
Curajos
Furci. Făclii. Torțe aprinse cu mânie. Toate au putut fi observate, mai ales în cercurile de entuziaști, atunci când primele SUV-uri Coupe au apărut pe piață. Primul crucificat a fost Ssangyong Actyon, dar în cazul modelului sud-coreean, flama a fost mică și fumul s-a ridicat repede.
Problemele au apărut cu adevărat când BMW a decis să lanseze X6 pentru că producătorul Bavarez a avut un cuvânt mult mai greu de spus în această ecuație precum și milioanele de fani în întreaga lume care să se dea de ceasul morții la vederea abominației. Astfel, din 2009 încoace am asistat neputincioși la lansare după lansare a zeci de variații de SUV-uri cu acoperișuri din ce în ce mai alungite către spate.
Și totuși, oricât de neverosimil ar părea, aceste mașini se vând, și se vând bine, iar într-o industrie în care nu îți permiți sa nu fii parte din trend, Renault a decis sa intre în această horă cu primul său SUV Coupe – Arkana.
Citeste si
-
4.2/5Am testat noul MG ZS Hybrid+, un rival extrem de serios pentru a noastră vedetă locală, Dacia Duster. Cu un preț competitiv și un sistem hibrid foarte performant, care dezvoltă în total aproximativ 200 de cai putere, MG ZS atrage din ce în ce mai mulți clienți. Deci, nu greșim dacă spunem că este un pericol iminent pentru Duster. Citeste tot
-
4.3/5Celebrul Renault 5 a reînviat sub forma unui model cu zero emisii. Noi am condus versiunea echipată cu cel mai puternic motor, dar și cu cea mai mare baterie. Cum se simte de la volan, dar și cât am acoperit cu un plin de baterie, afli din rândurile următoare. Avem pentru tine și un video. Citeste tot
-
4.4/5Chiar dacă, în gama suedezilor de la Volvo, modelul XC60 este cel mai bine vândut, nu cred că exagerez când spun că cel mai iubit model la ora actuală este XC90. Deci, ce faci atunci când ești Volvo și trebuie să te adaptezi la această tranziție către vehicule electrice, fără a-ți pierde fanii? Simplu: apari pe piață cu un XC90 electric. Dar nu vă lăsați păcăliți, deoarece noul EX90 este un model cu totul nou, realizat pe o platformă dedicată. Citeste tot
-
4.6/5Am testat noul Porsche 911 GTS facelift sau, cu alte cuvinte, primul 911 hibrid din istoria acestui model. Despre cum se conduce și dacă rămâne, în continuare, un etalon pentru mașinile sport, afli din rândurile următoare. Avem pentru tine și un video. Citeste tot
-
4.0/5Am urcat la volanul noii generații Hyundai Kona, de această dată în echiparea de top N Line. Cu un preț mai mare cu 500 euro față de echiparea obișnuită Premium+, SUV-ul sud-coreenilor configurat astfel vrea să demonstreze că este mai mult decât doar un simplu pachet vizual. Va reuși noua Hyundai Kona N Line să impresioneze? Răspunsul îl vei afla în testul nostru, acolo unde ți-am pregătit și un video. Citeste tot
-
Texla, luni, 26.07.2021 21:54
vazut de aproape, e cu 10% mai frumos ca un Logan pe tocuri.. tre sa fii nebun sa cumperi asa ceva doar pt ca seamănă cu alta țigăneală de la marcile premium
-
Logica, luni, 26.07.2021 22:27
Ca posesor de clio nou, va pot spune ca volanul, tableta si butoanele coincid. Jenant!Nu cred ca va avea succes in fata CHR, care iti ofera full hybrid la pt.+1500€ ( daca scazi ecobonusul, nu mai ramane mare diferenta)
-
Terchina76, marţi, 27.07.2021 08:00
@AM Nu stiu cum dar la mine matematica de baza zice ca la un consum der 5,8 WLTP cum un plin der 50 l nu imi da nici de cum o autonomie de 943 km... imi pare rau dar asta ar fi cumva o minciunica ori informatii eronate.? iar la consumul vostru mediu der 8l ... e chiar dezamagitor. Masina asta e cumva Eco pt baietii cu glezne goale ?
-
Kirotractor, marţi, 27.07.2021 09:45
Îmi pare crossover și nu SUV coreeana (da, e fabricată de Samsung - detaliu uitat în testul altfel bine scris de noul redactor AM, cu excepția raMforsărilor.) ...Și nu doar fiindcă nu poate fi 4WD, ca sora vitregă made in Russia bazată pe Duster (și cu garda la sol mai mare - btw, asta din Coreea are 18,6 cm și nu 19,8.) Văzută pe viu, Arkana mi-a părut f. mare -- și chiar e un pic peste Kadjar. Nu-i urâtă curbura plafonului, dar spatele f. înalt plus suspensia prea cocoțată... tot pe spate nu m-au dat pe spate. :-) Un Citronel C4, asemănător ca stil dar mai scurt cu 21 cm, îmi pare deci mai adaptat escaladării (doar) de trotuare. Iar pentru cei nevoiți să mai iasă de pe asfalt, Dacia Duster rămâne de bază.
