Avancronica Raliului Argentinei: Spectacolul revine în America de Sud
Argentina va găzdui în acest weekend una dintre cele mai spectaculoase etape din calendarul Campionatului Mondial de Raliuri.
Revenirea Argentinei în calendarul WRC din acest sezon după un an de absenţă a fost primită cu entuziasm de fanii raliurilor, datorită spectacolului înregistrat în ediţiile precedente.
Sud-americanii şi-au câştigat simpatia fanilor datorită traseelor spectaculoase care includ treceri prin apă şi sărituri la mare viteză, pe lângă clasicele pietre de pe drum, ceea ce asigură în acelaşi timp o solicitare majoră pentru piloţi şi necesită o fiabilitate exemplară din partea maşinilor. Iar dacă toate aceste ingrediente nu erau suficiente, organizatorii au decis să introducă şi două secţiuni distincte pe asfalt, în timp ce restul etapei se va desfăşura pe macadam.
TRASEU DIVERSIFICAT ŞI PROVOCATOR
Traseul Raliului Argentinei este unul variat, motiv pentru care piloţii vor fi nevoiţi să se adapteze din mers condiţiilor şi să aleagă cele mai bune setări pentru maşini. După superspeciala care va avea loc joi seară, ziua de vineri programează şase probe speciale care se vor desfăşura pe drumuri înguste cu multe viraje, pe marginea cărora se vor regăsi multe pietre care pot compromite integritatea maşinilor. În plus, traseul include şi 20 km de asfalt, care vor fi abordaţi cu pneuri de macadam, motiv pentru care performanţa pe acest tip de suprafaţă va fi crucială pentru obţinerea unui rezultat pozitiv.
Lucrurile se vor schimba rapid în ziua de sâmbătă, care programează probe speciale pe trasee de mare viteză, şi aici fiind inclusă o porţiune de asfalt de 14 km în coborâre. Duminică, piloţii vor înfrunta cea mai lungă proba specială din calendarul competiţional, în lungime de 48.21 km, dar şi alte trei probe mai scurte.
LUPTA PENTRU TITLUL MONDIAL
După primele cinci etape ale sezonului începe să se cristalizeze o confruntare directă între Sebastien Loeb şi Sebastioen Ogier pentru titlul mondial. Chiar dacă Mikko Hirvonen s-a intercalat în clasamentul general pe locul doi între cei doi piloţi Citroen, finlandezul şi-a trecut în cont o singură victorie, în prima etapă a anului, în timp ce rivalii săi au obţinut deja câte două victorii.
Teoretic, Loeb este dezavantajat că pleacă primul pe traseu şi că va trebui să cureţe drumul, însă pe de altă parte francezul a fost în aceeaşi ipostază şi în Italia. În plus, septuplul campion mondial a obţinut nu mai puţin de cinci victorii în Raliul Argentinei, suficient pentru a pleca cu un ascendent moral în fata rivalilor săi.
În clasamentul constructorilor, Citroen are un avans de numai 16 puncte în fata rivalilor de la Ford, iar lupta dintre cei doi constructori se anunţă mai echilibrata decât în sezonul precedent.
O absenţă de marca în etapă din acest weekend va fi Henning Solberg, care negociază cu un nou sponsor campania pentru restul sezonului şi pentru anul viitor, în timp ce Federico Villagra va concura în faţa propriilor suporteri. Nici Kimi Raikkonen nu va face deplasarea în Argentina, după ce finlandezul a decis încă de la începutul anului să nu concureze în Raliul Italiei şi în cel programat la sfârşitul acestei săptămâni.
PROGRAM
Iată programul complet al Raliului Argentinei din acest weekend:
Joi, 26 mai
2105 PS1 Super Special Carlos Paz 3,02km
Vineri, 27 mai
1536 PS2 El Mirador/ San Lorenzo 1 18,23km
1608 PS3 Mina Clavero/ Giulio Cesare 1 22,67km
1701 PS4 Citroën El Condor/ Cuesta Blanca 1 37,32km
Service Carlos Paz
2117 PS5 El Mirador/ San Lorenzo 2 18,23km
2249 PS6 Mina Clavero/ Giulio Cesare 2 22,67km
2242 PS7 Citroën El Condor/ Cuesta Blanca 2 37,32km
Sambata, 28 mai
1413 PS8 Las Jarillas/ Falda Del Carmen 1 21,57km
1546 PS9 Las Bajadas/ Villa Del Dique 1 16,57km
1632 PS10 1882 Amboy/ Santa Monica 1 20,33km
1713 PS11 Santa Rosa/ San Augustin 1 21,36km
Service Carlos Paz
2008 PS12 Las Jarillas/ Falida Del Carmen 2 21,47km
2141 PS13 Las Bajadas/ Villa Del Dique 2 16,57km
2227 PS14 1882 Amboy/ Santa Monica 2 20,33km
2308 PS15 Santa Rosa/ San Augustin 2 21,36km
Duminica, 29 mai
1409 PS16 Ascochinga/ Agua De Oro 48,21km
1627 PS17 Cabalango – Villa Garcia 3,90km
1738 PS18 SSS Carlos Paz 3,02km
1810 PS19 Cabalango – Villa Garcia (PowerStage) 3,90km