Petter Solberg a semnat cu doi sponsori majori pentru 2011
Petter Solberg a anunţat că în 2011 va fi sprijinit financiar de EnterCard şi Tools, doi dintre sponsorii pe care i-a avut încă din 2009.
După ce în urmă cu numai câteva săptămâni era pregătit să părăsească Campionatul Mondial de Raliuri din cauza lipsei banilor, Petter Solberg a anunţat vineri ca a reuşit să semneze contracte cu doi sponsori importanţi pentru sezonul 2011.
Este vorba despre companiile EnterCard şi Tools, care l-au sprijinit pe norvegian în WRC încă din 2009, atunci când a devenit pilot privat. Prelungirea contractelor cu aceşti doi sponsori îi asigură lui Solberg prezenta în 2011 al WRC.
"Sunt foarte fericit ca EnterCard şi Tools au decis să rămână cu Petter Solberg World Rally Team pentru încă un an. Este important pentru noi să avem sponsori dedicaţi şi profesionişti, iar podiumul pe care am terminat sezonul trecut nu ar fi fost posibil fără ei", a declarat norvegianul în vârstă de 36 de ani.
Solberg a confirmat la începutul acestei săptămâni că va concura în Campionatul Mondial de Raliuri şi în acest sezon, urmând să urce la volanul unui Citroen DS3 WRC, noua maşină a constructorului francez pentru cea mai importantă competiţie de raliuri din lume.
Sezonul 2011 începe în 10 februarie cu Raliul Suediei.
Via | Petter Solberg