7 ZILE DE TUNING: Cele mai reuşite 10 maşini din ultima săptămână (7)
Automarket continuă şi în această săptămână rubrica dedicată tuningului cu alte 10 noi oferte. Cap de afiş este Volkswagen Passat, care ne dovedeşte că se poate transforma într-un model sportiv doar cu câteva accesorii şi un buget redus.
Pe lista proiectelor de tuning pe care vi le propunem astăzi se află Volkswagen Passat, dar şi un BMW M6 pick-up, pe care cei de la Prior Design se gândesc să-l facă.
-
Mercedes SL500 Roadster by Filandi
Un vechi Mercedes SL Roadster s-a metamorfozat într-un model neobişnuit, după ce a încercat tratamentul unui tuner italian, botezat Filandi, după fondatorul său, Moreno Filandi. Se pare că tocmai el şi-a dorit atât de mult un supercar unic, care să-i poarte amprenta, încât a dat naştere unei adevărate grozăvii. Botezat Filandi Ever S, rezultatul beneficiază de o caroserie din aluminiu, construită în întregime manual, inspirată de exclusivistul McLaren SLR Stirling Moss. Autorul tentativei de tuning a păsatrat din fericire motorul V8 de 5.0 litri al versiunii care a stat la bază: SL500. Asta înseamnă că sub capotă se află 306 cai putere şi 460 de Nm. Din păcate, structura a suferit câteva modificări, având în vedere că parbrizul a dispărut, iar ecartamentul a fost mărit.
-
Audi RS6 Avant by HPerformance
Audi RS6 Avant rămâne unul dintre cele mai râvnite break-uri de către tunerii de specialitate. Modelul de performanţă a încăput recent pe mâna celor de la HPerformance, care au propus o serie de modificări mecanice noi. Aşa se face că evacuarea standard a fost înlocuită cu una nouă, cu terminaţii ovale de 70 mm diametru. Sub capotă, motorul V8 de 4.0 litri, bi-turbo, a primit un ECU recalibrat şi un sistem de admisie din carbon. Rezultatul este uşor de intuit: 700 de cai putere şi 860 de Nm, cu mult peste cei 560 de cai şi 700 de Nm oferiţi în standard. Deşi nu au fost dezvăluite, performanţele vor putea garanta o acceleraţie de la 0 la 100 de km/h în mai puţin de 3.9 secunde şi o viteză maximă de peste 300 de km/h.
-
BMW M6 by Prior Design
Tunerii de la Prior Design, recunoscuţi pentru ideile lor ciudate, se gândesc să producă în serie o conversie neobişnuită pentru BMW M6 Coupe. Casa de tuning a creat o prelucrare digitală a unui M6 transformat în pick-up şi acum se gândeşte să o pună în practică. Ideea unui M6 pick-up a venit mai mult ca o păcăleală pentru ziua de 1 Aprilie. Feedback-ul primit de tuner şi reacţia incredibilă a fanilor pe reţelele de socializare i-au determiant pe cei de la Prior Design să se gândească la materializarea ideii. Şi chiar au anunţat oficial că iau în calcul o astfel de transformare.
-
Mercedes Sprinter by Lexani Motorcars
Cei care îşi doresc un adevărat hotel pe roţi şi au în garaj un Mercedes Sprinter ar trebui să apeleze la casa de tuning Lexani Motorcars. Specializaţi în personalizarea unor maşini de familie, tunerii au propus kitul Beleza, care transformă duba din Stuttgart într-un adevărat birou mobil pentru cei care au nevoie de un echilibru între muncă şi joacă atunci când călătoresc. Interiorul este echipat cu un calculator, o imprimantă, un birou, un copiator, un scanner şi o tastatură Apple Mac Mini. Nu lipsesc conexiunea Wi-Fi 4G şi nici iPad-ul cu propria lui staţie de andocare. Pentru cei care vor să lase munca deoparte, Lexani propune un televizor LED Samsung de 46 inch, un PlayStation 3 şi un sistem de boxe Bose. Nu lipsesc frigiderul şi maşina de gheaţă, dar nici aparatul de Nespresso. Pentru cei mai pretenţioşi, compania a instalat şi un bar, a oferit inserţii din aur şi chiar a făcut rost de scaune cu masaj. Tot acest răsfăţ nu este ieftin, însă. Preţurile pentru acest kit pleacă de la 250.000 de dolari şi ajung chiar la 500.000 de dolari, în funcţie de pretenţiile clientului.
-
BMW 118d by TJ Fahrzeugdesign
Chiar dacă în parcare v-ati permis doar un BMW 118d, cu o putere modestă sub capotă, axat pe eficienţă, tunerii germani de la TJ Fahrzeugdesign vă promit o nebunie. O nebunie botezată 1 M CSL, bazată chiar pe maşina despre care vă vorbeam: 118d. Pentru performanţe de invidiat se execută un transplant, înlocuindu-se motorul cu patru cilindri cu unul V10, împrumutat de la vechiul M5. Unitatea dezvoltă 555 de cai putere şi transmite totul către puntea spate prin intermediul unei cutii SMG cu şapte rapoarte. Acceleraţia de la 0 la 100 de km/h se face în 3.9 secunde, de la 0 la 200 de km/h în mai puţin de 12 secunde şi de la 0 la 300 de km/h în doar 36 de secunde. Puterea vine la pachet şi cu un nou set de frâne împrumutate de la X6 M, cu o suspensie sport KW şi cu o evacuare din inox preluată de la vechiul M3. Costul acestui pachet de modificări ajunge la 85.000 de euro.
