4.5
de Bogdan Mirică, miercuri, 16 februarie

Ai carte, ai parte

„Ai carte, ai parte”, spune un vechi proverb românesc. Când vine vorba despre Renault, nici că se putea aplica mai bine. Constructorul francez s-a pus pe studiat mașini electrice de mai bine de un deceniu, când o minte luminată a conturat o gamă complet nouă, denumită ZE și dedicată doar mașinilor cu zero emisii.

Nu vă imaginați că a curs cu note de 10. Au mai fost și note cu care abia treci clasa, cum a fost Fluence ZE, însă Renault a învățat de pe urma fiecărei mașini electrice. Iar asta se vede acum, când Renault a decis să împingă pe drumul electrificării unul dintre cele mai populare modele ale sale: Megane.

Așadar, după 26 de ani și patru generații de succes, Megane devine electric. Însă, pentru că astfel de viraje periculoase trebuie abordate cu grijă, noua generație va fi comercializată în paralel cu cea actuală, care încă folosește motoare convenționale.

După ce l-am pipăit cu atenție în toamnă, când am asistat la o avanpremieră la Paris, a sosit momentul să vedem și cum se conduce. Am zburat până în sudul Spaniei pentru a urca la volanul noului Renault Megane electric și iată ce am aflat.

PREZENTAREA VIDEO A MAȘINII TESTATE LA MALAGA

  • Tatraurs, miercuri, 16.02.2022 19:05

    Nu mai inteleg nimic,de ce are Meganul asta discuri de frana pe puntea spate? Aici am aflat de la expertii din comentarii ca tamburii sunt cu mult mai buni,ca d'aia au tamburi pe puntea spate Dacia Spring si cu mult mai scumpele Vw id3,vw id4,Skoda Enyaq care basca mai au si punte rigida de caruta,ca asta cica au ales genialii ingineri de la vag si ca nu e o taiere de costuri nesimtita!

  • PMC, miercuri, 16.02.2022 19:30

    Admirabil efortul vostru ca sa produceti o asemenea recenzie. Masina? Arata bine, chiar ma surprinde placut. In rest, raman aceleasi intrebari fara raspuns: de ce ai da peste 40.000 de eur pe o masina care te duce 200 si ceva de km cu 90 de lei? de ce ti-ai complica viata cu incarcari lungi, pe unde apuci, si ai renunta la drumuri peste 200 de km? de ce ai da atatia bani pe o masina care va avea o autonomie tot mai redusa in ani si pe care n-o mai vinzi in veci? de ce de ce de ce? Daca asta e "viitorul", daca asta inseamna "electrificare", multumesc frumos de participatie. N-am nevoie... Dar ma rog... cine vrea asemenea probleme pentru asa de multi bani, sa-si cumpere... PS1: asa cum bine zicea Seriff, ce peshtii mei e "eco-verde" la o masina care consuma in 200 de km mai mult curent decat un apartament intr-o luna???? PS2: pretul l-am calculat la 1.5 lei/kwh. Cam atata va fi la priza de acasa fara subventii. Pana unde se va ajunge, nimeni nu stie.

  • Mana-rece-suflet-cald, miercuri, 16.02.2022 20:08

    Cei veșnic nemulțumiți de orice electrică prezentată nu se gândesc la ce performanțe aveau primele mașini cu motor termic. Trăim abia zorii electrificării auto. E normal să nu fie totul roz. Apoi, astea sunt mașini de oraș, nimeni nu le ia să meargă cu ele din România până în Germania sau Italia. Sunt foarte mulți șoferi care nu fac mai mult de 100-150 de km. într-o zi cu mașina lor, din care, majoritatea în oraș. Pentru ei sunt aceste mașini. Eu zic să ne bucurăm că există atâtea posibilități, pentru fiecare. Niciodată diversificarea auto nu a fost mai mare ca în prezent. Se găsesc de toate, pentru orice buzunar. Despre modelul Megane prezentat, sunt convins că va avea vânzări frumoase în Europa, inclusiv la noi în țară. Singurul minus îl văd la maneta aia de schimbător pusă la volan. Măcar puteau să pună Drive-ul la locul lui, adică înainte și Reversul în spate, unde îi e locul firesc. Alții au rezolvat problema cu un buton rotativ pe tunelul median.

