Zvonurile privind revenirea Saab în WRC se intensifică
Şansele ca Saab să revină în curând în Campionatul Mondial de Raliuri au crescut după ce rusul Vladimir Antonov, consilierul companiei, a devenit acţionar la promoterul WRC.
Speculaţiile din presa internaţională privind intenţia constructorului Saab de a reveni în Campionatul Mondial de Raliuri se intensifică.
Apărute în premieră încă din luna august a anului trecut, zvonurile au căpătat amploare ca urmare a faptului că Vladimir Antonov, proprietarul Spyker şi consilierul Saab, a preluat o parte din acţiunile companiei North Sport One, promoterul Campionatului Mondial de Raliuri.
Astfel, se avansează ipoteza că Saab este interesată să revină în WRC pentru prima oară după retragerea din 1979, însă până în prezent nu exista informaţii privind modelul cu care suedezii ar putea concura sau momentul în care va fi făcut un anunţ oficial pe acest subiect.
Saab a mai concurat în WRC în anii '70 cu rezultate mediocre, obţinând numai patru victorii, toate în Raliul Suediei.
Via | AutoMedia
Se impune o observatie referitoare la ultima fraza a articolului curent: da, este adevarat ca SAAB n-a stralucit in WRC in perioada mentionata, dar o intrebare de bun simt ar fi unde erau in acele vremuri Mercedes, Audi si BMW? Masinile italiene, Ford, cele franceze, cele japoneze si partial Opel si Porsche (cam in aceasta ordine) au facut legea in editiile de pionierat. SAAB s-a retras in glorie, gratie acelui exemplar supraalimentat de SAAB 99, care, la 2000 cc, 270 CP si 6 sec la "plaja", se incadra la niste parametri de performanta impresionanti chiar si pentru prezentul nostru "superavansat" . Motivele reale ale retragerii au gravitat in jurul factorului economic, care altul? SAAB nu putea investi, totusi, sumele rivalilor. Se stie ca poetii nu pot lua masa in localurile preferate de afaceristi. Deci sintagma din final a articolului - "rezultate mediocre" - pare hilara (ma feresc sa zic "malitioasa") . Sa dea Domnul sa vedem iarasi vreo "mica bestie" reusita de SAAB pe traseele dificile, de anduranta fauritoare de clasa in pilotaj, ale WRC, dar, tinand cont de incertitudinea crasa si de brambureala administrativa care acum isi disputa feroce partea leului in curtea firmei suedeze, mira-m-as! Si, nu in ultimul rand, n-as fi prea incantat sa urmarim la lucru vreo improvizatie realizata in pripa care sa scuipe munitie...BMW, mai ales ca nici traditia bavarezilor in raliul mondial nu pledeaza prea infocat pentru o asemenea idee nastrusnica...Insa, dupa ultima faima cucerita, cea de "taram al tuturor posibilitatilor", intr-adevar, chiar orice ar fi posibil in cazul SAAB.