Motorul rotativ revine din 2020 în oferta Mazda: noul propulsor va avea rol de range extender

Publicat miercuri, 03.10.2018 14:55 de Cornel Șocariciu

Mazda a anunțat că primele modele electrice ale brandului vor fi prezentate în 2020, iar unul dintre acestea va integra un nou motor rotativ pe post de range extender. Până atunci, fanii așteaptă lansarea motorului cu aprindere prin compresie SkyActiv-X.

Fanii Mazda au motive de bucurie. Producătorul japonez a anunțat că în 2020 vor fi lansate primele modele electrice din gamă. Conform reprezentanților Mazda, unul dintre modelele anunțate ar urma să integreaze un motor rotativ de generație nouă în rolul unui prelungitor de autonomie (range extender).

Motorul rotativ pregătit de japonezi are dimensiuni mici și oferă resurse generoase. Mai mult decât atât, Mazda spune că viitorul propulsor Wankel va funcționa atât cu benzină, cât și cu gaz petrolier lichefiat (GPL).

Conform strategiei Mazda pe termen lung, până în 2030, 5% dintre vehiculele produse de constructorul nipon ar urma să fie 100% electrice, restul urmând să vină în diverse forme de electrificare (hibrid, plug-in hybrid, mild-hybrid).

Totodată, reprezentanții Mazda spun că vor continua investițiile în dezvoltarea noilor propulsoare SkyActiv, iar accentul ar urma să fie pus pe viitorul motor pe benzină cu aprindere prin compresie SkyActiv-X. Acesta ar urma să fie lansat odată cu noua generație Mazda3.

  • hazard, miercuri, 03.10.2018 16:11

    "Mai mult decât atât, Mazda spune că viitorul propulsor Wankel va funcționa atât cu benzină, cât și cu gaz petrolier lichefiat (GPL)." si, evident, cu muuuuult ulei.

  • Green_Alex, miercuri, 03.10.2018 16:35

    Mda, un motoras mic si suficient de puternic ar putea functiona destul de bine ca range extender. Mai ales ca nu se presupune ca va functiona la fiecare ciclu de incarcare al masini, doar in caz de nevoie. De fapt problema lui este cu noxele mai ales ca papa si ulei, si atunci fiind doar range extender nu mai trebuie sa se supuna omologarii.

  • someone, miercuri, 03.10.2018 17:30

    si tocmai ca e folosit ca range-extender nu va consuma ulei, deoarece pentru a face asta nu e nevoie de ture si putere mare si sa care dupa el o caroserie mare si grea. iar simplitatea constructiva si dimensiunile, impreuna cu lipsa vibratiilor il fac un candidat bun.

  • @hazard, miercuri, 03.10.2018 18:23

    ai avut ceva tangente cu rx8:)

  • Green_Alex, joi, 04.10.2018 09:19

    @ Someone Avantajul unui motor folosit ca range-extender este ca va functiona mereu la parametrii optimi (turatia la care dezvolta putere maxima) pentru a incarca bateriile cat mai repede. La motoarele rotax 13B folosite de mazda in trecut asta inseamna cam 6-7k turatii. Nu vad cu ar putea lubrifia garniturile din varfurile rotoarelor si sa recupereze uleiul, asa ca probabil va arde ulei in continuare. Restul avantajelor....total de acord.

  • Marius Constantinescu, joi, 27.12.2018 13:00

    - NU!