Raliul Noii Zeelande, PS 1-8/22: Loeb şi Hirvonen luptă pentru victorie
Sebastien Loeb este lider în Raliul Noii Zeelande după primele opt probe speciale, însă are un avans de numai patru secunde în faţa coechipierului său Mikko Hirvonen. Ford a ieşit din lupta pentru victorie cu ambii piloţi.
Citroen a luat o opţiune importantă pentru victorie în Raliul Noii Zeelande, după ce Sebastien Loeb şi Mikko Hirvonen au dominat fără drept de apel prima zi a competiţiei.
Strategia de a pleca printre primii pe traseu în probele speciale de vineri s-a dovedit a fi una inspirată, în ciuda faptului că în mod tradiţional pe macadam traseul este mai dificil la început.
Ploaia care a afectat regiunea în care a avut loc raliul i-a avantajat semnificativ pe piloţii constructorului francez, care şi-au împărţit victoriile în şapte dintre cele opt probe speciale ale zilei.
Hirvonen a câştigat PS 2 şi PS 6 şi, cu excepţia primei probe, a fost lider în permanenţă până în PS 7, însă Loeb a replicat în forţă pe finalul zilei şi, la capătul unor victorii în PS 3, PS 4, PS 5, PS 7 şi PS 8 a încheiat ziua pe prima poziţie.
Diferenţa a fost făcută după PS 6 de decizia francezului de a înlocui pneurile soft de pe puntea faţă cu pneuri hard, în timp ce coechipierul său finlandez a avut reale dificultăţi să se menţină pe traseu cu pneurile soft puternic uzate.
Petter Solberg a plecat de asemenea printre primii pe traseu, însă pilotul echipei Ford a adoptat o strategie falimentară utilizând pneuri hard în primele patru probe speciale. Acestea nu au fost competitive pe traseul umed din cauza ploii, astfel că norvegianul a coborât până pe locul şapte la aproape un minut şi jumătate în spatele liderilor.
Începând din PS 5 el a concurat cu pneuri soft, a urcat până pe locul patru în clasamentul general şi are şanse reale să-l învingă pe Evgeny Novikov în lupta pentru ultima poziţie pe podium, însă speranţele sale la victorie sunt pur teoretice din cauza unui deficit de aproape 100 de secunde.
Nici coechipierul său Jari Matti Latvala nu a fost inspirat când a ales să plece ultimul pe traseu. Chiar dacă a câştigat PS 1, traseul umed l-a împiedicat să obţină timpi competitivi şi a concurat pe locul trei la aproximativ o jumătate de minut în urma liderilor.
O greşeală într-un viraj mocirlos din PS 9 l-a forţat să piardă peste patru minute, astfel că la finalul zilei a coborât pe locul nouă la aproape cinci minute în spatele lui Loeb.
Următoarele şapte probe speciale din Raliul Noii Zeelande vor avea loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, conform fusului orar al României.
Raliul Noii Zeelande - Clasament după PS 8/22:
1. Sebastien Loeb Citroen 2h07m35.0s 2. Mikko Hirvonen Citroen + 4.0s 3. Evgeny Novikov M-Sport Ford + 1m31.0s 4. Petter Solberg Ford + 1m39.3s 5. Ott Tanak Stobart Ford + 1m47.0s 6. Thierry Neuville Qatar Citroen + 2m18.0s 7. Dani Sordo Prodrive Mini + 2m34.3s 8. Armindo Araujo Portugal Mini + 4m36.9s 9. Jari-Matti Latvala Ford + 4m56.1s 10. Ken Block Monster Ford + 6m25.3s