Button: "Fanii vor fi şocaţi de numărul depăşirilor"
Jenson Button anticipează că prima cursă va beneficia de numeroase depăşiri spre final, element ce va "şoca" fanii privaţi de astfel de manevre în ultimii ani.
Sezonul 2011 al Formulei 1 include numeroase schimbări de regulament introduse cu scopul de a facilita depăşirile, pentru a readuce spectacolul pe circuit.
Totuşi, după eşecurile înregistrate în ultimii ani cu sistemul KERS şi aripa fată ajustabilă, fanii sunt mult mai sceptici în privinţa progreselor prevăzute pentru acest sezon. Jenson Button crede însă ca aceste temeri sunt nejustificate şi anticipează că fanii vor fi "şocaţi" de numărul mare de depăşiri care vor avea loc în ultimele tururi ale cursei de la Melbourne, pe măsură ce pneurile Pirelli se vor degrada accentuat.
"Cred că veţi vedea atât de multe depăşiri în ultimul stint încât asta va şoca pe toată lumea. Totul se va decide în ultimul viraj în această cursă, ceea ce este grozav. Nu ştiu dacă toate cursele vor fi aşa, dar aceasta aşa va fi pentru că încă nu înţelegem pneurile", a declarat britanicul în paddock-ul circuitul de la Melbourne.
În acest sens, Button anticipează că elementul central al cursei va fi ultimul stint şi crede că este avantajat de modul în care are grijă de cauciucuri pe parcursul unei curse.
"Pentru mine, în ultimul stint este important să am grijă de pneuri - primele două sau trei nu sunt aşa de importante pentru că cel mai important lucru este să te opreşti cu un tur înaintea celorlalţi. Dacă reuşeşti asta îi vei depăşi, pentru că vei avea pneuri noi şi vei fi cu trei secunde pe tur mai rapid. Va fi interesant. Principalul punct de reper este cine va fi suficient de curajos pentru a se opri devreme, pentru că te poţi gândi că ai recuperat mult după acel pitstop, dar poţi pierde totul la ultima oprire sau la ultimul stint", a mai precizat pilotul echipei McLaren.
Via | Autosport
Sa inceapa spectacolul!