OFICIAL: Aabar nu este interesată să cumpere Toro Rosso
Fondul de investiţii Aabar a anunţat că nu intenţionează să cumpere acţiuni la Toro Rosso, însă a confirmat că este interesată de un parteneriat cu compania Red Bull.
Presa internaţională a relatat la sfârşitul săptămânii trecută că fondul de investiţii Aabar, care deţine deja 40% din acţiunile Mercedes GP, este la un pas să cumpere un pachet semnificativ de acţiuni la Toro Rosso, a doua echipă deţinută de compania Red Bull.
Informaţiile au fost însă infirmate în mod oficial de Aabar prin intermediul unui comunicat de presă publicat miercuri seară. Astfel, arabii negociază un parteneriat cu grupul Red Bull, însă acesta nu are nicio legătură activităţile austriecilor din Formula 1.
"Aabar Investments evaluează în prezent opţiunea unui potenţial proiect în cooperare cu compania austriacă Red Bull. Aceste discuţii preliminare sunt într-un stadiu foarte timpuriu doar la nivelul consiliilor de conducere ale celor două companii. Discuţiile includ posibile activităţi comune între proiectele de corporaţie ale Red Bull şi Abu Dhabi, însă nu includ echipele de Formula 1 ale celor de la Red Bull şi nici afacerea de băuturi energizante a celor de la Red Bull", se precizează într-un comunicat de presă al fondului de investiţii.
Pe de altă parte, Aabar susţine că îşi menţine implicarea în Formula 1 la Mercedes GP, echipă la care deţine 40% din acţiuni, în condiţiile în care deţine şi un pachet de 9% din acţiunile constructorului auto german. "În acelaşi timp, Aabar îşi reiterează angajamentul ferm de durată ca acţionar cu 40% în echipa de Formula 1 Mercedes GP", au mai precizat oficialii Aabar în comunicatul de presă.
Via | PRNewsWire