  • Kap, miercuri, 16.02.2022 21:10

    Începe să mi se zbârlească părul pe mâini de la frecvența crescută a pseudo argumentului ”mașină de oraș”. Mașină de oraș poate fi Sandero, Fiesta, Clio, Fabia sau Corsa, care se adresează celor ce-o folosesc preponderent urban ȘI E ADAPTATĂ prin dimensiuni și consum la asta. Aș fi acceptat pe lista asta și K-ZE / Spring-ul, Up sau Citigo. Dar să ai pretenția că este normal să dai peste 30.000 pe o compactă umflată să semene a SUV și s-o consideri ”mașină de oraș” e cel puțin hilar. Este o mare ipocrizie să le denumiți ”mașini de oraș” doar pentru că au mobilitate atât de redusă. Și este un afront adus ”ecologiei” (de care fanii electricelor fac atâta bravadă) ușurința cu care e sugerată posesia mai multor mașini (de oraș, de concediu sau poate de plimbare ”sport”) doar ca să-i găsească un scop și inutilei cu baterii. Poluarea și aglomerația urbană se combat cu transport public și soluții alternative mașinilor, nu cu SUV-oaie grele și scumpe deținute ÎN PLUS față de mașina de ieșit din oraș.

  • Edikkk, miercuri, 16.02.2022 21:46

    Maşina arată foarte bine, are foarte multe lucruri pozitive One pedal drive, apoi reglarea regenerării, PDNR manetă, spaţiu mare între scaunele faţă, camere 360° , spaţioasă, fățoasă, destul de sprintenă,... Preţul este problema şi bateria cam mică. 60 kwh.... Mmm.... dacă erau 80-100 kwh era foarte bine... dar cred că s-au orientat la preţ şi greutate. Deci doar preţul rămâne problema, dar pe măsură ce producţia va creşte foarte mult, iar în ceva ani se va amortiza investiţiile cu cercetarea.... Este o maşină foarte reuşită pentru o primă versiune.

  • PMC, miercuri, 16.02.2022 21:52

    @Kap: excelent comentariu! 100% de acord. Chestia cu "a doua masina" e absurda tocmai prin prisma ecologiei. Pai nu era ideea sa scapam de masinile "poluante"? Si apoi, din nou si din nou, uitam cat de poluanta este producerea EVurilor? Uitam iar ca are nevoie de 70.000 de km ca sa ajunga pe 0 vis-a-vis de o termica in ce priveste cantitatea uriasa de CO2 eliberat la producere? @Mana-rece-suflet-cald: ti-am dat like pentru modul civilizat in care ti-ai spus parerea. Fiecare trebuie sa isi poata spune opinia fara sa fie injurat si fara sa atace. Insa nu-s de acord cu tine, in speta cu partea ca tehnologia asta e la inceput. Bateriile sunt cam aceleasi de zeci de ani deja. In afara de titluri rasunatoare in presa aproape saptamanal despre noile descoperiri in stocarea energiei, faptic nu se intampla nimic. Si asta de zeci de ani, repet. Tot ce s-a reusit a fost o eficientizare si, clasica solutie, MAI MULTE BATERII. Ceea ce se traduce prin costuri mai mari, greutate mai mare, costuri de distrugere mai mari, poluare mai multa (daca tot nu mai pot birocratii bruxelezi de grija planetei). Nici macar bateriile micute pentru smartphone n-au putut fi imbunatatite semnificativ. E adevarat ca sunt multi posesori auto care fac mai putin de 50 de km/zi in 90% din perioada de utilizare a masinii. In cazul asta insa, solutia e VW eUP si Smart EV, nu hardughii ca ID5 si alte asemenea. In cazul masinilor supermini de oras, se justifica electrificarea din multe puncte de vedere: costuri mici de intretinere, parcare facila, drumuri scurte, baterii mai putine => masa mai mica, consum mai mic, timp de incarcare mai scurt. Dar ce se intampla acum in industria auto cu magaoaie de 2T cu baterii care ar trebui incarcate la o priza normala 36 de ore, absurditati de genul asta sunt de neinteles. E ca si cum am luat-o toti razna. Ca si cum toti povestim veseli de electrice si nimeni nu vrea sa vada domne elefantul din camera.

