• VIDEO | luni, 9 iulie
    VIDEO: Porsche Taycan, primul model electric de serie al mărcii, surprins în timpul testelor: lansarea pe piață are loc în 2019
    Porsche Taycan, primul model electric al mărcii, va fi lansat pe piață în 2019. Modelul va fi echipat cu două motoare electrice capabile să genereze 600 CP. 500 de kilometri este autonomia anunțată de Porsche, valoare calculată conform standardului NEDC. Citeste tot
  • MODELE NOI | luni, 9 iulie
    Audi SQ8 va fi prezentat în decembrie: SUV-ul coupe de performanță va primi motorul diesel V8 de 435 CP
    Viitorul Audi SQ8 va fi prezentat în decembrie. SUV-ul producătorului german va primi un motor V8 diesel de 435 de cai putere și 900 Nm, iar surse apropiate companiei spun că am putea vedea și o variantă cu propulsor pe benzină. Citeste tot
  • SIGURANTA | luni, 9 iulie
    Tesla Model S a ratat un test de frânare automată de urgență. Compania pune la îndoială acuratețea testului
    Un institut din Luxemburg care se ocupă de calitatea produselor a anunțat că un Tesla Model S a ratat testul de frânare automată de urgență, însă compania americană pune la îndoială modul în care a fost realizat testul. Citeste tot
  • MASINI AUTONOME | luni, 9 iulie
    După BMW, Mercedes: constructorul german a primit “undă verde” la teste cu mașini autonome în China
    Daimler a primit autorizația să facă teste cu mașini autonome în China, fiind primul constructor european cu o astfel de licență în capitala Beijing, potrivit unui anunț al grupului german. Citeste tot
  • MODELE NOI | luni, 9 iulie
    Prototipul Toyota Supra debutează în cadrul Goodwood Festival of Speed: japonezii promit un motor cu șase cilindri în linie și putere livrată pe puntea spate
    Prototipul Toyota Supra va fi prezentat în cadrul Goodwood Festival of Speed, eveniment care se desfășoară în intervalul 12 - 15 iulie. Exemplarul va fi acoperit cu camuflajul specific Toyota Gazoo Racing și va putea fi admirat și pe traseul de viteză pregătit de organizatori. Citeste tot
  • MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | luni, 9 iulie
    Porsche Mission E Cross Turismo va avea versiune de producție în 2021: conceptul electric are 600 CP și autonomie de 500 de kilometri
    Porsche Mission E Cross Turismo va avea versiune de producție cel târziu în 2021, potrivit unor furnizori ai constructorului german, care susțin că vânzările noului model vor începe în același an. În varianta de concept, Cross Turismo oferă 600 de cai putere și o autonomie de peste 500 de kilometri. Citeste tot
  • F1 TOP | duminică, 8 iulie
    Spectacol la Silverstone: Vettel a câștigat cursa, Hamilton pe locul doi după un acroșaj cu Raikkonen în primul tur
    Sebastian Vettel a obținut victoria la Silverstone după ce l-a depășit pe Valtteri Bottas în finalul cursei, iar Lewis Hamilton a obținut locul doi în fața lui Kimi Raikkonen în ciuda faptului că cei doi rivali s-au acroșat în primul tur. Citeste tot
  • MODELE NOI | duminică, 8 iulie
    Viitoarea generație Mercedes-Benz Clasa S va integra sisteme autonome de nivel 3: modelul va fi prezentat în 2019
    Viitoarea generație Mercedes-Benz Clasa S a fost surprinsă în timpul testelor. Modelul producătorului german va fi prezentat în 2019 și va beneficia de sisteme autonome de nivel 3. Citeste tot
  • MODELE NOI | duminică, 8 iulie
    Lamborghini vrea să bată recordul pe Nurburgring realizat de Porsche 911 GT2 RS: viitorul Aventador SV J este arma potrivită
    Lamborghini dezvoltă o versiune specială a supercar-ului Aventador. Botezată SV J, aceasta ar urma să debuteze în acest an. Conform zvonurilor, italienii vor să bată recordul lui Porsche 911 GT2 RS de pe circuitul german de la Nurburgring. Citeste tot
  • F1 TOP | sâmbătă, 7 iulie
    Hamilton, pole position la Silverstone în fața lui Vettel pentru numai 0.044 secunde! Raikkonen și Bottas, pe a doua linie a grilei
