Consum

3.5

Pentru cea mai puternică motorizare, Renault declară un consum mediu de 15.6 kWh/100 de km. În prima zi de teste, când am avut mai puține porțiuni de autostradă, consumul mediu indicat de computerul de bord a fost de 13.6 kWh/100 de km.

A doua zi am rulat mai mult pe autostradă, cu viteza maximă legală, tocmai de aceea consumul mediu a crescut la 16.2 kWh/100 de km.

Așa cum spuneam, versiunea Comfort Range promite o autonomie de până la 408 kilometri, cu o singură încărcare. În condiții reale de condus, noi nu ne-am apropiat de această valoare.

Când am preluat mașina, cu bateria încărcată complet, bordul indica o autonomie de 356 de kilometri. După ce am acoperit 215 kilometri, am ajuns la destinație cu 11% rămași în baterie și cu o autonomie de 37 de kilometri.

Probabil dacă am fi utilizat mai mult modul Eco și dacă am fi circulat cu maxim 100-110 km/h pe autostradă, ne-am fi apropiat mai mult de cifra oficială de autonomie.

Renault 4 E-Tech este un model de segment B, unul dintre cele mai populate din industrie. Pe lista de rivali ai modelului francez regăsim modele ca Alfa Romeo Junior Elettrica, Ford Puma Gen-E și Opel Mokka Electric.

Modelul italian oferă 156 de cai putere și un consum mediu de 15.1 kWh/100 de km. Prima electrică fabricată în România, adică Ford Puma Gen-E, știm deja că are unul dintre cele mai eficiente sisteme de propulsie de pe piață, de aici și consumul mediu de 13.7 kWh/100 de km.

Ultimul, dar nu cel din urmă, Opel declară pentru Mokka Electric un consum de 15.4 kWh/100 de km.

  • Matei_cel_nou, luni, 26.05.2025 13:30

    O mașină foarte reușită, ca și R5.

  • Jian de la Calafat, luni, 26.05.2025 21:02

    A ajuns R4e sa faca meci nul cu masa proprie a unui Talisman Tce 225! E clar. Renault este pe drumul cel bun.....:-) R4e ramane o calomnie care nu face decat sa reconfirme autocratia deciziilor tembele. Da, asta-i stare de fapt atunci cand nu exista alternativa, atunci cand suntem obligati sa digeram exclusiv abordarea EV. Tce 90 /110 sunt doua motorizari care se mulau perfect pe R4, ca sa nu mai amintesc ca-n atat de necesarele abordari ICE acest model legendar devenea si considerabil mai accesibil.

  • zarnesteanu, luni, 26.05.2025 22:32

    Mie imi place foarte mult. Nu doar ca isi respecta traditia, dar R4 se vrea varianta practica a lui R5. Masinuta are tot ce-i trebuie in afara de range. E prea putin pentru 2025, ar trebui un minim 480-500km. Daca ar avea si o viteza de incarcare buna, ar mai fi o singura problema pentru cei care stau la bloc: reteaua de incarcare. Nu stiu cum e situatia in Europa, dar in America de Nord lucrurile merg din ce in ce mai bine. Dar, ca si aici, daca ai casa si poti incarca relativ ieftin, nu vad de ce nu te-ai descurca cu un R4/R5 intr-un oras european. As zice chiar ca sunt perfecte pentru mediul urban. Sorry @Jian, n-am vrut sa pun sare pe rana :)

  • Trilulilu, luni, 26.05.2025 23:49

    400 km range declarat, dar în realitate undeva pe la jumătate?! Tragic. După ce am citit asta, restul este inutil.

  • Elektrikkk, marţi, 27.05.2025 00:00

    Nu sunt fan Renault dar R5 foarte reușită iar R4 şi mai şi !! Bravo Renault ! Plus, consumul de 16 kwh / 100 km pe autostradă este foarte bun !! Oricum la un mers real mediu oraş / autostradă ai un 300 km asiguraţi, ceea ce pentru România este îndeajuns.

  • Alin, marţi, 27.05.2025 19:40

    Ahahahha, ce preturi de nebuni. Pret de pornire 35.000 euro. Ahahha, pt o tigaie lowcost, Pret corect 10.000 euro cu indulgenta. si maxim 12k Acum intelegem de ce urla hotii astia imputiti la politicienii UE ca nu vor masini din china. Piata libera e buna numai cand castiga ei, dar cand concurenta e corecta, nu le convine, ca vor sa se imbuibe pana explodeaza profitul din ei. Cum mah, sa ceri 37.000 eur pe tigaia asta. Mai ai vreo 2000 euro si cumperi tesla 3, care e lider ca electric, iun toate aspectele.