Nissan e-NV200: vehiculul comercial al japonezilor a primit o versiune electrică
Nissan aduce la Geneva versiunea electrică a lui NV200. Modelul are o autonomie de 170 kilometri, se încarcă la 80% din capacitate în doar 30 de minute şi are un spaţiu de încărcare cu volumul de 4.2 metri cubi.
Nissan NV200, vehiculul comercial uşor al japonezilor, a primit o versiune electrică la Geneva, numită e-NV200. Aceasta preia trenul de propulsie al lui Leaf şi-l aplică utilitarei cu cel mai mare volum de încărcare din segment. Japonezii anunţă o autonomie de 170 kilometri omologată NEDC, alături de o viteză maximă de 120 km/h. Folosind un încărcător de tip quick-charge, acumulatorul poate fi încrăcat până la 80% din capacitate în doar 30 de minute, iar Europa are deja peste 1.000 de asemenea puncte de încărcare, subliniază cei de la Nissan.
Debutul comercial al lui Nissan e-NV200 va avea loc în iunie, iar modelul va fi oferit atât în versiune de pasageri, cât şi în versiune utilitară. În principal, Nissan e-NV200 este destinat persoanelor juridice, fiind un vehicul gândit pentru afacerile de distribuţie. Japonezii spun că autonomia modelului depăşeşte media europeană de 100 kilometri pe zi pentru jumătate din flotele care folosesc această clasă de vehicul comercial. Încărcarea acumulatorilor poate fi realizată şi de la o priză domestică, peste noapte, în cazul unei prize de 16 amperi cu o singură fază. Deşi nu a fost precizat, timpul de accelerare 0-100 km/h al lui Nissan e-NV200 este mai bun decât al versiunii 1.5 dCi a modelului.
Versiunea furgon a lui Nissan e-NV200 poate să găzduiască doi europaleţi şi are un volum total de 4.200 litri. Accesul în spaţiul de încărcare este asigurat de portierele glisante pe ambele părţi şi uşile duble în spate. Japonezii au derulat înainte de lansare un program de test în ”lumea reală” alături de companii precum FedEx, Coca-Cola, DHL, IKEA şi poşta japoneză, în baza căruia au fost operate reglaje şi optimizări modelului de serie.
Via Nissan