Dakar 2011: A şasea victorie de etapa a lui Carlos Sainz
Carlos Sainz a ajuns la şase victorii de etapă în Raliul Dakar 2011, reuşind să se impună şi ieri în cea mai dură competiţie din motorsport.
În etapa a douăsprezecea a Raliului Dakar 2011, desfăşurată ieri între San Juan şi Cordoba, Carlos Sainz a sosit primul, însă rămâne pe locul trei la general, cu peste o oră întrziere faţă de liderul, Al-Attiyah. Aceasta este cea de-a şasea victorie a spaniolului în ediţia de anul acesta a celei mai dure competiţii din motorsport.
Pe locul doi, cu o întârziere de două minute şi 43 de secunde a sosit Giniel de Villiers. Ultimul loc al podiumului în etapa de ieri a fost ocupat de Nasser Al-Attiyah, iar Stephane Peterhansel, sosit pe patru, a mai pierdut şase minute şi 55 de secunde în lupta cu Sainz pentru poziţia a treia din clasamentul general.
"Această victorie vine ca o consolare pentru mine. Am condus bine. Am fost nevoiţi să depăşim o mulţime de concurenţi. Cel mai important lucru al zilei este faptul că Stephane Peterhansel nu a reuşit să se aporopie", a declarat ibericul la finaul probei de ieri. "Sunt fericit. Când am concurat pentru prima dată în Dakar, visul meu era să câştig competiţia. Aştept acest moment de foarte mult timp. Mai este o singură zi", a declarat Al-Attiyah.
Iată clasamentul etapei a douăsprezecea:
1. Carlos Sainz Volkswagen 5h37m18s
2. Giniel de Villiers Volkswagen + 02m43s
3. Nasser Al-Attiyah Volkswagen + 06m1s
4. Stephane Peterhansel BMW + 06m55s
5. Krzysztof Holowczyc BMW + 13m51s
6. Mark Miller Volkswagen + 16m51s
7. Guilherme Spinelli Mitsubishi + 25m36s
8. Ricardo Leal dos Santos BMW + 30m10s
9. Alfie Cox Nissan + 47m37s
10. Matthias Kahle SMG + 48m37s
Iată clasamentul general după douăsprezece etape:
1. Nasser Al-Attiyah Volkswagen 43h59m30s
2. Giniel de Villiers Volkswagen + 48m21s
3. Carlos Sainz Volkswagen + 01h21m16s
4. Stephane Peterhansel BMW + 1h41m29s
5. Krzysztof Holowczyc BMW + 4h10m34s
6. Mark Miller Volkswagen + 4h53m18s
7. Ricardo Leal dos Santos BMW + 6h39m37s
8. Christian Lavieille Nissan + 7h48m57s
9. Guilherme Spinelli Mitsubishi + 8h20m17s
10. Matthias Kahle SMG + 15h00m40s
Românii Mani Ghyenes şi Marcel Butuza au avut o zi fără incidente. Primul dintre aceştia a sosit pe locul 23, cu o oră, nouă minute şi 18 secunde întârziere. De partea celaltă, Marcel Butuza a sosit pe locul 61. În urma acestor rezultate, Gyenes ocupă locul 18 la general, iar Butuza rămâne pe 57.
vw the best in the world