    Lewis Hamilton a stabilit cel mai bun timp în calificările de la Silverstone și va fi acompaniat pe prima linie a grilei de start de Sebastian Vettel. Cei doi sunt urmați de Kimi Raikkonen și Valtteri Bottas. Citeste tot
  • MODELE NOI | sâmbătă, 7 iulie
    Hyundai i30 N Fastback, surprins în timpul testelor: modelul de performanță debutează în cadrul Salonului Auto de la Paris
    Hyundai testează viitorul i30 N Fastback pe circuitul german de la Nurburgring. Modelul de performanță ar urma să primească un pachet estetic agresiv și un motor turbo de 2.0 litri și 250 de cai. Citeste tot
  • INDUSTRIE | sâmbătă, 7 iulie
    BMW a început producția noului Seria 8 Coupe: modelul constructorului bavarez este asamblat în cadrul fabricii din Dingolfing, Germania
    BMW Seria 8 Coupe a intrat pe linia de asamblare a fabricii din Dingolfing. Modelul constructorului german este disponibil cu două motorizări, vârful de gamă fiind capabil să ofere 530 de cai putere. Citeste tot
  • F1 TOP | vineri, 6 iulie
    Hamilton și Vettel, cei mai rapizi în antrenamentele de la Silverstone. Accident pentru Verstappen
    Lewis Hamilton și Sebastian Vettel au fost cei mai rapizi în antrenamentele libere de vineri din Marele Premiu al Marii Britanii, în timp ce Max Verstappen a suferit un accident. Citeste tot
  • TEHNOFUTURE | vineri, 6 iulie
    Știința de a fi altfel: 120 de ani de inovații Renault
    Renault a împins de la spate inovația încă de la înființarea companiei franceze, acum 120 de ani. Mintea sclipitoare a lui Louis Renault a dat startul unei povești de-a lungul căreia inginerii mărcii nu și-au pierdut niciodată setea de descoperire. Citeste tot
  • INDUSTRIE | vineri, 6 iulie
    Clienții Tesla din Norvegia se plâng că așteaptă 6 luni să ajungă cu mașinile la service. Elon Musk: "Au tot dreptul să fie supărați"
    Clienții Tesla din Norvegia acuză că timpii de așteptare pentru reparații banale la mașini ajung chiar și la 6 luni, întrucât service-urile nu mai fac față. CEO-ul Elon Musk a recunoscut problema și speră să o rezolve rapid. Citeste tot
  • INDUSTRIE | vineri, 6 iulie
    Volkswagen Golf R pierde 10 cai putere după noile teste de emisii: motorul turbo de 2.0 litri va genera 300 de cai putere
    Volkswagen a confirmat că motorul turbo de 2.0 litri disponibil pe Golf R va genera 300 de cai putere după trecerea la noul standard de emisii WLTP, cu 10 cai putere mai puțin decât în prezent. Citeste tot
  • MODELE NOI | vineri, 6 iulie
    Primele schițe cu interiorul noii generații Mercedes GLE: SUV-ul va avea două ecrane de 12.3 inch
    Mercedes a publicat primele schițe oficiale cu interiorul noii generații a SUV-ului GLE, care va beneficia de două ecrane de 12.3 inch, un nou design pentru volan și alte modificări minore. Citeste tot
  • INTERN | vineri, 6 iulie
    Subaru vrea să stabilească primul record mondial pentru sedanuri pe Transfăgărășan: un WRX STI va fi pus la încercare între 9-11 iulie
    Un Subaru WRX STI va stabili primul record mondial de viteză pentru sedanuri pe Transfăgărășan pe un traseu cu lungimea de 82 de kilometri, în cadrul unui eveniment care va avea loc în perioada 9-11 iulie. Citeste tot
  • INTERN | vineri, 6 iulie
    Renault Zoe, disponibil și în România cu motorul de 110 cai putere: noua versiune a mașinii electrice costă 35.000 de euro
    Modelul electric Renault Zoe este disponibil și pe piața din România cu noul motor R110 de 110 cai putere. Noua versiune poate fi comandată doar pe nivelul de echipare Intens și are un preț de comercializare de 35.150 de euro. Citeste tot
  • PARIS 2018 | vineri, 6 iulie
    Noul Suzuki Jimny vine în Europa fără diesel: SUV-ul va oferi un singur motor pe benzină de 1.5 litri și 100 CP
    Suzuki a anunțat motorizările pe care noua generație Jimny le va avea în Europa, începând cu anul viitor. SUV-ul va veni pe Bătrânul Continent fără diesel, dar cu un motor pe benzină mai puternic. În loc de 1.3 litri și 85 CP, Jimny va avea un propulsor de 1.5 litri și 100 de cai putere. Citeste tot
Mai multe stiri...