7 ZILE DE TUNING: Cele mai reuşite 10 maşini din ultima săptămână (15)
Cu numai câteva zile înainte de Salonul Auto de la Frankfurt, mai mulţi tuneri cu renume s-au grăbit să ne ofere o invitaţie la standul lor. TechArt, Startech şi G-Power au pregătit multe surprize.
Cele mai importante pachete de tuning din ultima săptămână sunt din nou aici. Avem pentru voi mai multe kituri semnate de nume grele din segment, pregătite pentru cel mai important eveniment auto al toamnei: Salonul Auto de la Frankfurt. Astăzi aveţi ocazia să faceţi cunoştinţă cu un interior atent lucrat al actualului Pajero, cu mai multe maşini Porsche şi chiar un Land Rover Defender.
-
Porsche Cayman by TechArt
TechArt şi-a propus să impresioneze publicul prezent la Frankfurt cu un program de personalizare pentru Porsche Cayman. Sportiva este la al doilea kit de tuning semnat TechArt, noul pachet promiţând un eleron posterior ajustabil, un deflector redesenat şi evacuare centrală dublă. Nu putea lipsi jantele de 21 de inch, disponibile în mai multe versiuni de design şi culori diferite. Look-ul sportiv este insuflat şi de garda la sol, coborâtă cu 35 de mm. Pentru interior, germanii oferă mai multe combinaţii de piele cu alcantara, cusături contrastante, inserţii din fibră de carbon şi un volan cu trei spiţe.
-
Range Rover by FAB Design
Cine nu este mulţumit cu aspectul conservator al noului Range Rover are şansa de a transforma SUV-ul într-o adevărată maşinărie cu apetit sportiv. FAB Design sare în ajutor cu un kit de tuning agresiv, care are la bază un bodykit ce include spoilere noi, praguri laterale, bosaje mai largi, elemente din fibră de carbon şi chiar un sistem de ajustare a gărzi la sol, care permite coborârea cu până la 40 de mm. Nu puteau lipsi jantele de 23 de inch, construite din aluminiu. Designul este pus în valoare cu ajutorul unui ECU optimizat şi a unui nou filtru de aer. Aşa se face că performanţele motorului V8 de 5.0 litri ajung la 540 de cai şi 670 de Nm, cu 30 de cai şi 45 de Nm în plus.
-
BMW X3 by Hamann
Hamann a gândit un pachet complet pentru actualul BMW X3, model aflat deja de mai mulţi ani pe piaţă. Graţie germanilor, SUV-ul bavarez dispune de un design mult mai agresiv, sugerat de garda la sol coborâtă cu 35 de mm şi de jantele Anniversary Evo de 21 de inch cu pneuri Vredestein Ultrac Vorti R. Modificările importante se vor petrece sub capotă, acolo unde Hamann este dispus să ofere un ECU recalibrat pentru aproape toate versiunile de motorizare: 20i, 28i, 35i, 18d, 20d, 30d şi 35d. Vârful de gamă pe benzină poate ajunge de la 300 la 350 de cai putere, cu un cuplu total de 449 Nm. Tratament similar şi pentru cel mai puternic diesel, versiunea xDrive35d sărind de la 309 la 350 de cai putere şi 695 de Nm.
-
Mitsubishi Pajero By Vilner
Bulgarii de la Vilner revin în atenţia iubitorilor de tuning cu un nou interior personalizat în detaliu. Un client din Danemarca şi-a dorit o pată de culoare în habitaclul maşinii sale: un Mitsubishi Pajero. După intervenţia celor de la Vilner, în interior s-au regăsit patru scaune individuale, o piele portocalie combinată cu una de culoare neagră, precum şi alcantara din abundenţă la nivelul plafonului. Planşa de bord a primit şi ea inserţii din plastic lucios, de asemenea de culoare neagră, dar şi lemn de nuc. Nu putea lipsi un nou sistem de sunet şi o geantă specială, din piele similară celei folosită la nivelul întregii tapiţerii.
-
Porsche Panamera facelift by TechArt
Tunerul german TechArt vine la Frankfurt cu un pachet de personalizare pentru noul Porsche Panamera facelift. La nivel exterior, kitul propus de tunerul german oferă mai multe componente din fibră de carbon şi poliuretan. Estetic, modelul se diferenţiază prin extensia pentru spoilerul faţă, prin blocurile optice redesenate, prin capota cu fante de aerisire, prin pragurile laterale proeminente, prin bosajele mai largi şi eleronul posterior. Nu lipseşte nici spoilerul spate cu deflector inclus. Tot aici, TechArt oferă un nou sistem de evacuare, cu patru terminaţii, construit din inox. Jantele standard au fost înlocuite cu unele de 20 sau 22 de inch, cu design special. Despre ceea ce vom găsi sub capotă TechArt nu a oferit prea multe informaţii. A promis însă o serie de modificări pentru versiunea Turbo, care ar urma să sară de la cei 520 de cai oferiţi de modelul de serie, la un total de 580.
Mai multe detalii citiţi aici.