  • Stefan, joi, 17.02.2022 03:38

    @PMC Dar acest Megane nu e deloc o "hardughie" gen ID5, e chiar foarte compacta chiar dacă are o alura de SUV. Cu 4.19 m se încadrează între Clio și Megane clasic deci e foarte ok pentru oraș dar și pentru unele ieșiri la munte etc unde un Clio ar fi prea mic. Iar autonomia de 470 km (350 reali) e suficienta pentru un drum București - Brașov dus-întors dacă nu exagerezi cu accelerația și pentru majoritatea drumurilor pe care le faci în jurul orașului. Nu spun ca o electrica e potrivita pentru oricine.....eu unul nu as putea sa am o electrica, ca singura mașina pentru ca îmi place sa conduc distante lungi și prefer sa ma duc cu mașina în concediu chiar și la destinații de peste 1000 km dar am prieteni care nu suporta statul în mașină și pt orice destinație mai îndepărtată aleg avionul.....pentru genul asta de persoane cred ca este potrivita o astfel de mașină Iar legat de preț dacă scazi subvenția de la stat (care e foarte mare și nu sunt de acord cu asta în nici o țară pentru ca efectiv țin preturile ridicate la mașini electrice fiind un ajutor ascuns de stat către constructori, dar e alta discuție și deja am făcut o paranteza prea mare) din cei 37000 E mai rămân 27000 E ceea ce nu e foarte mult având în vedere ce preturi au toate mașinile noi acum...ceva echivalent (peste 200 CP și cutie automata) cu motor termic ar fi pe la 25000 E sau chiar peste deci o diferență foarte mica pe care o recuperezi din costurile mai mici de întreținere și rămâi cu avantajul plăcerii de a conduce o mașină electrica (senzația de accelerație instanta e wow).

  • idic, joi, 17.02.2022 07:46

    La calculul emisiilor de CO2, producatorii de electrice ar trebui sa includa si incinerarea completa a mașinii de uz urban. Apar și interdicții de a parca electrice în parcări subterane.

  • Seriff, joi, 17.02.2022 08:57

    Aceeasi marie cu alta palarie, prea scumpa pentru o masina ''de oras'', clar inutila la drum lung, motivele sunt evidente, puterea nu e cine stie ce, mai costa si cat un Megane Rs de 300 de cai.

  • netam-nissan, joi, 17.02.2022 09:02

    Aduce a gogoașă zic eu, da cui îi place numele megan e liber s-o ia în loc de tezla-3. Chiar dacă au ștechere ambele amîndouă nu pricep de ce e comparată tezla de 4,70 metri cu sub-compacta asta. Poate fiindcă la franța americanca cu lufturi dar și cu 225 la oră costă la fel cu reno și mai puțin ca răpănosu volzvagăn ID.3.

  • Andrei, joi, 17.02.2022 09:46

    Bine argumentat acest paradox al masinilor electrice ''de oras''. Dimensiuni mari,pentru drumuri scurte. Cu alte cuvinte bani aruncati pe ceva mare, de care nu e nevoie. Masina asta denota neinspiratia designerilor.

  • ds, joi, 17.02.2022 10:05

    Eh, uite că alții proiecteză și făra muchii ascuțite și pot crea forme ce încântă ochii. La bord însă se pare că nu au mai fost la fel de inspirați, mai ales la a-l acoperi cu material textil. Bine, în țările cu apă caldă nici nu prea există praf să ți-l îmbâcsească, iar la marginea orașelor nu se ard deșeuri. Niște retrograzi! Motorul de 130 de cai am vazut că este destul de potent pe Zoe, are cuplu, are demaraj, are resurse dar, dată fiind diferența de greutate, cred că pe Megane reacțiile vor fi un pic mai întârziate. Ar fi interesant de vazut ce viață vor mai avea bateriile după cei 8 ani de garanție sau cei 160.000 km dar, mai mult ca sigur, în următorii 8 ani se vor schimba multe.

  • PMC, joi, 17.02.2022 10:15

    Poi cel mai probabil in 8 ani eficienta va scadea la ceva peste 70%. In felul asta nu vor fi obligati s-o schimbe pe garantie. Ceea ce se traduce in eficienta de 150 de km la un plin si mii de draci pentru fraierii care au scuipat banu'. Great stuff...

  • Tatraurs, joi, 17.02.2022 11:01

    @Stimabilule si scanabilule Edikk, cand zici ca "Deci doar preţul rămâne problema, dar pe măsură ce producţia va creşte foarte mult, iar în ceva ani se va amortiza investiţiile cu cercetarea". tii cont ca in 1899 in New York toate taxiurile erau electrice,ca au peste 120 de ani masinile electrice?Uite ca n-au scazut preturile electricelor nici macar in ultimii 10 ani,autonomia e la fel de penibila daca ai depasit suta,tot strici bateria daca o incarci rapid.

  • tetraurss, joi, 17.02.2022 11:55

    Foarte inteligent sa ignori cercetarea si sa compari electricele de la 1899 cu cele de azi. Mare cunoscator esti!

  • betapebaniitai, joi, 17.02.2022 12:12

    Așteptăm cu interes progresele. 10 ore încărcare, risc de incendiu, necesitatea unui back-up termic pentru o viață luată în serios, durata reală de exploatare de 8 ani. Progresul se vede pe tabletă, dar o tablletă e mult mai ieftină raportat la cei 40 000 Euro.

