McLaren: "Putem produce o surpriză la Melbourne"

Publicat vineri, 18.03.2011 15:05 de Daniel Popescu

Martin Whitmarsh susţine că McLaren are potenţialul de a produce o surpriză în Australia, chiar dacă admite că şansele la victorie sunt minime.

McLaren Mercedes a fost echipa de top care a dezamăgit cel mai mult în sesiunile de teste din iarnă trecută, principalele deficienţe fiind remarcate la capitolul fiabilitate.

Nici performanţa pură a monopostului nu a fost la înălţimea rivalilor de la Red Bull Racing sau Ferrari, însă chiar şi în aceste condiţii şeful Martin Whitmarsh este încrezător şi crede că echipa poate produce o surpriză în cursa de debut a anului din Australia.

"Nu cred că forma din teste este reprezentativă pentru forma pe care o vom avea în Australia. Din păcate, nu cred că suntem favoriţi în acest weekend de cursă. Dar simt foarte mult că avem capacitatea de a surprinde câţiva oameni şi să fim competitivi", a declarat britanicul în cadrul unui preview pentru Marele Premiu al Australiei.

La rândul său, nici Jenson Button nu mizează pe o victorie pe circuitul stradal de la Melbourne, în ciuda faptului că a câştigat ultimele două curse desfăşurate în Australia - în 2009 cu Brawn GP şi în 2010 cu McLaren. "Sunt întrebat regulat dacă pot obţine trei victorii consecutive în acest an (n.r - pe circuitul de la Melbourne). Pe hârtie poate că asta nu arată destul de probabil, dar, pe bune, cine ştie? Cu siguranţă nu exclud victoria", a precizat fostul campion mondial.

Coechipierul său Lewis Hamilton crede că McLaren este avantajată de faptul că primele curse ale anului au fost în mod regulat imprevizibile, în condiţiile în care echipa sa nu se numără printre favorite după rezultatele slabe din teste.

"Mergem la Melbourne pregătiţi de luptă. Unele echipe sunt foarte bine pregătite, atât ca formă cât şi ca fiabilitate, dar uneori asta poate conta puţin în primele curse imprevizibile şi într-un fel haotice, unde este vital doar să pleci cu puncte acasă. Cred cu putere că, chiar dacă pregătirile noastre nu au decurs atât de bine pe cum am fi dorit, vom ajunge la Melbourne şi totul se va amesteca, iar asta mă entuziasmează", a punctat britanicul.

Via | McLaren

  • Jolerto, vineri, 18.03.2011 15:26
    Australia

    Circuitul de la Melbourne este considerat atipic deci teoretic McLaren ar putea castiga cursa.

  • coman_norbert, vineri, 18.03.2011 15:49
    Ptr numele McLaren...

    surpriza este un loc 10-15! La numele McLaren nu cred că primele 3 locuri sunt surpriză. Deci care va fi surpriza? Termină pe locul 13 Hamilton?

  • ctlnmihai, vineri, 18.03.2011 17:04

    De victorie nu se pune problema decât în urma unor evenimente care ar influența în mod negativ evoluția celor 2 favoriți Red Bull și Ferrari ..Un loc 3 sau 4 ar fi excelent ptr. Mclaren după ceea ce a arătat în teste

  • crash4, vineri, 18.03.2011 17:15
    mc laren

    deloc,surpriza ar fi sa termine in primii 13 shoemacher:)))))

  • coman_norbert, vineri, 18.03.2011 18:38
    @crash4

    Ai dreptate... anul trecut aia a fost surpriză, anul acesta nu mai este. În schimb și de la McLaren eram obișnuiți cu rezultate foarte bune, surpriza este să nu la mai aibă.

  • coman_norbert, vineri, 18.03.2011 18:42
    McLaren

    De nu merge mașina... au bicicleta, că tot au făcut-o. :)

  • coman_norbert, vineri, 18.03.2011 18:50
    Un filmuleț cu istoria McLaren.

    http://www.youtube.com/watch?v=2oQkF9dNFVw&feature=player_embedded

  • Popicul, sâmbătă, 19.03.2011 20:15
    ce va asteptati ?

    Dar ce va steptati de la ei, la un buget si un renume ca al lor nu pot spune ca merg in capatul alalalt al planetei sa faca figuratie. Au spus corect, este posibil, au o sansa reala din moment ce se prezinta la start.