Volkswagen Caddy Life

1.2 TSI 105CP Trendline

Consum

3.5

Nu, cifrele nu sunt chiar atât de mari pe cât am crede. Oficial, un VW Caddy Life 1.2 TSI consumă în medie 6.7 litri de benzină la fiecare 100 kilometri parcurşi. Este o cifră destul de optimistă însă pentru realitatea traficului românesc. Am străbătut oraşul alături de Caddy-ul albastru, dar am plecat cu el şi la drum lung. În oraş, consumul s-a stabilizat la 9 litri/100 km, iar în mediu extraurban computerul de bord a indicat 7.5 litri/100 km. Trebuie spus că acest consum a fost înregistrat pe un traseu care a constat din 250 km de autostradă, parcursă cu viteza legală.

Dacă comparăm cifrele oficiale, Caddy Life 1.2 TSI nu este chiar cel mai economic model din segmentul său. Titlul îi revine lui Ford Tourneo Connect 1.0 Ecoboost, cu o medie de 5.6 litri/100 km, iar podiumul este completat de Renault Kangoo şi Dacia Dokker ambele folosind motorul 1.2 TCe, care consumă în medie 6.1, respectiv 6.2 litri/100 km.

  • vianu, luni, 14.04.2014 16:32

    deci, opriti-va...atatea comentarii si pasiuni cate poate naste un model ca asta...nu pot sa cred :))

  • gogu, luni, 14.04.2014 16:32

    din nou dacia are cel mai rapid model din segment? e explodat mamaliga :)

  • Alex, luni, 14.04.2014 16:33

    VAG sa invete de la Ford cum se fac interioarele de utilitare. Noul Transit parca e naveta spatiala la interior.

  • Gigi Sandocan, luni, 14.04.2014 17:06

    Dacia Rullz again ! Bine , dar motorul asta e vechi de aproape 5 ani pe cand cel de la dacia este de generatie noua.

  • gabi o, luni, 14.04.2014 20:16

    17.000 chel-ul asta? 17.000 1.2 benzina? Pe bune?

  • And, luni, 14.04.2014 21:09

    @ automarket: 1. Ce inseamna - Un soi de monovolum care, la nevoie, este mult mai practic decât un monovolum. - ?!? 2. Sigur stiti ce inseamna aer conditionat cu reglaj electronic?! Daca da, sa mi-l aratati si mie la masina aceasta de test. 3. Sa nu mai comparati nici in gluma 1.2 TSI de la VW AG cu 0.9 Tce!

  • ALTERNATIVA, luni, 14.04.2014 23:02

    http://www.automarket.ro/masini-noi/renault/kangoo-facelift-12-tce-115-cp-mt6-expression-110224/specificatii.html 115 cp, 6 trepte, bluetooth, usb, masute pliante spate standard etc. totul in pretul DE PORNIRE al unui caddy. Si Mercedes-Benz a dorit-o...se numeste KANGOO

  • Bau-Bau, marţi, 15.04.2014 09:08

    Pretul este urias pentru ce ofera masina asta !

  • SERD, marţi, 15.04.2014 19:11

    Si cireasa de pe tort......1.2 tsi 105 cp......... Ce a schimbat cumnatul meu la o Fabia Elegance cu aceeasi motorizare in 2 ani si 45.000km parcursi: -kit complet de ambreiaj,la 40.000 km a trecut rulmentul prin placa -lant la distributie(in Germania) dupa ce dealerul de la care a luat-o l-a asigurat ca nu e din seria cu probleme- -turbina completa inclusiv resoftarea - Misto nu!:)))) Si pe aici asa note mari se mai dau modelelor VAG si asa tare sunt laudate....................ca si cu marmota

  • dumnezeu, marţi, 15.04.2014 20:44

    Cica: "Sa nu mai comparati nici in gluma 1.2 TSI de la VW AG cu 0.9 Tce!" Legat strict de aceasta replica nu pot spune decat =)))). Daca eram acum 5-6 eram de acord cu replica asta. PS: nu vad de ce ai da atatia bani pe o masina ca asta. O utilitara in principiu tre' sa fie ieftina de cumparat si intretinut. Daca vrei ceva de genul asta gasesti multe alternaive la 13-14000 de euro (cel mult), dotate acceptabil si pe motorina (asta in cazul in care folosesti masina in adevaratul ei scop... adica sa mergi mai mult si sa cari ceva in plus).

  • un oarecare, miercuri, 16.04.2014 18:15

    Neadecvat motorul pentru ce este conceputa masina