  • PMC, joi, 17.02.2022 12:15

    @Stefan: asa e, Megane nu e cat ID5, dar are o baterie de "doar" 400 de kile. :) Pe urma, chiar crezi ca are autonomie 350 km real? Sa fim seriosi... Si nu, nici macar nu ma refeream la iarna. Doar conditii normale si nu ideale. In fine... De dragul echilibrului: OK, fie, daca ar exista statii de incarcare suficiente si in 90% din timp esti doar in oras si pe distante scurte, daca poti incarca acasa, daca esti un tip rabdator pe care nu l-ar deranja la un drum mai lung sa faca pauze de cate o ora minim pentru incarcare, daca ai un incarcator la bord care iti permite o viteza de 50 kwh, daca esti in cele din urma impatimit de tehnologiile noi, de nisa, daca nu te deranjeaza pretul colosal platit vs. performanta, daca toate astea si altele, OK, iti iei o electrica. Dar gandind la rece, pe bune, de ce sa faci asta? C-o fi, c-o pati, c-or aparea nu stiu ce baterii la un moment dat, poate, nu spun "nu", dar in momentul asta, oricat ai vrea sa fii de flexibil, astea sunt un non-sens si o contra-achizitie. Platesti mult, primesti putin si FOARTE problematic. Ceea ce nu e nicio mirare: nici nu are cum sa fie altfel atata timp cat se forteaza adoptarea unor tehnologii alternative NUMAI pe baze ideologice si gargauni eco-verzi. Ca sunt multi entuziasti? Asta e un non argument. Sa va aduc aminte de ala care a platit $ 120.000 pe o banana lipita cu banda izolanta? :)

  • nume, joi, 17.02.2022 12:19

    Motor de Zoe, autonomie de e-Golf si putere de procesare de Galaxy S10. A facut carte cumva in Romania, unde se preda dupa o programa invechita?

  • Kirotractor, joi, 17.02.2022 12:40

    Știu că de gustibus non hipopotamus, dar tot nu-nțeleg ce poate plăcea la matahala asta suv-crossovero-hatch-coupe miniaturizată cumva. N-are practic lunetă și nici vreo rudenie stilistică cu Megane, dar bine că-i cocoțată pe rotoaie de 20 inci și vine cu ”semnături luminoase” inutil îmbârligate. E și mai grea decât Tesla Model-3 de bază (cu autonomie mai mare și de la 43.800 € prin Vest), deși mai scurtă c-o juma” de metru și mai debilă cu 86 CP. De neînțeles și încărcarea versiunii standard la doar 7,4 kW / AC, Zoe sau chiar Twingo-e având putirința de 22 kW / AC fără suprapreț.

  • Kirotractor, joi, 17.02.2022 13:30

    P.S: Fiindcă trăim în era post-adevăr, nu mă surprinde autonomia afișată-n clip pe bord -- 317 km cu bateria încărcată 96%. ...Păi unde-s ăia 470 km WLTP ?? (hai 450 km cu 4% storși la staționare sau de temperatura ”scăzută” cică = 15 grade... cu plus totuși.) P.S.@ Măfănikk: Bănuiesc de ce nemțeștile te înfurie și nu mă bombardezi cu palme roșii când beștelesc vreun BMW: ți-ai surprins nevasta cu amantul într-unul. :-) Și sigur ești posesor de Kia/Hyundai... dar cu Reno care să fie explicația?! Aham, ai mașină de servici un Logan. D-ăla alb / chel pentru tablagii.

  • PMC, joi, 17.02.2022 14:12

    @Kiro: excelenta observatia, Ochi de Vultur! :) Cand am scris mai sus ce am scris despre autonomie, nici macar nu vazusem asta. Platon spunea ca "Nimeni nu e mai urât decat cel ce spune adevarul". O fi stiut el ceva acolea, nu? :) Vedeti voi? De aia nu ne inghit pe noi alde Edikkka, Mihai, @@ si inca_cativa guristi de p'aci: pentru ca avem claritate, nu putem fi prostiti, avem curaj sa stam impotriva minciunii generalizate. Suntem lucizi si dracia dracului! - aproape de fiecare data se dovedeste ca am avut dreptate. :)

  • Kirotractor, joi, 17.02.2022 15:44

    @PMC: Pe scurt, autonomia reală e-megănoasă - iarna - o apreciez la 140-200 km max. (pt. 40-60 kWh.) Pe lung și ca să-i enervez și mai tare pe ekkko-mincinoși, obiectivele ”ambițioase” pt. 2030 rămân fantasmagorice. Chiar presupunând că UE va mai exista p-atunci, fie și horcăind călare pe mormane de hârțoage restrictive. ...Cât de idioți ne cred totuși ca să punem botu la aberații tip ”continent cu emisii zero”? A, poate doar dacă ne interzic și expirația - chestie posibilă doar la 2 metri-n subsol. Fiindcă fie și doar vânturile emise de viitorii vegani prin decret vor conține metan+CO2 cât nu poate neutraliza Greta nici cu deștele-n priză. :-)

  • Seriff, joi, 17.02.2022 16:14

    96% autonomie 317 km, paia ala e, in realitate cam 300, asa e la toate, MEGA PENIBIL, de timpii de incarcare si de pret nu mai zic nimic, fiindca efectiv nu are rost.

