Presă: Rosberg îşi va prelungi contractul cu Mercedes până în 2016

Publicat miercuri, 01.06.2011 17:53 de Daniel Popescu

Nico Rosberg îşi va prelungi contractul cu Mercedes GP până la sfârşitul sezonului 2016, potrivit unor informaţii din presa germană.

Nico Rosberg este foarte aproape să-şi asigure viitorul în Formula 1 prin prelungirea actualului contract cu Mercedes GP, care expiră la finalul sezonului 2012.

Potrivit unor informaţii dezvăluite de publicaţia Sport Bild, Rosberg a ajuns la un acord pentru prelungirea contractului cu Mercedes GP până la sfârşitul sezonului 2016. Valoarea totală a noului contract este de aproximativ 80 de milioane de euro, în condiţiile în care salariul său va creşte cu 10% în fiecare sezon.

Niciuna dintre cele două părţi nu a confirmat înţelegerea, însă pe de altă parte nici nu au infirmat speculaţiile. "Contez că va fi alături de noi şi în 2012 şi, dacă depinde de mine, mult mai mult de atât", a declarat Norbert Haug, directorul departamentului de motorsport al Mercedes GP.

La rândul său, Rosberg a confirmat că îşi doreşte să aibă succes la Mercedes GP. "Tot ce pot să spun este că sunt foarte fericit unde sunt. Visul meu rămâne să am succes la Săgeţile Argintii", a precizat el.

Rosberg este considerat unul dintre cei mai talentaţi piloţi din Formula 1, însă germanul nu a obţinut până în prezent nicio victorie în Marele Circ. Dacă informaţiile se vor confirma, germanul va deveni al treilea pilot de calibru care îşi prelungeşte contractul pentru cel puţin încă trei ani, după Sebastian Vettel (la Red Bull până în 2014) şi Fernnado Alonso (la Ferrari până în 2016).

Contractul coechipierului său Michael Schumacher urmează să expire la finalul anului viitor.

Via | GMM

  • mad79, joi, 02.06.2011 01:43
    salut

    risca sa se plafoneze,ca si Alonso,macar spaniolul are 2 titluri de campion mondial!

  • dany, joi, 02.06.2011 09:39

    mai bine merge la ferrari..sa-l bata pe alonso...

  • Andrei, joi, 02.06.2011 10:59
    @Plafonare

    Singurul care s-a plafonat deja este Hamilton, nu ca ar conta.