Motor / Transmisie

4.0

În timp ce mulți producători din segmentul compact au optat pentru eliminarea versiunilor diesel, Peugeot a rămas ferm și a păstrat acest tip de propulsor în gama lui 308 facelift. În plus, mai ai o versiune pe benzină, mild-hybrid, o versiune pur electrică (acum cu o autonomie mai mare), dar și versiunea pe care am testat-o noi.

Cea mai puternică, de altfel. Este vorba despre motorizarea plug-in hybrid, care are la bază un propulsor pe benzină, de 1.6 litri, cu patru cilindri, un motor electric și o baterie de 14.6 kWh capacitate utilă. În total ai la dispoziție 195 de cai putere și 360 Nm cuplu, pe o mașină care cântărește, la gol, 1.675 de kilograme. Mă refer aici la varianta de caroserie SW, sau break în limbaj popular, pe care am testat-o noi.

Ai la dispoziție trei moduri de rulare, adică Sport, Hybrid (sistemul alege când rulează electric și când pornește unitatea termică) și Electric. Nu cred că mai trebuie să îți spun ce face acest ultim mod.

Pornirea de pe loc se face întotdeauna electric, lin și fără vreo interferență din partea unității termice. Ea se trezește la viață fie dacă nu ai suficientă energie în baterie, fie dacă apeși pedala de accelerație mai hotărât și sistemul își dă seamă că are nevoie de mai multă putere.

Trecerea este, însă, la fel de lină, semn că sistemul hibrid este bine calibrat. Nu simți acele smucituri, pe care le mai întâlnești (rar, ce-i drept) la alte modele plug-in hybrid. Și în special la viteze mici.

Cei 195 de cai putere și 360 Nm sunt suficienți pentru tot ce ai nevoie, inclusiv pentru depășiri și rulaj pe autostradă. Peugeot 308 SW nu este o mașină sport, așadar nu ai nevoie de mai mult.

Acestea fiind spuse, mașina trage decent chiar și atunci când vrei să urci la viteze de peste 100 de km/h. Pentru că ai și un motor electric, care ajută cu 125 CP, nu ai acel fenomen de "turbo lag" pe care îl întâlnești la propulsoarele turbo convenționale.

Că tot am pomenit de motorul termic, este un avantaj că are 4 cilindri, fiind mult mai bine echilibrat decât celebrul motor de 1.2 litri, cu 3 cilindri, al francezilor. Să fiu sincer, și acesta a fost îmbunătățit de-a lungul timpului, astfel că vibrațiile sunt mult mai bine ținute sub control.

Transmisia este una automată cu 7 rapoarte și își face bine treaba, indiferent de viteza la care te afli. Acum, nu este cea mai rapidă cutie de viteze din industrie, atunci când o treci în modul manual, dar se achită decent de datorie.

Dacă vrei să trimiți mai multă energie în baterie, la frânări de exemplu, poți să treci transmisia în modul B. Forța de decelerare este suficientă, astfel că dacă anticipezi cum trebuie drumul și traficul, poți să conduci mult și bine fără să utilizezi excesiv pedala de frână.

  • ds, luni, 08.12.2025 12:51

    De apreciat amplasarea display-ului central și faptul că au păstrat mare parte din butoanele fizice.

  • DanG, luni, 08.12.2025 13:03

    43000 Euro pentru o masina din clasa compacta, si mai era lume care se plangea de preturile VW, astia sunt bani de Passat deja, cu tot cu scaune AGR si faruri LED Matrix.

  • @DanG, luni, 08.12.2025 14:53

    Este cu doar 60 mm mai mic decât un Passat, așa că sunt tot cam clasa D sunt amândouă. 308 hatch back, da este clasă compactă.

  • alex_cu_a_mic, luni, 08.12.2025 20:05

    308 break este cu ~30cm mai mic decat Passat. Nu caut exact dar sunt sigur ca nu sunt in aceiasi clasa. In alta ordine de idei interiorul e superb. La fel si exteriorul desi era mai frumos prefacelift-ul. Preturile insa ... alearga dezbracate prin porumb.

  • parere, marţi, 09.12.2025 08:34

    Dai 43k si dupa 4 ani te rog de cineva sa o ia gratis. Peugeot are o valoare de revanzare ff slaba, ca toate frantuzestile. Ca sa nu mai spun de fiabilitate...

  • SJTEO, marţi, 09.12.2025 09:12

    Pret enorm pentru ce ofera . Valoarea de revanzare este foarte mica . Am avut in familie Peougeot 307 1.6 benzina cumparat de nou 13 mii de euro, dupa 8 ani si 65 de mii de km am primit 3500 de euro cu greu dupa ce a sta la vanzare aproape 4 luni . Ultima masina frantuzeasca cumparata .

  • ds, marţi, 09.12.2025 14:08

    @SJETO Motorul 1.6 benzină a fost o colaborare de succes între PSA și BMW cu rezultate foarte bune încă din 2002 și a echipat gama Mini și multe modele PSA. Dar, vorba aia, mulți văd, puțini cunosc. Așa că preferă mărci nemțești deși sunt multe variante made in france care dau clasă...