  • PMC, joi, 17.02.2022 17:07

    Aute aici autonomie, manca-ti-as: https://www.netcarshow.com/porsche/2022-taycan_turbo_s_cross_turismo/1600x1200/wallpaper_2e.htm Porsche Taycan. Un plin de baterie duce 300 de km. :) In caz ca sunteti curiosi, bateria e de 93KWh :) Doar ea are 630 de kile. Masina are aproape 2,4 Tone (!!!) Progres, tatalică! :-D

  • Fast_and_Curious, joi, 17.02.2022 18:28

    Recent, a fost la ORF (televiziunea de stat austriaca) un reportaj despre folosirea masinilor electrice pe timp de iarna in regiunea Tirol. Nu am fost deloc mirat, ca cei care au realizat testele au ajuns la niste concluzii dure: masinile electrice nu sunt pentru zona Tirol :)). Ca sa ne intelegem, testele au presupus folosirea masinilor electrice de catre cativa localnici, pe durata a catorva zile: frigul, drumurile in panta si virajele multe au ucis visul umed al UE de a ne baga pe gat electro-troace.

  • andrei, joi, 17.02.2022 22:12

    Pare că pe aici sunt doar oameni speciali care merg frecvent mii de km fără să se oprească. Doar că producătorii auto fac mașini pentru restul oamenilor. de exemplu, aici o statistică cu lungimea călătoriilor cu mașina în SUA (pun de acolo pentru că acolo se merge mai mult decât la noi) https://www.statista.com/statistics/1004111/us-average-person-trip-length/

  • Seriff, vineri, 18.02.2022 08:47

    @Andrei, tu mergi doar pana la paine si inapoi cu masina? Oamenii mai merg si la drum lung cu ele, nu doar in oras, fa un Bucuresti - Piatra Neamt dus intors cu masina asta, sau cu oricare electrica, tu realizezi ca exista riscul sa nu gasesti statii de incarcare libere, sa stai 2-3 ore dupa alti hipsteri, dupa care sa stai si tu vreo 3 ore acolo? Ce faci atatea ore? Daca tu iti doresti asta foarte bine, spor, marca 40.000 de euro si spor la stat prin parcari.

  • Edikkk, vineri, 18.02.2022 09:31

    @Kiro @PMC când cel cu electrica pleacă de acasă cu maşina încărcată de la soare şi trece pe lângă benzinărie şi vă vede cum vă văitați că benzina şi motorina este 7 lei litrul .... să îmi spui cât de mult contează "încarc repede în 5 minute" Dap, şi plăteşti din buzunar milioane în 10 secunde după alea 5 minute.

  • xxx, vineri, 18.02.2022 10:11

    Off Topic Dezbaterea aprigă intre Pro/Contra electrice este dezechilibrata, cei pro sunt depășiți numeric, iar cei contra in plus sunt mai vocali si jignesc fără argumente solide Pentru cei Pro, NU DOAR mașina electrica salvează situația actuala. Schimbarea climatologica este reala si este datorata comportamentului uman. Motorul termic participa, dar nu este „vectorul” principal. Mașina electrica nu este sustenabila ca soluție in momentul de fata dar sunt obligați s-o introducă imediat. După ce l-ai păcălit 50 ani pe cel Contra cu motoare de 3l, acum crezi ca-l poți reseta imediat?! Nu este digerabil subiectul! Cei Contra caută „idealul” in electrice pe care nu l-au găsit in masinile termice. Autonomia este o problema!? 70% alimentează cu sume intre 50-100lei! Vorbiți de reciclare, chiar credeți ca termica se reciclează ușor? Va reamintesc ca se casează mașini mai vechi de 15 ani, acestea având o cantitate impresionanta de substanțe toxice. Mașina electrica este scumpa, răspunsul sincer este DA! On Topic: îmi place mașina!

  • ds, vineri, 18.02.2022 10:26

    @xxx pertinent și corect comentariul. Acum să te ții mânuțe roșii...

