Volkswagen Caddy Life

1.2 TSI 105CP Trendline

Motor / Transmisie

4.0

Volkswagen a fost printre primii constructori care a dat tonul în curentul downsizing. Propulsorul TSI de 1.2 litri a apărut prin 2009, când a fost pus pe noua generaţie a modelului Polo. Deşi are ceva mai mulţi centrimetri cubi faţă de concurenţă, propulsorul Volkswagen se înscrie în aceeaşi categorie cu noile 1.0 Ecoboost de la Ford sau 0.9 TCe de la Renault. 

Motorul de 1.2 litri Volkswagen a fost apoi grefat pe o mulţime de modele din grupul german. A ajuns pe maşini ca Skoda Octavia sau Volkswagen Golf, iar mai nou chiar şi pe utilitara Caddy. Şi nu ne referim aici doar la versiunea de pasageri, ci şi la cele de marfă.

Nu de mult am avut ocazia să conduc noul Ford Tourneo Connect dotat cu motor Ecoboost de 1.0 litru. Aşa că atunci când m-am instalat la volanul unui albastru Volkswagen Caddy Life 1.2 TSI ştiam oarecum la ce să mă aştept. Am redescoperit unul dintre cele mai silenţioase motoare din gama sa, cu suficient cuplu la turaţii mici pentru a nu face din Caddy un melc urban, dovedindu-mi că acest tip de utilitară poate fi o alegere foarte bună.

Motorul folosit de Caddy de 1.2 litri dezvoltă 105 CP la 5.000 rpm, iar cuplul motor este de 175 Nm la 1.550 rpm. Ok, poate nu are zvâcul cu care ne-am obişnuit de la un TDI şi poate că este cam lent în reprize, dar pentru o utilizare normală în oraş şi la drum lung acest propulsor este o alegere corectă. De remarcat că Volkswagen oferă şi o versiune de 86 CP a aceluiaşi propulsor pentru Caddy.

Modelul nostru a venit dotat cu o cutie de viteze manuală cu cinci trepte, precisă în utilizare, aşa cum Volkswagen ne-a obişnuit în ultimul timp. Cele cinci trepte sunt suficiente pentru motorul turbo de 1.2 litri chiar şi în regim de croazieră pe autostradă. Treapta întâi este etajată extrem de scurt pentru a favoriza plecările în rampă sau cu maşina încărcată, dar în rest nu avem nimic de reproşat.

  • vianu, luni, 14.04.2014 16:32

    deci, opriti-va...atatea comentarii si pasiuni cate poate naste un model ca asta...nu pot sa cred :))

  • gogu, luni, 14.04.2014 16:32

    din nou dacia are cel mai rapid model din segment? e explodat mamaliga :)

  • Alex, luni, 14.04.2014 16:33

    VAG sa invete de la Ford cum se fac interioarele de utilitare. Noul Transit parca e naveta spatiala la interior.

  • Gigi Sandocan, luni, 14.04.2014 17:06

    Dacia Rullz again ! Bine , dar motorul asta e vechi de aproape 5 ani pe cand cel de la dacia este de generatie noua.

  • gabi o, luni, 14.04.2014 20:16

    17.000 chel-ul asta? 17.000 1.2 benzina? Pe bune?

  • And, luni, 14.04.2014 21:09

    @ automarket: 1. Ce inseamna - Un soi de monovolum care, la nevoie, este mult mai practic decât un monovolum. - ?!? 2. Sigur stiti ce inseamna aer conditionat cu reglaj electronic?! Daca da, sa mi-l aratati si mie la masina aceasta de test. 3. Sa nu mai comparati nici in gluma 1.2 TSI de la VW AG cu 0.9 Tce!

  • ALTERNATIVA, luni, 14.04.2014 23:02

    http://www.automarket.ro/masini-noi/renault/kangoo-facelift-12-tce-115-cp-mt6-expression-110224/specificatii.html 115 cp, 6 trepte, bluetooth, usb, masute pliante spate standard etc. totul in pretul DE PORNIRE al unui caddy. Si Mercedes-Benz a dorit-o...se numeste KANGOO

  • Bau-Bau, marţi, 15.04.2014 09:08

    Pretul este urias pentru ce ofera masina asta !

  • SERD, marţi, 15.04.2014 19:11

    Si cireasa de pe tort......1.2 tsi 105 cp......... Ce a schimbat cumnatul meu la o Fabia Elegance cu aceeasi motorizare in 2 ani si 45.000km parcursi: -kit complet de ambreiaj,la 40.000 km a trecut rulmentul prin placa -lant la distributie(in Germania) dupa ce dealerul de la care a luat-o l-a asigurat ca nu e din seria cu probleme- -turbina completa inclusiv resoftarea - Misto nu!:)))) Si pe aici asa note mari se mai dau modelelor VAG si asa tare sunt laudate....................ca si cu marmota

  • dumnezeu, marţi, 15.04.2014 20:44

    Cica: "Sa nu mai comparati nici in gluma 1.2 TSI de la VW AG cu 0.9 Tce!" Legat strict de aceasta replica nu pot spune decat =)))). Daca eram acum 5-6 eram de acord cu replica asta. PS: nu vad de ce ai da atatia bani pe o masina ca asta. O utilitara in principiu tre' sa fie ieftina de cumparat si intretinut. Daca vrei ceva de genul asta gasesti multe alternaive la 13-14000 de euro (cel mult), dotate acceptabil si pe motorina (asta in cazul in care folosesti masina in adevaratul ei scop... adica sa mergi mai mult si sa cari ceva in plus).

  • un oarecare, miercuri, 16.04.2014 18:15

    Neadecvat motorul pentru ce este conceputa masina