-
@Logica, marţi, 27.07.2021 10:58
chr il pot compara cu captur, spatiu din aceasta masina e din alta categorie, mi s-a parut urata din poze dar din intamplare am ajuns intr-un showroom renault si m-a lasat placut suprins masina, ca aspect interior si exterior, plus spatiu.
-
pipo, marţi, 27.07.2021 11:13
@AM , ACE : mai exact care sunt competitorii aia care fac din Arkana un chilipir ? Care-i faza cu pretul , ce anume va pare "excelent" ? E un Renault, basca vadit construit cu arici la buzunar. In zona de 25 k euro sunt multe crossovere sau suv-uri compacte in fata carora Arkana nu are nici-o sansa cam la nici-un capitol. Trecand peste forma caroseriei ( dar care ramane un factor extrem de subiectiv) nu are nimic care sa ma faca sa spun ca e vreun chilipir. Poate capacitatea portbagajului sa atraga intrucatva atentia ( ar fi fost ok o poza-@AM ) dar si acolo raman sceptic , in ziua de astazi cifrele nu mai reflecta realitatea. Personal am 5-6 modele "la prima strigare" in minte din zona suv pe care le-as alege fara sa stau prea mult pe ganduri in defavoarea lui Arkana daca as avea 25 k euro si nu mi-as dori neaparat 4x4. Chiar si pe varul Qashqai cu toate ca imi displace total design-ul . Ma rog, ramane acuma sa vedem pretul real "la raft" , fara o politica agresiva cu discount-uri substantiale nu il vad prea bine ,bineinteles mai incolo putin, dupa ce trece primul val al entuziastilor/fanilor . P.S : foarte neinspirata (cred eu) culoarea neagra pe acest model . Si care-i faza cu detaliile alea rosii , ar trebui sa inspire ceva ?
-
ACE - Craiova, marţi, 27.07.2021 13:18
@pipo Eu ma gandeam la doua aspecte: 1. SUV-uri coupe disponibile in Romania le numeri pe degetele de la maximum doua maini. 2. O masina coreeana, care costa undeva pe langa 30.000 Euro este destul de competitiva ca pret - daca este sa o comparam doar cu un BMW X6 sau MERCEDES BENZ GLE Coupe care sar lejer de 70.000 Euro - dar care au si tractiune disponibila 4x4.....Ar mai fi AUDI Q4 e-tron Sportback (pret peste 60.400 Euro) disponibil prin toamna s.a. P.S. In ceea ce priveste comparatia cu TOYOTA C-HR (chiar daca aceasta poate oferi si 192 CP) ma abtin sa le compar - este evident mai mica decat RENAULT Arkana si celelalte de mai sus...
-
Gabriel.Nica, marţi, 27.07.2021 14:37
@Terchina76 Datele din tabel sunt oferite de producator, nu calculate de noi.
-
pipo, marţi, 27.07.2021 15:16
@ACE : banuiam eu ca la alea va ganditi ( nici macar la X4/GLC , ai sarit direct la X6/GLE ) , ce sa spun , e greu de comentat.. ! Pentru mine, bineinteles, nu o lua in nume de rau . Pentru cei care vad o masina doar ca pe acel obiect ce te duce din a in b - e ok , poti compara si cu Lambo Urus din partea mea !
-
Terchina76, marţi, 27.07.2021 15:18
@ Gabriel Nica scuze dar voi nu ati intrebat cum se face ca dezinformeaza ? sau asta este mierea din Capcana ?
-
Logica, marţi, 27.07.2021 16:45
@@Logica, Nu eu il compar cu CHR, ci autorul articolului. Daca ai ramas fermecat de aspectul interior, de ce sa dai €25k mii, cand acelasi aspect il cumperi Clio, cu 13 mii?
-
Zic si eu, marţi, 27.07.2021 17:06
@Gabriel Nica &Terchina 76, Producatorul scrie, in tabel, ca media este 5,3 ( si cu asta ajungi la autonomie de 943), dar in articol scrie 5,8.
-
Gabriel.Nica, marţi, 27.07.2021 18:32
@Terchina76 care e dezinformarea? Ca nu iese consumul ca in carte? Acele rezultate sunt obtinute in cadrul unor teste/simulari facute dupa anumite proceduri. Niciodata (sau aproape niciodata) rezultatele obtinute (fie ca vorbim de NEDC sau WLTP) nu vor fi la fel ca cele din viata si traficul real. Sa fim realisti. Mai ales daca vorbim de Bucuresti.
-
Gabriel.Nica, marţi, 27.07.2021 18:32
@Zic si eu: Da, am corectat.
-
unsirb, joi, 29.07.2021 14:38
@pipo: 3 din alea 5 sunt Skode, asa-i?
Pacat ca acest model nu poate pune la dispozitie si o versiune AWD - asa cum fac ceilalti competitori din segment. Are toate celelalte ingrediente ale unei masini de succes: - garda la sol foarte buna - siguranta de 5 stele EURONCAP - portbagaj foarte decent - si ....mai ales - un pret excelent!!!