  • Kirotractor, vineri, 18.02.2022 10:53

    Edică tată, curentul ”de la Soare” nu-i deloc moca -- uiți deci subit niște jdemii de € pentru panouri fotovoltaice, invertoare etc. și mai ales baterii ”long life / deep discharge cycle”. Nu mai zic de costul vilei aferente. Ori de reîncărcarea de la Soare peste noapte.:-) Și nici de triplarea prețului per kWh, care nu m-ar mira să-l ajungă curând p-al litrului de ”dino juice”. Află deci că ”retrograda” mea Mazda 2DE (Euro 5 totuși) deja mă costă MAI PUȚIN ca o buleftrică alimentată de la Ionity, la 5-6 l/100 km consum mediu vară/iarnă. Plus că dă fum oricărui BEV și mai forțos, la doar 900 kg ale ei (am electrizat-o cumva, cu baterie LiFePo4 - pe 12V, ce credeai ? :-P). @xxx: Cred că n-ai intrat demult pe AM -- altfel vedeai alt bilanț pro / contra electrocaznice. Idem, apropo de vehemența argumentației (lipsă oricum) a celor pro-ștecheroase.

  • PMC, vineri, 18.02.2022 11:09

    @XXX: masina electrica NU este solutia. Nici nu are cum sa fie. "Sunt obligati" de cine anume sa introduca porcarii cu baterii? Puterile supranaturale? Extraterestrii? Cine ii obliga pe birocratii rupti de realitate de la Brucsal sa bage pe gat saracie tuturor? Schimbarile climatice sunt reale, dar NU sunt provocate de om. Probabil ai 20 de ani, dar tin sa te anunt ca eu cand eram copil se anunta cu surle si trambitze ca vine glaciatiunea peste noi. Sperietorile socialistilor buni de nimic sunt vechi. Se schimba doar istericii. Mai citeste, mai informeaza-te. O sa iti prinda bine. Cei care sunt "contra" sunt doar cei care gandesc. Insa balanta e inclinata in favoarea electricelor de presa, de media. Cei care isi spun parerea sunt cei mai lucizi si cei care trebuie sa scuipe banu'. Cei ca tine nu s-au trezit inca din spalatura pe creier. O sa va treziti voi mai repede sau mai tarziu.

  • Tatraurs, vineri, 18.02.2022 11:14

    @edikk,in MEDIE sunt 140 de zile insorite pe an in Romania,pricepi? Presupun ca ai aflat pana acum,n-ai nici lumina 24 de ore intr-o zi. Panourile solare scumpe le schimbi dupa maximum 10 ani si ai si nevoie de niste baterii sa inmagazinezi curentul,baterii care sunt scumpe si cu durata limitata de viata. @xxx sofismele insirate intr-un come tariu nu te fac nici macar sa pari mai inteligent. Aia care alimenteaza cu 50-100 lei la pompa n-o sa-si ia niciodata electro-troace iar "ecologistii" n-au ce cauta cu electrica in oras,pentru ei avem pregatite:metroul,autobuzul,tramvaiul,bicicleta si mersul pe jos.

  • xxx, vineri, 18.02.2022 12:04

    @Tatarus din momentul cand cei care alimentează cu 50-100lei in nu vor mai avea acces la termice (obligați fiind) , in maxim 2 luni vor avea electrice. Acum nu fi ipocrit si vei spune ca vei refuza plăcerea de avea o mașina din momentul in care nu vei mai putea utiliza pe cea termica! @PMC deja te vad conducând o electrica! Uite te pot jigni cu foarte puține cuvinte!

  • @xxx, vineri, 18.02.2022 12:24

    Vise umede cu interdictii. Bate vantul pe la dealeri. De electrice nu intreaba nimeni nimic. Deci, sa se interzica termicele. Doamne fereste, ce de norvegieni a angajat Tiriac pe sgmentul SH.

  • xxx, vineri, 18.02.2022 12:57

    Eu nu am spus/vreau sa se interzică termicele! Dar asta se întâmpla!

  • Seriff, vineri, 18.02.2022 13:20

    Nu se vor interzice niciodata termicele, e imposibil, visati voi cat vreti, apropo vedeti ca mancarea din supermarket pe care o cumparati e adus acolo cu un Diesel care consuma mult, bafta la hipsteri, respect celor cu DPF off.

  • @goguță, vineri, 18.02.2022 14:48

    Vorbe goale. La nivel declarativ, UNII producători auto estimează că vor trece pe electric până în 2035. Deja au început să cârâie că nu s-ar grăbi. Dacă se vor vinde termice curate și în 2050, ce se interzice? Cursurile online de combatere a analfabetismului funcțional sunt complet ineficiente. Școala er importantă.

