Consum
Cu această versiune electrică, Opel intră într-un segment care devine din ce în ce mai competitiv. Sunt destui rivali din care putem alege, dar mulți au modele care ne duc cu gândul la zona premium. Prin urmare, am ales să luăm în calcul Volkswagen ID.4 și noul Renault Scenic E-Tech, pe care l-am testat acum câteva luni.
Cei de la Opel au declarat că Grandland electric, cu bateria de 82 kWh, are un consum mediu de 18 kWh/100 km și o autonomie de 582 de kilometri.
Comparativ, Volkswagen ID.4, cu o soluție asemănătoare, are o autonomie declarată de 522 de kilometri și un consum mediu de 17.2 kWh/100 km. Dacă întoarcem privirea către Renault Scenic E-Tech, acesta oferă o autonomie impresionantă de 620 de kilometri, în timp ce consumul mediu declarat este de 17.6 kWh/100 km.
În ceea ce privește autonomia în condiții reale, am obținut un consum de 19.8 kWh/100 km în testul nostru. Pe traseul nostru de la Frankfurt la Russelsheim (orașul natal al mărcii Opel), am avut parte de autostradă, drumuri naționale cât și porțiuni de drum prin oraș și, implicit, prin traficul de zi cu zi. Pot spune că temperatura a fost aproape optimă, având în vedere că nu am fost nevoiți să folosim aerul condiționat.
am avut opel pe vremea cand era la GM. de nou, pe benzina. Da nu mai vreau Mai ales ca si autorul recunoaste ca Din păcate, nu prea ai niciun feedback din partea roților, iar precizia pe viraje este aproape inexistentă Problema de pe timpul bunicii de cand opel facea biciclete, poate alea virau mai bine. Boala grea asta cu virajele la opel. Puteau sa se uite si ei in gradina Ford.Dar nu...