Hamilton: "Sistemul KERS, decisiv la start pentru locul 2"
Lewis Hamilton susţine că nu ar fi reuşit să rămână în faţa lui Mark Webber în startul cursei dacă nu ar fi beneficiat de sistemul KERS.
Locul doi ocupat de Lewis Hamilton în Marele Premiu al Australiei se datorează într-o anumită măsură şi ofensivei de la start.
Deşi a avut un start modest, pilotul echipei McLaren a reuşit să se menţină în faţa lui Mark Webber datorită activării sistemului KERS, pe care rivalul său de la Red Bull Racing nu l-a avut la dispoziţie.
"Am derapat puţin, nu am putut să fac nimic pentru a-l ajunge pe Sebastian Vettel, dar cu ajutorul sistemului KERS am putut să mă menţin pe locul doi", a declarat britanicul.Hamilton a făcut ulterior o cursă foarte bună, mai ales că în ultima parte a cursei a concurat în condiţii mai puţin optime, după ce o bucată din podea s-a desprins şi a provocat o scădere bruscă a forţei de apăsare aerodinamică.
"Bucata de podea a fost grav avariată, dar nu ştiu cum s-a întâmplat. Am pierdut multă forţă de apăsare aerodinamică din cauza asta, aşa că am încercat să aduc monopostul acasă pentru puncte, pentru că vom avea nevoie de ele mai târziu în acest sezon", a adăugat el.
Performanţa să vine după ce McLaren a renunţat la sistemul de evacuare radical evaluat în teste în favoarea unuia convenţional, iar Hamilton nu a ezitat să le mulţumească inginerilor pentru efortul depus în ultimele săptămâni.
"Cu siguranţă putem fi foarte mândri de noi înşine. Băieţii au făcut o treabă grozavă în acest weekend. Cu o săptămână sau două în urmă nu ne aşteptam să ne apropiem de topul primelor cinci poziţii, să recuperăm o secundă şi să avem un monopost mult mai fiabil. Cred că este o performantă remarcabilă. În mod clar ne apropiam de Vettel în prima parte a cursei. Suntem în formă bună şi aştept cu nerăbdare următoarea cursă", a mai precizat el.
Via | Autosport
Chiar daca sunt fan Ferrari 100%, pot spune ca Hamilton s-a descurcat onorabil in Australia iar daca nu ar fi avut problema cu podeau desprinsa...cine stie? Poate Vettel nu ar mai fi castigat atat de usor si de relaxat.