PREVIEW Raliul Portugaliei: Startul adevărat al sezonului
Raliul Portugaliei va evidenţia adevăratul raport de forţe dintre Citroen şi Ford, dar şi modul în care Sebastien Ogier îşi va lua revanşa în faţa lui Sebastien Loeb.
Deşi a ajuns deja la cea de-a treia etapă din acest an, Raliul Portugaliei va marca adevăratul start al sezonului 2011 al Campionatului Mondial de Raliuri, iar motivul este legat de condiţiile unice în care s-au desfăşurat primele două runde.
Pe de o parte, Raliul Suediei s-a desfăşurat integral pe zăpada, iar Ford a avut în general performanţe mai bune în astfel de condiţii meteo. Pe de altă parte, Citroen s-a descurcat în mod tradiţional mai bine în Mexic, acolo unde probele specilae se desfăşoare preponderent la altitudini ridicate.
În schimb, Raliul Portugaliei are loc preponderent pe malul Oceanului Atlantic şi prezintă caracteristici care se vor regăsi în numeroase alte etape ale sezonului.
TRASEU - BRIZA OCEANULUI ŞI O NOUĂ PROBA SPECIALĂ ÎN NORD
Traseul Raliului Portugaliei a fost modificat în anumite privinţe comparativ cu sezonul precedent. Cartierul general este în continuare la stadionul de fotbal din Algarve, însă acesta nu va mai găzdui nicio probă specială. În schimb, una complet nouă a fost introdusă în nordul ţării, iar echipele vor fi nevoite să parcurgă o distanţă pareciabila pentru a lua startul în această.
După prima probă specială, care va avea loc joi seara în Lisabona, adevăratul start al raliului va fi vineri, când vor începe probele pe macadam. Etapa programează un total de numai 17 probe speciale, ultima urmând să aibă loc duminica la orele prânzului.
OGIER VREA SĂ-ŞI IA REVANŞA ÎN FAŢA LUI LOEB
După ce a abandonat în antepenultima proba specială a Raliului Mexicului din postura de favorit, Sebastien Ogier este determinat să--i demonstreze coechipierului său Sebastien Loeb că este un adversar de temut în lupta pentru titlul mondial. Duelul dintre cei doi, care s-a dovedit foarte echilibrat în primele două runde, va ţine capul de afiş al weekendului, însă fanii aştepta o reacţie pe măsura şi din partea lui Mikko Hirvonen şi Jari Matti Latvala, cei doi piloţi ai echipei de uzina Ford.
MINI ÎŞI FACE ÎNCĂLZIREA PENTRU REVENIREA ÎN WRC
Constructorul britanic Mini va reveni oficial în Campionatul Mondial de Raliuri în etapa programată în Italia în luna mai, însă va participa în Raliul Portugaliei cu un model de clasa S2000. Mini va alinia la start două astfel de modele, care vor fi pilotate de portughezul Armindo Araujo şi brazilianul Daniel Oliveira. Cu această ocazie, Mini va afla dacă este pe drumul cel bun pentru a avea parte de un sezon competitiv în acest an.