccesibile.

O aventura prin Romania cu un model de teren ceva mai special nu este de refuzat niciodata. Am numit-o "Experienta Nissan", pentru ca cei 1200 de kilometri parcursi cu Navara, un pick-up mondial cu accente de utilitara americana clasica, sa poarte un nume apropiat de ceea ce simti atunci cand te afli la volan.

Incep lent, cu grija. Pentru ca nu sunt fanul segmentului. De fapt, sincer, nu ma atrag deloc modelele care au peste doua tone. Adica SUV-urile in general. Mi se par, personal, o risipa de spatiu, timp, mediu si materiale, astfel ca in cele trei zile in care am avut pe mana Navara am incercat sa gasesc alte patru elemente pozitive care sa contrabalanseze ideea preconceputa cu care am pornit la drum. In plus, pentru a accentua experienta, am avut in mana nu un SUV, nu un off-roader, ci un pick-up, varianta extrema a "animalelor" care isi permit sa lase sosea in urma si sa taie drumul prin povarnisuri.


PICK-UP (APROAPE) DE LUX

Bineinteles, Nissan ma face sa vad, inca de la start, faptul ca nu am de-a face cu ceea ce intelegem in mod normal prin "pick-up". Nu e o utilitara pe care o utilizezi in functia de caraus de caramida sau de mobila si atat. Navara reuseste sa iti ia ochii la inceput cu dotarile interioare demne de un model de strada care isi propune sa faca impresie. Clima bi-zonala, incalzire in scaune, sistem audio MP3, piele pe volan, cutie automata. OK, prognozele sunt pozitive, ne asteapta o calatorie prin cele mai neumblate locuri ale Romaniei.


DIESEL PE 2.2 TONE

Am avut la dispozitie un diesel de 2.5 litri, motor care isi permite sa dezvolte 175 de cai si 403 Nm. Pleaca incet, lent, pentru ca masina pe care o trage dupa el are 2.2 tone. Te ajuta insa cutia de viteze, asezata corect in rapoarte si abodabila extrem de usor de catre orice tip de sofer. Oricum, greutatea tine doar pana ajungi in treapta a treia, acolo unde etajarea inteligenta a treptelor te fac sa uiti de monstrul pe care il ai sub fund si sa consideri ca totul merge de la sine.


IN LABIRINT

In primul rand, trebuie sa te obisnuiesti cu dimensiunile masinii in oras. Nu este un simplu SUV, astfel ca luneta se termina unde incepe bena. Problematic, ati spune. Lucru foarte corect pentru primele incercari de parcare, element neglijabil odata ce te-ai obisnuit cu faptul ca masina nu este atat de lunga pe cat pare. Este insa lata. Fiecare manevra trebuie facuta cu gandul ca in jurul tau se invart in fiecare moment cel putin trei masini, astfel ca orice viraj sau manevra de parcare trebuie abordata cu precalcularea traiectoriei botului sau a banei, in functie de situatie. Acest neajuns se refera insa exclusiv la oras, unde Navara are, in plus, punctele slabe ale oricarui SUV de pe piata: vireaza greoi si franeaza la fel de greoi, astfel ca simtul de anticipare trebuie sa primeze in fata oricarei alte caracteristici legate de sofat. Odata trecut la drum lung, povestea se schimba.


AVANTAJELE AUTOMATEI

Cutia automata cu cinci trepte isi face datoria fara probleme, fara sa simti si fara sa te gandesti vreodata ca ai avea nevoie de o manuala. Schimba la 2500 de turatii, singura exceptie fiind momentul in care ai nevoie de o rezerva de cuplu ridicata care sa te faca sa treci de melcul din fata ta. Acela e momentul unui kickdown omenesc, care te ajuta sa depasesti in siguranta. Nu a fost insa cazul sa exagerez cu depasirile. Navara nu e modelul care sa iti ceara asta.

Pe autostrada, masina isi pierde pe drum problemele pe care le-ai avut in oras si functioneaza bine. Atat de bine incat uiti ca in spatele banchetei din spate exista o bena care in mod normal este utilizata la carat. Dezavantajul este zgomotul produs de dieselul de 2.5 litri, unul normal avand in vedree faptul ca sub capota ti se pare ca ai putea inghesui o orchestra simfonica cu tot cu sala de concerte si cu acustica acesteia.


CEALALTA ROMANIE

Si aici vine partea interesanta. Cu Navara am reusit sa vad Romania altfel. Stiati ca din soselele pe care le strabatem de fiecare data cand iesim din campie se desfac drumuri si poteci care urca spre tot felul de locuri interesante? Chiar daca stiti, de foarte putine ori v-ati incumetat sa lasati balta soseaua si sa urcati pe urmele a doua roti lasate de vreo utilitara adevarata care se ducea sau se intorcea de la munca. Ei bine, Navara mi-a dat ocazia de a lua cu asalt locuri pe care nu le credeam existente. Dealuri valurite, pajisti cu iarba abia tunsa, ogoare sau poieni de un verde crud, toate intinse in fata mea intr-o liniste imbietoare. E o placere sa reusesti sa urci undeva sus si de acolo sa vezi masinile care se scurg pe soseaua pe care ai lasat-o in urma si sa nu auzi decat vantul. Pare poetic? Asa si este. In contrast cu imaginea dura a animalului negru care se odihnea langa mine.

Nu am incercat sa testez capabilitatile off-road ale lui Navara pe munti stancosi si foarte abrupti, insa cele cateva ocazii in care tractiunea 4x4 cuplabila de pe bord a fost chemata la datorie mi-au dat o idee destul de clara despre experienta Nissan din acest punct de vedere. Cei 235 de milimetri ai garzii la sol se transforma intr-un avantaj pe teren accidentat, suspensiile sofisticate ale celor de la Nissan reusind sa se transforme si ele intr-un aliat in momente in care te indepartezi de asfalt.


LA BENZINARIE

Un dezavantaj al tonajului greu in cazul lui Navara este consumul. In afara orasului, pick-up-ul nipon nu scade nicicum sub 11 litri/100 km. Iar posibilitatile de optimizare a consumului sunt limitate, avand in vedere transmisia automata din dotare. Mai mult, orasul scoate din Navara 17 litri/100 km. Insa nu cred ca vreunul dintre posesorii de Navara se vor plange vreodata de acest aspect, mai ales ca nu te vei gandi niciodata sa iti cumperi un astfel de model pentru a face economie de combustibil, pentru a demonstra ca esti prieten cu mediul sau pentru a incerca sa mergi "la consum". In plus, ai 80 de litri in rezervor, o garantie a faptului ca nu e nevoie de abonament la benzinarie.

  • reductoru, vineri, 05.09.2008 16:06
    cupleaza-l sa ari prin gramatica

    Mircica, inainte sa te apuci sa scrii, cupleaza reductoru si mai baga o tura pe la scoala generala, ca tare denivelat stai cu gramatica... Ca sa nu mai vorbim de faptul ca punctele forte ale acestei masini nu sunt mersul pe autostrada si in oras!

  • cocalar, sâmbătă, 13.09.2008 18:40
    navara

    mare inpunatoare de fita consum dau pe prosti jos din drum,imi iau si euunul