  • xxx, vineri, 18.02.2022 16:03

    @Kirotractor cum stăm cu scorul Pro/Contra? Doar un pic sa-I agiți ! Completez: extrem de sensibili cei Contra

  • PMC, vineri, 18.02.2022 19:55

    Apropo de scorul Pro/Contra pentru Kiro, sa le fie rusine jegurilor care intra de pe N computere sa-i dea voturi negative.

  • Edikkk, sâmbătă, 19.02.2022 08:15

    Deci Renault etech full electric Real Energy Consumption Estimationbetween 113 - 235 Wh/km City - Cold Weather *171 Wh/kmHighway - Cold Weather *235 Wh/kmCombined - Cold Weather *200 Wh/km   City - Mild Weather *113 Wh/kmHighway - Mild Weather *182 Wh/kmCombined - Mild Weather *146 Wh/km https://ev-database.org/car/1521/Renault-Megane-E-Tech-EV60-220hp Şi în cele mai rele condiţii, duce 255 km Îndeajuns să facă Bucureşti - Craiova sau Sibiu, sau Braşov, sau Galaţi sau Constanţa

  • Edikkk, sâmbătă, 19.02.2022 09:09

    Ăştia cu voturile negative, puteţi să faceţi ceva cu ele Eu am arătat doar fapte, date, a vota negativ o realitate esre ca şi cum ai face... împotriva vântului

  • @tembel, sâmbătă, 19.02.2022 09:17

    Când mai am 200 km autonomie înainte de un drum lung, fac plinul!!!

  • Kap, sâmbătă, 19.02.2022 13:25

    Ăsta cu exagerările, poți să le ții pentru tine, știm cât valorează. Toate electrocarele folosesc doar curent din ”solar” (da, dacă ai casă, panouri, baterie de stocare sau ai lăsat mașina ziua anterioară la-ncărcat și a fost soare, în plus față de mizilicul de 200.000 presupus pentru toate acestea). Pentru astfel de minciuni primești ce meriți, sau că faci cei 279 de km (ruta cea mai scurtă) dintre București și Sibiu cu 255 km autonomie ai bateriei mari încărcată 100% și potrivit estimărilor unor voluntari, nu? La steluță scrie ”estimated value. Average energy consumption and range based on moderate drive style and climate. Real-life values may differ significantly”. Eu nu m-aș încumeta nici către Constanța (225 km pe A2) cu autonomie presupusă de 255 km. Dacă pui copii sau bagaje pe lângă cele două persoane, aer condiționat și mai bate și vântul din față.....sigur ajungi? Se vede clar la ce mod exagerat și pur teoretic pui problema de vreme ce nu te gândești că un accident în față de ocolit, o deviere de la traseu neașteptată sau o greșeală a Wa(r)ze ori o neatenție pe traseu te pot costa câțiva km în plus și rămâi pe câmp cu troaca descărcată. Și nu, nu te poți duce cu bidonul să aduci câțiva kWh.

  • inexorabil, sâmbătă, 19.02.2022 21:38

    Corect, @Kap. Eu, unul, “alerg” des pe interurban şi an de an efectuez excursii (munte, mare), dar nu-mi amintesc să fi văzut vreodată vreo electroasă. În schimb, în oraş, da, şi nu chiar puţine (în Capitală nici n-ar fi de mirare). Ştiţi care este situaţia pe A2 în sezonul de vârf (în drum spre litoral). De obicei, benzinăriile sunt arhipline. Păi imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla cu electroasele…Sigur te-ar apuca pandaliile. Dar să admită vreodată Mafănikkk asemenea eventualitate? Vise, tati!