-
Mercedes A45 AMG by Brabus
Brabus s-a ocupat de cel mai performant A-Klasse de serie din istorie. Versiunea de top A45 AMG a primit un kit de caroserie din partea tunerului de casă, beneficiind astfel de noi spoilere, de un deflector posterior, de jante din aliaj în două tonuri de culoare şi de un eleron montat pe hayon. Kitul va include în viitor şi o serie de modificări la nivelul suspensiei şi al sistemului de frânare. Până atunci însă, clienţii se vor bucura de acelaşi motor supraalimentat de 2.0 litri, a cărui putere va ajunge la 400 de cai şi 500 de Nm. Graţie noilor resurse, maşina va putea accelera de la 0 la 100 de km/h în doar 4.2 secunde, cu 0.2 secunde mai rapid decât versiunea de serie.
-
Volkswagen Passat by JMS
Şi pentru că sunt mulţi români care au acasă un Volkswagen Passat, kitul celor de la JMS nu putea veni mai bine. Pachetul de modificări promite un aspect mult mai sportiv decât cel iniţial şi percepe 279 de euro pentru o extensie a spoilerului frontal. Pentru jantele Exigin, construite din aliaj, cu o dimensiune de 20 de inch, lucrurile se complică, preţul anunţat de JMS fiind de 2450 de euro. Nu în ultimul rând, JMS oferă şi o suspensie KW, care ridică maşina cu 50 de mm pe axa faţă şi cu 45 de mm pe cea spate. Clienţii vor putea comanda şi un set de ornamente pentru pedale, un nou sistem de evacuare şi un ECU recalibrat pentru a schimba caracteristicile acceleraţiei.
-
Porsche Panamera by BaanVelgen
Tunerii olandezi de la BaanVelgen, proaspăt intraţi pe piaţa europeană de specialitate, îşi încep activitatea oficială cu un program pentru Porsche Panamera în versiunea diesel. BaanVelgen a ales un kit aerodinamic gândit de Vorsteiner, reuşind astfel să modifice spoilerul faţă, carcasele oglinzilor, prizele laterale de aer şi eleronul fixat de uşa portbagajului. TechArt a furnizat un sistem de evacuare sport cu patru terminaţii, iar japonezii de la Wurde au aplicat folie roşie pentru stopurile spate. La final, BaanVelgen a instalat un set de jante de 21 de inch, create de Modulare şi încălţate cu pneuri sport Michelin.
-
Ferrari 458 Italia Spider by Hennessey Performance
Deşi actualul Ferrari 458 Italia Spider se bucură de 560 de cai putere şi poate accelera de la 0 la 100 de km/h în doar 3.5 secunde, Hennessey Performance s-a gândit să ducă lucrurile la extrem. Şi a reuşit. Folosindu-se de kitul HPE700 bi-turbo, Hennessey a reuşit să facă din decapotabila italiană o adevărată bestie de 840 de cai putere. Maşina a fost livrată proprietarului, un fan declarat al modelelor Lamborghini. După modificările suferite, 458 Italia se pare că a intrat în graţiile acestuia.
-
Audi R8 V10 by Modulare
Pentru un tuning de bun gust, uneori, nu e nevoie de foarte multe accesorii. Tocmai pe această idee mizează şi cei de la Modulare, specializaţi în crearea unor modele de jante unice. Recent, ei au gândit un nou design de roţi pentru actualul Audi R8 V10. Supercarul german, vopsit în culoarea Sepang Blue, a avut nevoie de un plus de personalitate. Iar Modulare a sărit în ajutor. A înlocuit jantele standard cu un set de Modulare M18, din aliaj, cu dimensiuni de 20 de inch, mai exact 20x8.5 pe faţă şi 20x11 pe spate. Pentru a se potrivi cu nuanţa de caroserie, jantele au fost vopsite în culoarea gri antracit şi au primit o buză cromată.
Citeste si
-
TUNING | vineri, 20 iunie7 ZILE DE TUNING: Cele mai reuşite 10 maşini din ultima săptămână (10)Episodul de astăzi vă aduce o armată întreagă de modele Mercedes tunate, printre care şi extrem de atrăgătorul S63 AMG Coupe. Prezente la apel sunt şi Volkswagen Beetle Cabrio şi Range Rover Sport. Citeste tot
-
TUNING | vineri, 30 mai7 ZILE DE TUNING: Cele mai reuşite 10 maşini de la WortherseeFestivalul de la Worthersee, dedicat mărcilor din Grupul Volkswagen a consemnat şi anul acesta o serie de propuneri interesante, multe dintre ele bazate pe Golf GTI. Citeste tot
-
TUNING | vineri, 16 mai7 ZILE DE TUNING: Cele mai reuşite 10 maşini din ultima săptămână (9)Automarket revine astăzi cu zece noi propuneri de tuning. Cap de afiş este „The Hulk”, bazat pe Lamborghini Aventador, însă avem şi un Mercedes G63 AMG 6x6 blindat care costă 2.4 milioane de euro. Citeste tot
-
TUNING | vineri, 25 aprilie7 ZILE DE TUNING: Cele mai reuşite 10 maşini din ultima săptămână (8)Automarket are pentru voi un nou top al celor mai interesante propuneri din lumea tuningului. Săptămâna aceasta ne delectăm cu un Mercedes Sprinter gata pentru circuit, cu un Cadillac Escalade monstruos şi cu BMW al cărui interior a fost decorat rustic. Citeste tot
-
TUNING | vineri, 28 martie7 ZILE DE TUNING: Cele mai reuşite 10 maşini din ultima săptămână (6)Episodul dedicat celor mai tari creaţii din lumea tuningului ne aduce astăzi în interiorul unui pick-up „vânătoresc” şi ne facem să visăm la sute de cai putere cu ajutorul micilor Mercedes CLA45 AMG şi Audi TT-RS. Citeste tot