
Consum
Înainte să vorbim despre cifrele de consum, îți propun să povestim puțin despre bateria versiunii plug-in hybrid. Are o capacitate utilă de 14.6 kWh, promite o autonomie pur electrică de până la 85 de kilometri și poate fi încărcată cu maxim 22 kW.
Dacă utilizezi încărcătorul standard, de 3.7 kW, trebuie să aștepți 4 ore și 20 de minute pentru o încărcare completă, sau 2 ore și 5 minute dacă utilizezi încărcătorul opțional de 7.4 kW.
Pentru că sub capotă ai și un motor termic, este prezent și un rezervor de combustibil cu o capacitate de 40 de litri.
Atunci când am preluat mașina, autonomia pe benzină era de 450 de kilometri, iar cea electrică de 48 de kilometri, în contextul în care bateria nu era încărcată complet. Să spun că era cam la 60% din capacitate.
Traseul de test nu a fost lung (42 de kilometri), dar a inclus atât drumuri naționale cât și porțiuni de autostradă și trafic urban. La final, bordul indica un consum mediu de 3.8 litri/100 de km, cu o viteză medie de 57 km/h. Autonomia pe benzină crescuse la 580 de kilometri, iar bateria era aproape descărcată, tocmai de aceea indica o autonomie rămasă de 4 kilometri.
Fișa tehnică indică un consum mediu de 2.3 litri/100 de km pentru motorizarea plug-in hybrid a variantei SW.
Aceeași motorizare plug-in hybrid, tot cu 195 CP, o regăsești și pe Opel Astra Sports Tourer GS. Consumul este, așadar, identic: 2.3 litri/100 de km.
Dacă mergem în curtea spaniolilor de la Seat, găsim modelul Leon Sportstourer FR e-Hybrid, adică un plug-in hybrid care oferă în total 205 CP și are la bază un propulsor pe benzină, de 1.5 litri. Autonomia pur electrică ajunge, în cazul său, la 131 de kilometri, bateria are o capacitate utilă de 19.7 kWh, iar consumul mediu declarat este de 1.3 litri/100 de km.
De apreciat amplasarea display-ului central și faptul că au păstrat mare parte din butoanele fizice.