-
Volkswagen Beetle by ABT
ABT s-a gândit să vină în ajutorul celor care îşi doreau o „broască” sportivă şi a gândit un kit de personalizare pentru ambele variante de caroserie: coupe şi cabrio. La nivel exterior, Beetle vine cu o serie de modificări aerodinamice discrete, printre care un nou spoiler frontal, faruri modificate şi un deflector posterior. Nu lipsesc nici jantele de 20 de inch, din aliaj, cu design special. La niel mecanic, modificările estetice notabile ar fi coborârea gărzii la sol cu 30 de mm şi înlocuirea sistemului de evacuare cu unul sportiv.
Mia multe detalii citiţi aici.
-
McLaren MP4-12C by Vorsteiner
McLaren MP4-12C este genul de model care nu mai are nevoie de tuning. Chiar şi aşa, tunerii de la Vorsteiner insistă cu un pachet estetic pentru supercarul britanic. Pe lângă un set de jante din aliaj, modelul primeşte o nouă bară faţă, un set de fante de aerisire realizate din fibră de carbon, un set de praguri laterale din fibră de carbon şi o bară de protecţie spate cu difuzor de aer integrat. Eleronul reglabil standard al modelului britanic a primit un element suplimentar din fibră de carbon, realizat tot de cei de la Vorsteiner. Bara de protecţie spate integrează şi trei fante de aerisire speciale, menite să ajute la eliminarea căldurii generate de propulsorul V8.
Mai multe detalii citiţi aici.
-
Opel Insignia facelift by Irmscher
Irmscher, tunerul de casă Opel, a decis să ofere un tratament estetic pentru noul Insignia facelift cu ocazia Salonului Auto de la Frankfurt. Pachetul include o extensie pentru spoilerul frontal revizuit, o grilă nouă, logo-ul Irmscher în locul celui Opel, un deflector, patru ţevi de eşapament din inox şi jante din aliaj, finisate în două tonuri de culoare. Interiorul va fi supus şi el unui tratament preferenţial, ca de altfel şi majoritatea motorizărilor. În atenţia tunerilor se va afla motorul diesel 2.0 CDTI, care oferă 120 şi 140 de cai putere în configuraţiile standard.
-
BMW M6 by G-Power
Cu 560 de cai putere sub capotă, BMW M6 ar putea părea o maşină suficient de puternică chiar şi pentru cei mai pretenţioşi clienţi ai modelelor de performanţă. Nu şi pentru G-Power, care a gândit mai multe pachete de tuning, dintre care, cel mai puternic garantează până la 710 cai putere şi 890 de Nm. Resursele sunt obţinute prin recalibrarea sistemului ECU, prin înlocuirea evacuărilor cu unele din titan, mai uşoare cu 12 kilograme şi diametru de 100 de mm. Performanţele nu întârzie să apară: sprintul de la 0 la 100 de km/h se face în doar 10.8 secunde, iar viteza maximă atinge 336 km/h.
-
Land Rover Defender by Startech
Sunt puţini cei care îşi doresc un Defender cu personalitate, având în vedere utilizările zilnice ale maşinii. Chiar şi aşa, Startech a gândit un pachet de tuning care îşi va face apariţia la Salonul de la Frankfurt. Acesta include o grilă redesenată, lumină LED, inserţii din aluminiu şi o culoare albă la nivelul întregii caroserii. Interiorul a urcat mult pe scara calităţii, Startech oferind podele din lemn atent lăcuit, piele fină şi alcantara. Despre motor nu au fost publicate detalii, însă ele ar urma să vină la începutul săptămânii viitoare.
Citeste si
-
TUNING | vineri, 20 iunie7 ZILE DE TUNING: Cele mai reuşite 10 maşini din ultima săptămână (10)Episodul de astăzi vă aduce o armată întreagă de modele Mercedes tunate, printre care şi extrem de atrăgătorul S63 AMG Coupe. Prezente la apel sunt şi Volkswagen Beetle Cabrio şi Range Rover Sport. Citeste tot
-
TUNING | vineri, 30 mai7 ZILE DE TUNING: Cele mai reuşite 10 maşini de la WortherseeFestivalul de la Worthersee, dedicat mărcilor din Grupul Volkswagen a consemnat şi anul acesta o serie de propuneri interesante, multe dintre ele bazate pe Golf GTI. Citeste tot
-
TUNING | vineri, 16 mai7 ZILE DE TUNING: Cele mai reuşite 10 maşini din ultima săptămână (9)Automarket revine astăzi cu zece noi propuneri de tuning. Cap de afiş este „The Hulk”, bazat pe Lamborghini Aventador, însă avem şi un Mercedes G63 AMG 6x6 blindat care costă 2.4 milioane de euro. Citeste tot
-
TUNING | vineri, 25 aprilie7 ZILE DE TUNING: Cele mai reuşite 10 maşini din ultima săptămână (8)Automarket are pentru voi un nou top al celor mai interesante propuneri din lumea tuningului. Săptămâna aceasta ne delectăm cu un Mercedes Sprinter gata pentru circuit, cu un Cadillac Escalade monstruos şi cu BMW al cărui interior a fost decorat rustic. Citeste tot
-
TUNING | vineri, 4 aprilie7 ZILE DE TUNING: Cele mai reuşite 10 maşini din ultima săptămână (7)Automarket continuă şi în această săptămână rubrica dedicată tuningului cu alte 10 noi oferte. Cap de afiş este Volkswagen Passat, care ne dovedeşte că se poate transforma într-un model sportiv doar cu câteva accesorii şi un buget redus. Citeste tot