Williams explica motivele regresului din 2008

Publicat vineri, 24.10.2008 13:43 de Daniel Popescu

Sam Michael explica motivele pentru care Williams a regresat semnificativ in acest sezon comparativ cu anul trecut, cand ehipa termina pe locul 4 in clasamentul constructorilor.

Williams a avut un sezon 2007 foarte bun in care a reusit sa ocupe la final locul 4 in clasamentul constructorilor.

Privita cu sanse reale de a concura cu Ferrari si McLaren in 2008, echipa a dezamagit, iar in acest moment Williams ocupa locul 8.

Sam Michael, directorul tehnic al echipei, a incercat sa explice motivele acestui regres.

"Nu am planuit sa cadem de pe locul 4, dar exista cateva motive pentru asta. In primul rand, toate echipele au momente bune si momente proaste in privinta performantei. La Williams diferenta este ca am ratat sansa de a castiga puncte pe circuitele unde eram puternici, ca Monaco si Montreal, si nu este greu de anticipat ca acele puncte ar fi facut diferenta in clasamentul final. Probabil ca nu am fi fost pe locul 4, dar am fi fost mai sus decat in prezent", a precizat Michael in cadrul unui interviu acordat site-ului crash.net.

"In al doilea rand, am alocat foarte multe resurse pentru dezvoltarea masinii din 2009, pentru ca schimbarile sunt foarte mari. De aceea nu am mai dezvoltat FW30 de ceva timp. In plus, procesul de reinvatare a structurii masinii nu este chiar o treaba usoara. Si asta e doar pentru aerodinamica, dar trebuie sa intelegi si slick-urile si KERS. Sunt cateva motive pentru care am regresat, dar misiunea noastra este sa corectam asta pentru anul viitor".

Cu o singura cursa inainte de finalul campaniei din 2008, Williams ocupa locul 8 in clasamentul constructorilor cu 26 de puncte, cu trei mai putine decat Red Bull.