Raliul Franţei, PS 13-16/20: Loeb se îndreaptă spre victorie şi titlu
Sebastien Loeb îşi menţine avansul de 43 de secunde în Raliul Franţei şi mai are de parcurs doar patru probe speciale pentru a cuceri un nou titlu mondial.
Raliul Franţei a continuat sâmbătă după-amiază în nota caracteristică, Sebastien Loeb fiind de neatins de către rivalii săi.
Deşi a abordat ultimele patru probe speciale cu precauţie, în special datorită drumurilor ude din cauza ploior, francezul şi-a menţinut avansul de 43 de secunde în fruntea plutonului chiar dacă nu a obţinut nicio victorie.
Principalul său urmăritor rămâne coechipierul sau de la Citroen WRC, Dani Sordo, care are şanse mari să rămână pe locul 2 în urma abandonului suferit de Sebastien Ogier în PS 15. Francezul ocupa poziţia a treia în momentul în care a suferit o defecţiune tehnică la suspensii, însă apare în clasament pe locul 6, urmând să revină duminică sub regula supperrally.
Abandonul sau îi permite lui Petter Solberg să spere la ultima treaptă a podiumului, în timp ce Jari Matti Latvala şi Mikko Hirvonen ocupa poziţiile 4 şi 5, fără să ameninţe în vreun fel supremaţia Citroen pe asfalt. La rândul lor, Federico Villagra şi Matthew Wilson concurează pe locurile 7 şi 8, în condiţiile în care Kimi Raikkonen a coborât până pe locul 47 în urma unui accident petrecut în cursul dimineţii.
Iată clasamentul în Raliul Franţei după primele 16 probe speciale:
Loc | Pilot | Echipa | Timp / Diferenta |
1 | Sebastien Loeb |
Citroen WRC |
2:46:39.2 |
2 | Dani Sordo |
Citroen WRC |
42.8 |
3 | Petter Solberg |
pilot privat | 1:14.2 |
4 | Jari Matti Latvala |
BP Ford |
1:34.2 |
5 | Mikko Hirvonen |
BP Ford | 3:23.5 |
6 | Sebastien Ogier | Citroen Junior | 11:14.1 |
7 | Federico Villagra |
Munchi's | 13:27.0 |
8 | Matthew Wilson |
Stobart Ford |
13:29.9 |
Ultimele 4 probe speciale din Raliul Franţei sunt programate duminică dimineaţa.
Pacat de Kimi.Locul lui e in F1