Design

4.0

Noul Tayron este al doilea cel mai mare SUV Volkswagen din Europa, după Touareg. În ceea ce privește dimensiunile, lungimea măsoară 4.770 milimeri, înălțimea este de 1.660 milimetri, 1.852 mm sunt trecuți în dreptul lățimii, iar ampatamentul este de 2.791 milimetri.

Dacă ne referim la design, putem considera noul Tayron un Tiguan puțin mai mare. Propune o parte frontală înălțată, cu o capotă sculptată, faruri LED unite de o bandă LED, logo-ul Volkswagen este iluminat, iar spoilerul frontal integrează o serie de prize de aer reale. În funcție de nivelul de echipare bifat, grila include elemente cromate sau vopsite în negru cu finisaj lucios.

Opțional, clienții pot opta pentru farurile IQ.Light HD Matrix. Acestea sunt disponibile, de asemenea, pe Tiguan și Touareg, și integrează 19.200 de pixeli în fiecare far.

Jantele au dimensiuni cuprinse între 17 și 20 de inch, iar stopurile LED sunt unite de o bandă LED, întreruptă doar de logo-ul Volkswagen iluminat. Deci nu doar logo-ul din față este iluminat.

Mi-aș fi dorit ca germanii să fie ceva mai curajoși în ceea ce privește culorile exterioare. Spun asta pentru că în toată paleta găsești doar trei nuanțe care să nu fie alb, negru sau gri. Numele lor este Albastru Nightshade, Verde Cipressino Metallic și Violet Ultra Metallic.

  • ds, luni, 14.07.2025 18:01

    Cred că este un model de nișă, mai ales dac[ vrei neaparta 7 locuri, au trecut vremurile când toată lumea fugea după tdi. Nu zic că ar avea și tdi-ul rostul lui, dar nu îl iei ca să-l freci în oraș toată ziua. La 60.000 + euro aș opta oricând pentru un Lexus 350 NX h, care doar că este cu 10 cm mai scurt, în rest este peste Tayron cam din toate pozițiile.

  • Jian de la Calafat, luni, 14.07.2025 19:18

    D-le Monenciu Felicitari. Excelent punctat. Pentru intreaga familie. Si, tin sa adaug, despre compatibilitati. Depline.

  • Jian de la Calafat, luni, 14.07.2025 20:38

    Nu-i bai. Doua voturi negative de la doi celibatari. P.S. Acest Drive-Test nu vi se adreseaza.

  • nsrei, luni, 14.07.2025 21:43

    Daca ar fi mai mic tayronul și aș avea salariu mai mare zău de nu m ar coafa asa ceva. Dar n am așa că mă mulțumesc cu ce am . pS pentru mers cu multi prieteni la munte exista trenul. Ăla chiar are destule locuri.

  • @ds, marţi, 15.07.2025 07:55

    NX este premium si este muult peste coaja asta de Vw. Iti iau ochii cu materialele dar partea de mecanica VAG a cazut rau de tot. Se defecteaza din senin, zici ca fac din plastilina componentele de caroserie. De electronica nu mai vorbesc, se vede ca sunt facute prin Est. Germanii au stiut in ultimii 20 de ani sa iti ia ochii cu componente care par solide dar nu in realitate nu sunt. Valabil pt toate marcile lor.