Hamilton, multumit de podiumul din Spania

Publicat luni, 28.04.2008 14:56 de Daniel Popescu

Lewis Hamilton este multumit ca a reusit sa termine pe ultima treapta a podiumului la Barcelona, rezultat in urma caruia a urcat pe locul 2 in clasament.

Englezul a luat startul in cursa de pe locul 5, insa l-a depasit pe Robert Kubica si, profitand si de abandonul lui Alonso, a terminat pe locul 3.

"Este bine ca ne-am revenit. Plecand de pe locul 5 stiam ca va fi dificil sa-i batem pe cei de la Ferrari, asa ca important era sa avem un start bun si sa castigam cat mai multe pozitii posibil"

, a declarat Hamilton. "Stiam ca Alonso va avea putina benzina, asa ca asta nu ne-a cauzat probleme; la al doilea stint am incercat sa raman in contact cu Massa, dar ei pareau mai buni ca noi, iar in ultima parte a cursei nu am reusit sa raman aproape".

"Este incredibil cat de apropiate erau masinile aici, iar Kubica a fost foarte aproape de mine. Stiam din experienta din F3 ca Robert Kubica este foarte greu de depasit, foarte, foarte agresiv in primul tur, dar am reusit sa intru pe interior si sa trec de el. Un start bun pentru noi, am avut doua curse proaste si este fantastic sa revenim pe podium".