  • mip, duminică, 20.02.2022 07:45

    no, ma bag si io in sama ... mie imi place cum arata scula asta ... daca o compar cu id4 ... e lux nu alta ! parerea mea ... cit o fi de buna, ramine de vazut in urmatorii ani ! cit despre problemele ce se vor ivi ... ce sa va zic ? si idiotii de la noi din provincie vor ca din 2030 sa nu mai vinda decit bulektrice ! dar la capacitatile actuale de productie de curent electric nu vor fi capabili sa le alimenteze chiar daca ar fi destule puncte de incarcare !!! de vreo 2 saptamini am vazut un articol intr-un ziar de-aci unde se discuta despre consumul de energie electrica ... aci 60% din locuinte sunt incalzite cu energie electrica !!! si cind da gerul - adicatelea -20 gr C si mai la vale pina spre -40 gr.C - abia o scot domnii de la hydro quebec cu camasa la alimentarea cu energie electrica !!! no, amu dati-va sama ca la ora actuala sunt 128.000 de vehicule electrificate - adica electrice si phev=plug-in hybrid luate impreuna - in circulatiune !!! pai daca vor fi in circulatie 4.000.000 de masini de unde curent frate pt toate ? isi dadeau unii cu presupusu ca sa faca diferente de pret la energie in functie de ore, ... bun si noaptea ar fi consumul hal mai barosan ca atunci - in timpul iernii, care e cam lunga acilea - noaptea e mai frig si locuintele trebuie incalzite, plus ca se vor adauga si bulektricele care sug si alea curent in prostie !!! ce vom face ? oprim incalzirea in casa ? ca deh, la bulau/munca tre sa mergem dimineata, copchiii tre dusi la scoli, etc ... unde mai pui ca se vor introduce si autobuze electrice care trebuie si ele sa fie pregatite dimineata !!! ori, pt constructia unei hidrocentrale e nevoie de ani de zile ... la fel si pt alte ...centrale, indiferent de prefixul din fata ... si deocamdata nu am auzit ca au in plan constructii majore ... si ar mai avea 8 ani sa construiasca ... "curat-murdar" vorba lui Caragiale ! s-au bagat eoliene, panouri fotovoltaice ... dar alea nu-s destule si nici puteri asa mari nu au ! politicienii astia zici ca nu ai nimik in tartacuta ! doar angajamente ! vorbe ... sa curga voturile ... drumuri bune tuturor !

  • PMC, duminică, 20.02.2022 09:32

    Salut mip! Ce se intampla la voi in Canada l-ar face mandru si pe Fidel, tatal bastardului Trudeau. Canada e un loc neprietenos in mod special cu masinutzele cu baterii. Pentru ca.... frig. Si dupa cum e deja ceva unanim acceptat, masinutzele cu baterii trebuie sa fie protejate. Protejate de frig, de cald, conduse incetut, incarcate numai pana la 80%, sa nu se strice bateriile de laptop mai repede decat se strica oricum. Si trebuie incarcate incet. Cel mai mult le place la priza de 220 si randament de 2.2 KWh. Din nou, sa nu se strice "celulele". Ai dat cat de-un Mercedes nou pe un Megane? Pregateste-te sa stai cu el prin parcari la incarcat, sa te duca iarna jumatate din cat te duce vara, pregateste-te sa stai in frig in masina si sa ai angoase ca nu ajungi la urmatorul punct de incarcare. Ca deh, planeta e mai importanta decat tine, prostule care-ti tragi de la gura poate 5 ani ca sa platesti porcaria. Dar hei! Trebuie sa avem constiinta, sa ne gandim la planeta, la ce lasam in urma noastra. In cele din urma omul e vremelnic. Planeta trebuie sa ramana sanatoasa si verde in urma noastra. De noi nu-i pasa nimanui si nici nu trebuie sa ii pese!!! Planeta conteaza! Sa fie bine ea! Oamenii se nasc si crapa. Sunt destui, prea multi, da-i drecu!

  • ironie!?, luni, 21.02.2022 09:00

    "ecologistii de azi" => "poluatorii de maine"

  • xxx, luni, 21.02.2022 11:00

    Comparați ce nu este comparabil, Canada cu Europa. Canada este o tara imensa cat 2 Europe si o populație de 20 mai mica si cu reguli draconice. PMC tu ramai fără mașină in Canada in maxim o ora! Daca F150 si Ferrari trec la electrice pentru ca așa s-a decis, PMC tu vrei sa te uiți la termica ta nemișcată in parcare!? Eventual sa te le legi cu lanțul de ea, cand ti-o vor ridica! Noi nu suntem un popor cu vocație de revoluționari, iar restul populației care contează nu reacționează vehement la electrice. Îți garantez ca 95% nu-si doresc o mașină electrica pentru ca este extrem de scumpa, dar o vor cumpăra. PS trei chestii: 1. Nu am spus vreodată pe aici ca electrica ne salvează de poluare 2. Noi o sa murim sufocați de propriile gunoaie pentru ca nu avem simțul măsurii 3. Nu sunt fan electrice, dar după ce am mers cu Zoe si Spring pot supraviețuii

  • @xxx, luni, 21.02.2022 14:39

    Ai spus ca se interzic termicele. Am înțeles, schimbări climatice, reciclare, reguli draconice. Blah, blah, blah, gen, în 2050, pe 21 februarie, la prânz, vei spune aceleași gogomănii pentru copii.

  • Just_me, marţi, 22.02.2022 09:58

    Faza cu incarcarea e de porc, vrei incarcare "marketata" (in traducere laudata) fii pregatit sa mai plusezi consistent. Sau se adreseaza doar celor cu multi bani care nu gandesc?!