Design
Aşa cum vă mărturiseam şi la începutul testului, eram un fan al vechiului S60, cel de dinainte de facelift. Noul model arată însă mai bine în realitate decât în poze. Şi pot spune că este o evoluţie fericită. Ceea ce m-a surprins însă a fost reacţia publicului. Noul S60 facelift întoarce priviri. Multe. Aş putea spune că are un caracter mai puternic decât predecesorul.
Să fie nervurile capotei, să fie jantele generoase, să fie noile blocuri optice face pătrăţoase, să fie LED-urile faţă şi spate sau pur şi simplu cele două evacuări dreptunghiulare cromate. Şi cred că şi radarul ascuns mai bine în spatele grilei are de a face cu imaginea generală plăcută.
Orice ar fi, pachetul estetic este reuşit şi va magnetiza cu siguranţă mulţi clienţi premium, plictisiţi de liniile terne şi conservatoare ale celor de la Audi, Mercedes şi, mai nou, BMW.
Cred ca motorul a tras in jos la nota finala. Pana la urma este de inteles. Acest D5 isi are originile in motorul de 163 CP care a aparut undeva la sfarsitul lui 2001 pe S60. In schimb mi se pare foarte bun pretul de pornire de 26500. Recunosc ca eu credeam ca ar fi undeva in jur de 30000 de euro. Este la nivelul unei masini de clasa medie de volum dotata binisor.. Passat 1.6 TDI 105 CP DSG echipare Confortline de exemplu. Nu zic, e mai dotat si are o cutie automata foarte buna. Dar totusi, intr-un Volvo te simti altfel. Si nu exista nici un dubiu legat de evolutia lui S60 fata de generatia precedenta, din mai toate punctele de vedere (singurul minus clar eu il vad a fi volumul portbagajului). Deci eu cred ca, daca tinem cont de ce ofera si cat costa, S60 este o oferta imbatabila.