Glock, fericit dupa performanta din antrenamente

Publicat vineri, 10.10.2008 11:38 de Daniel Popescu

Timo Glock este foarte bucuros dupa ce a reusit sa obtina cel mai bun timp in antrenamentele de vineri, insa admite ca va fi greu sa repete aceasta performanta si in calificari.

Dupa o prima sesiune de dimineata lamentabila, Glock a stabilit dupa-amiaza cel mai bun timp pe circuitul de casa al echipei sale, Toyota.

Glock a admis ca este foarte multumit de performanta sa, insa a marturisit totodata ca va fi foarte greu sa repete aceasta performanta si sambata.

"A fost o zi buna. A fost prima oara cand am pilotat la Fuji, as ca a trebuit sa invat circuitul in aceasta dimineata. Nu mi-a luat prea mult, doua sau trei tururi, dar nu este un circuit usor. In special este dificil sa gasesti compromisul ideal pentru cele doua linii drepte lungi si ultimul sector, care este foarte tehnic"

, a declarat germanul la finalul antrenamentelor".

"Dar am rezolvat multe lucruri si totul a mers bine in a doua sesiune de antrenamente. Am avut un tur foarte bun la inceputul sesiunii si este grozav pentru echipa sa termin antrenamentele din Japonia pe primul loc. Pana acum sunt fericit si ar fi frumos sa pastram o astfel de pozitie pe parcursul intregului weekend. Evident, asta este foarte dificil, dar sper ca fanii sa ne motiveze si mai mult".

Coechipierul sau, Jarno Trulli, a fost de asemenea multumit de modul in care a decurs ziua sa, desi a terminat antrenamentele doar pe locul 10. "Astazi a fost bine, o zi linistita", a declarat italianul. "Am testat mai multe lucruri pentru a imbunatati performanta masinii".

"Eu si Timo am trecut prin programe diferite pentru a colecta datele din toate zonele ale masinii. Aceasta este cursa de acasa a echipei Toyota, asa ca este un eveniment important pentu noi. Nu exista presiune suplimentara, dar pur si simplu vrem sa ne descurcam bine in fata propriilor suporteri".